Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Beatrice Rancea și Dragoș Roșu montează la Teatrul de Balet Sibiu spectacolul „About us - Despre noi”

Beatrice Rancea și Dragoș Roșu montează la Teatrul de Balet Sibiu spectacolul „About us - Despre noi”

Beatrice Rancea, unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei de teatru și balet din România, alături de tânărul coregraf Dragoș Roșu, montează împreună pentru prima dată la Sibiu, spectacol de teatru-dans, „About us - Despre noi”, inspirat de destinul companiei sibiene de balet. Actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț, fac parte din distribuția spectacolului, alături de unsprezece dansatori ai Teatrului de Balet Sibiu, veniți la Sibiu din țări precum Ucraina, România, Brazilia, Cuba, SUA, Japonia, Spania și Italia. Scenografia spectacolului este creată de Viorica Petrovici. Premiera spectacolului „About us - Despre noi” va avea loc joi, 10 noiembrie 2022, de la ora 19:00, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu”.

Beatrice Rancea semnează regia și scenariul spectacolului „About us - Despre noi”

Cu un parcurs profesional impresionant, fiind de-a lungul carierei balerină, regizor de teatru și operă, TV, cinema, coregraf, interpret, scenarist și dramaturg, Beatrice Rancea este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei teatrului și baletului românesc. Activitatea sa artistică a fost completată de cea pedagogică și managerială: a fost Director general al Teatrului Național din Constanța și al Operei Naționale Române din Iași, Director general interimar al Operei Naționale din București, asistent universitar la UNATC București, catedra Regie-Teatru, șef departament Dramă la Teatrul „Alexandru Davila” Pitești, consilier artistic la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” București. Peste treizeci de montări regizorale în teatrele și operele din România, numeroase spectacole realizate în străinătate, peste treizeci de roluri pe scena Operei Naționale București, show-uri TV regizate pentru Pro TV și Antena 1, peste douăzeci de apariții TV, peste zece roluri principale în filme și spectacole de teatru sunt doar parte din activitatea sa artistică. Un ambasador neobosit al culturii, Beatrice Rancea a primit numerose premii și distincții, din care menționăm o mică parte: Premiul pentru cea mai bună producție a școlilor de teatru, Premiul pentru cel mai bun spectacol decernat de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, Premiul „Alexandru Ioan Cuza” în anul 1998, Celebrity Awards – Femei de succes în 2003, 2005 și 2019, Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în 2019, Premiul de Excelență în Management oferit de Forumul Muzical Român în 2014, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași în 2013, Medalia de argint „Alexandru Ioan Cuza”, cea mai înaltă distincție acordată de Consiliul Județean Iași etc.

 

Venim de pretutindeni și plecăm nu știm unde, iar acest fapt este valabil pentru noi toți, nu doar pentru balerinii din spectacol sau pentru ceilalți din această companie. Ideea spectacolului a pornit de la datele pe care le-am găsit aici în companie și de la povestea fiecărui dansator. Toți sunt veniți la Sibiu, exact ca și în spectacol, din toate colțurile lumii și au ajuns aici, vor sta o perioadă aici și după aceea se vor despărți, vor pleca spre noi provocări. Este și un fapt concret și o metaforă a vieții și a destinelor noastre într-un fel. Venim într-un spațiu, cum este de exemplu decorul nostru, venim cu un bagaj, în care ne-am luat cele mai dragi lucruri cu noi și după o experiență a unui loc, a unor întâlniri, plecăm fiecare unde ne duce destinul mai departe. Pe această structură, am gândit spectacolul. Fiecare dintre ei se prezintă, fiecare are o poveste unică, are amintiri în spatele venirii în acest spațiu și pleacă cu un gând și cu o nouă experiență acumulată. Temele muzicale sunt reprezentative pentru țările și culturile din care vin. Câteva dintre ele au fost chiar propuse de ei. Sunt multe straturi de informație, la mai multe niveluri pentru spectator: de suflet, de minte, de inimă. Mi-am dorit ca spectacolul să transmită multă emoție, care venită fiind din sufletele interpreților este cu atât mai specială. Este un spectacol în care interpreții trăiesc propriile lor sentimente, spre deosebire de alte montări, unde fiecare artist interpretează un rol, un personaj. Aici vorbim despre ei, despre noi. Mă bucur nespus că, la invitația directorului Ovidiu Dragoman, s-au alăturat distribuției actorii Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț, care vor aduce o energie cu totul unică acestei montări.Beatrice Rancea, regizoare

Dragoș Roșu, unul dintre cei mai versatili coregrafi ai noii generații

Dragoș Roșu a început să danseze la 15 ani, iar pasiunea sa pentru dans l-a adus la București, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, unde a urmat secția de teatru-coregrafie pentru 2 ani de zile.  Dorind să aprofundeze dansul, a urmat trei stagii de pregătire în Statele Unite ale Americii (Los Angeles și New York), unde a studiat cu cei mai buni coregrafi și profesori din lume și a lucrat în proiecte particulare cu aceștia (un exemplu fiind colaborarea cu Derek Mitchell la Carnival New York). Versatilitatea în dans i-a permis să exploreze o multitudine de stiluri, pentru ca într-un final să-și elaboreze propriul stil coregrafic numit „Fusion”, rezultat dintr-o îmbinare de elemente provenite din dans contemporan, hip hop, jazz etc. În ultimii ani, Dragoș a activat atât în România, cât și Brazilia, mai exact Sao Paulo, unde lucrează ca dansator și coregraf și are numeroase colaborări în cadrul unor proiecte de televiziune și în companii de dans și teatru. Experiența de artist profesionist a lui Dragoș Roșu include participări în calitate de coregraf și dansator la producții precum: Carnival New York, Romeo și Julieta, Scripcarul pe acoperiș, Britain’s Got Talent, Millennium Dance Complex Brazilia, Dansez Pentru Tine, Vocea României, Românii Au Talent, The Masked Singer, INNA.

 „Multiculturalitatea companiei de dans de la Sibiu este și a rămas, încă de la primul contact cu dansatorii, ca o explozie continuă de energie. Sunt atât de diferiți între ei, cu personalități atât de puternice fiecare, din zone atât de diferite, dar uniți de pasiunea pentru dans. Am avut emoții la începutul colaborării cu o companie ai cărei artiști sunt clasicieni, dar am fost extraordinar de suprins de versatilitatea lor, de tehnica impecabilă a fiecăruia, dar cel mai mult de deschiderea pe care o au pentru nou. Sensul foarte puternic dat de Beatrice Rancea acestei montări, în care fiecare dansator are o ocazie aproape unică, să își spună practic povestea personală a prezenței lui aici și acum, deschiderea lor pentru o abordare nouă a mișcării, toată energia care se desprinde din spectacol, cred că vor face din această producție a Sibiului un foarte mare succes.” Dragoș Roșu, coregraf

 

Caseta artistică a spectacolului „About us - Despre noi”

Premieră absolută de teatru-dans

REGIA ȘI SCENARIUL: Beatrice Rancea

COREGRAFIA și ILUSTRAȚIA MUZICALĂ: Dragoș Roșu și Beatrice Rancea

TEXT: Alice Năstase Buciuta

SCENOGRAFIA: Viorica Petrovici

ASISTENT SCENOGRAFIE: Ionuț Racoreanu

LIGHT DESIGN: Beatrice Rancea

DISTRIBUȚIE:

Cu participarea extraordinară a actorilor: Iuliana Moise și Claudiu Bleonț - Teatrul Național București

Dansatori: Laura Trabalon (Spania), Candela Nieto (Spania), Katerina Tomashek (Ucraina), Remi Nakano (Japonia), Ludovica Tontodonati (Italia), Machi Goto (Japonia), Răzvan Iacob (România), Gavin Nicholson (SUA), Viktor Tomashek (Ucraina), Sayron Pereira (Brazilia), Lazaro Ortega (Cuba) 

Data premierei: 10 noiembrie 2022

Durata aproximativă: 1h 30 min

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus