Luni,
15.04.2024
Cer Senin
Acum
27°C

Cunoscutul sportiv sibian Daniel Natea va fi cetățean de onoare al județului Sibiu

Cunoscutul sportiv sibian Daniel Natea va fi cetățean de onoare al județului Sibiu

Sportivul sibian Daniel Natea este propus pentru titlul de ,,Cetățean de onoare al Județului Sibiu”. Propunerea este trecută într-o hotărâre de consiliu județean care urmează a fi votată de consilieri în ședința de joi, 24  noiembrie. Inițiativa a fost luată de antrenorul Ionel Chioveanu care a depus o notă de prezentare în care vorbește despre performanțele judocanului.

Dacă hotărârea de consiliu primește aviz favorabil, cunoscutul sportiv sibian Daniel Ilie Natea, va primi titlul de ,,Cetățean de onoare al Județului Sibiu”. Distincția va fi oferită pentru performanțele deosebite obținute în cariera de judocan, la competițiile naționale și internaționale, precum și pentru contribuția adusă la creșterea prestigiului județului Sibiu în domeniul sportului.

Daniel Natea a debutat ca judocan în anul 2000, activând la Clubul CSS Șoimii Sibiu până în anul 2012, după care, până în 2016 a activat la Clubul Sportiv Atletic Valleriana Târgoviște, iar în prezent este afiliat Clubului Sportiv Dinamo București.

Pe parcursul carierei sale a avut parte și de înfrângeri, bineînțeles, dar ambiția pe care a avut-o l-a determinat să muncească tot mai mult. Nenumărate ore de antrenament, procedee repetate la nesfârșit, un stil de viată organizat, deși copil fiind, toate acestea au contribuit la succesul lui ca sportiv.

Dintre toate titlurile cucerite cele mai importante sunt: de 27 de ori campion național, multiplu campion balcanic, multiplu medaliat la Campionatele Europene, multiplu medaliat la Campionatele Mondiale, optimi la Jocurile Olimpice de la Rio, multiple Grande Prix și Grande Șlam, Cupa Campionilor locul 1 (primii 16 sportivi din lume), cupe mondiale și europene, turnee internaționale de judo.

În anul 2020 lui Daniel Ilie Natea i s-a acordat ,,Titlul de Maestru Emerit al Sportului” de către Ministerul Sportului, pentru merite deosebite. Anul acesta a reușit să cucerească locul 1 mondial la Sambo.

Este Maestru Emerit al Sportului

Daniel Natea s-a născut la data de 21 aprilie 1992 în Municipiul Sibiu, debutul său în judo fiind la vârsta de 7 ani. Începând cu anul 2000 a activat la Clubul CSS Șoimii Sibiu până în anul 2012, după care în anul 2013 s-a transferat la Clubul Sportiv Atletic Valleriana Târgoviște, unde s-a antrenat sub comanda lui Iulian Crăciun până în anul 2016, iar în prezent, judocanul este afiliat Clubului Sportiv Dinamo București.

Este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu și a Școlii de antrenori de Judo.

În activitatea sa profesională pe lângă rezultatele menționate a mai obținut și alte titluri: Sportivul Anului - Județului Sibiu în 2012, Sportivul Anului - Județului Dâmbovița în 2013, Sportivul Anului al Federației Române de Judo în 2016, Ambasador al Sportului Sibian și Diplomă de excelență pentru rezultatele aduse Federației Române de Judo în anul 2018, iar în anul 2020 Sportivul Anului al Federației Române de Sambo.

În anul 2020 domnului Ilie - Daniel Natea i s-a acordat ,,Titlul de Maestru Emerit al Sportului” de către Ministerul Sportului, pentru merite deosebite. În contextul celor prezentate și în conformitate cu prevederile art. 173 alin. 1 lit. f) din Ordonanța de Urgenta a Guvernului României nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, considerăm legală și oportună supunerea spre aprobare a proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului Sibiu, domnului Ilie - Daniel Natea, pentru performanțele deosebite obținute în cariera de judocan, atât pe plan național cât și internațional.

Performanțe

În 2011, a obținut medalia de bronz la Cupa Europei de la Sarajevo.

În 2012, Ilie - Daniel Natea a făcut o pauză de la judo pentru a practica sambo.

În acest an a devenit atât campion european, cât și mondial la tineret.

În 2013, judocanul a cucerit patru medalii internaționale - bronz la Openul European de la București, bronz la Openul Panamerican de la San Salvador, argint la Openul European de la Glasgow și bronz la Europenele U-23 de la Sofia. Ilie - Daniel Natea a revenit pe podium la patru competiții internaționale În 2014 - bronz la Grande Șlamul de la Baku, bronz la Grande Prix-ul de la Ulan Bator, aur la Grande Șlamul de la Abu Dhabi și bronz la Europenele U-23 de la Wrocław.

În 2015, Ilie - Daniel Natea a obținut locul al doilea la Openul European de la ClujNapoca și a câștigat Cupa Europeană de la Belgrad (cat. +100 kg). Acesta a participat și la prima ediție a Jocurilor Europene, care în 2015 au ținut locul Campionatului European.

În debutul anului 2016, judocanul a obținut medalia de aur la Openul European de la Praga. În aprilie, a cucerit medalia de bronz la Europenele de la Kazan. Fiind clasat pe locul șase în ierarhia mondială a categoriei +100 kg. Ilie - Daniel Natea s-a calificat în premieră la Jocurile Olimpice de vară din 2016, unde s-a oprit în optimi.

În anul 2017 a obținut locul 1 la Campionatul National OPEN, Cupa Mondiala București locul 1, Bundesliga Final locul 3 și Grande Șlam Ekaterinburg locul 5.

Între anii 2018 - 2021 a obținut locul 1 la Campionatul National, locul 1 la Campionatul National Open, locul 1 Campionatul National Cluj, locul 1 Cupa Mondiala Madrid, locul 1 Campionatul National pe Echipe și nu in ultimul rând locul 2 la Supercupa Spaniei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

14 comentarii

UnSimpluCetatean

Acum 1 an

Daca pe b...ul asta il faceti cetatean de onoare, imi e rusine ca sunt sibian si ma mut din kkt-ul asta de satuc.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 1 an

Mută-te înapoi, că nu te-a chemat nimeni
Raspunde

Thanks but no thanks.

Acum 1 an

Tot respectul pentru meritele sportive însă cântărește și comportamentul din societate. Cine l-a întâlnit cel puțin în trafic a văzut manifestări de cocalar în adevăratul sens al cuvântului urmate de folosirea abilităților fizice pentru intimidare/amenințare. Asta ne mai trebuie: un cetățean de onoare care să ne bruscheze prin oraș cu bolizii ce țin ocupate locurile de lângă spitalul de pediatrie. Asta înseamnă să fii ZEN.
Raspunde

Cu nume si prenume

Acum 1 an

exact asta lipsea, este omul care parcheaza la carrefour in fata intrarii in magazin ca sa isi faca cumparaturile, in parcare s-ar injosi. La pediatrie are 3 masini parcate pe locurile hasurate sau rezervate pentru ambulanta. da, cel mai bine sa il faceti cetatean de onoare..... Din punct de vedere sportiv nu am ce comenta, dar ca om, este zero, educatia lipseste cu desavarsire.
Raspunde

Norm

Acum 1 an

Să il decoreze ministrul sportului. La nivel local e un cocalar.
Raspunde

Nik

Acum 1 an

FAC APEL LA MEMBRII CONSILIULUI LOCAL SA BLOCHEZE ACEASTA INITIATIVA IDIOATA! FAC APEL SI LA ZIARELE LOCALE SA IMPIEDICE NUMIREA UNUI NEAM-PROST! TALENTUL SI MERITELE LUI PE PLAN SPORTIV SUNT ECLIPSATE DE COMPORTAMENTUL GOLANESC DE CARE DA DOVADA. VA ROG DIN SUFLET BOICOTATI NUMIREA!
Raspunde

Robert

Acum 1 an

Domnisoara Raluca Budusan va sugerez sa va documentati mai bine despre institutiile despre care scrieti. In Sibiu nu exista "Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu". Este doar o specializare in cadrul Facultatii de Stiinte in cadrul ULBS
Raspunde

Rusine

Acum 1 an

Sportiv ok, dar comportamentul din societate lasă de dorit. Parchează inclusiv pe trecerilor de pietoni, dacă ii spui ceva te agresează fizic. Probabil că cei care l-au ales fac parte din cloaca de cocalari care storc bani de la buget.
Raspunde

Hahaha

Acum 1 an

Ce inseamna sa fi "jmecher". A cui pila e ?Performante zero, nu e vreun campion, european, mondial sau olimpic, de fapt nici medalii nu are dar ameninta cu corectii fizice pe toti pe care ii intalneste, unele le si aplica, blocheaza intrarile salvarilor dar in fond asta se premiaza acum: gainaria si proasta crestere. Ce Burg reusit e Sibiul, daca asta ne reprezinta ce pretentii sa mai avem cand oltenii stau vara in slapi si scuipa samanta pe jos pe Mihai Viteazu.
Raspunde

Aoleuuuuu

Acum 1 an

Daca si pe golanul asta il mai faceti cetatean de onoare atunci va meritati titlul de popor prost.
Raspunde

Ileana

Acum 1 an

Cetățean de...CE?? Onoare?!? O brută, o rușine pentru Sibiu. Lipsit de un bun simț elementar, asta stie oricine a avut ghinionul sa dea de el pe străzile Sibiului.
Raspunde

Pongo pygmaeus

Acum 1 an

De curiozitate: daca eu merg si las masina parcata pe locurile ambulantei la spitalul de pediatrie, mi-o ridica imediat. Urangutanului din poza de ce nu-i ridica nimeni masina? TS, de ce nu adresati o intrebare oficiala Politiei Locale in acest caz? Nu o data am vazut masina politiei locale trecand efectiv pe langa masina urangutanului, parcata pe locul salvarii, fara sa se intample nimic. Chiar nu se pot lua masuri impotriva primatei ( cu scuze ca jignesc familia primatelor) din poza?
Raspunde

Paul

Acum 1 an

Se comporta in trafic ca un cocalar veritabil. Blocheaza masini, ameninta lumea. Parcheaza pe trecerea de pietoni, parcheaza pe locurile de ambulanta. O rusine pentru Sibiu. Feriti-va de el ca e agresiv in trafic.
Raspunde

Anticocălarul

Acum 2 luni

**** 

Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului licențios

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus