Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

”Oamenii politici să nu se poarte ca niște stăpâni pe moșie” - europarlamentarul Nicu Ștefănuță despre cazul Daniela Cîmpean

”Oamenii politici să nu se poarte ca niște stăpâni pe moșie” - europarlamentarul Nicu Ștefănuță despre cazul Daniela Cîmpean

Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a comentat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, ancheta publicată de ziarul Turnul Sfatului referitoare la situația președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Nicu Ștefănuță este de părere că libertatea presei este fundamentală, iar un politician are obligația de a răspunde solicitărilor de interes public, mai ales când acesta ocupă o funcție publică.

”Mă alătur colegilor mei în declarația lor de sprijin a libertății presei pentru acel răspuns dat (n. r. de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu) investigației condusă de unii dintre colegii dumneavoastră. Mi se pare foarte important ca oamenii politici să nu se poarte ca niște stăpâni pe moșie, ci să răspundă frumos și civilizat oricărei investigații de presă. Presa este fundamentală în orice democrație. Fără presă, unul dintre pilonii fundamentali ai democrației, de fapt, nu ar mai exista”, a declarat europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

Reamintim că Daniela Cîmpean locuiește în chirie preferențială la familia care a primit contracte de milioane de euro pentru lucrări la Spitalul Județean. În plus, toate aceste șantiere înregistrează întârzieri, care, adunate, se apropie de doi ani, iar valoarea lor a crescut cu peste 70% de la semnarea lor. Mai multe detalii pe acest subiect găsiți aici.

Citește și: Daniela Cîmpean. Beția puterii

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

Veverița biciclistă

Acum 1 an

Oamenii minunați și frumoși cu un vine super pozitiv din USR nu ratează nici o ocazie, doar doar îi mai votează cineva! Când i-ai avut ca modele pe Cioloș și Barna, locul tău e la lada de gunoi a istoriei, ca un accident nereușit. Mai bine AUR decât poșetiștii ăștia isterici!
Raspunde

Sibian SB

Acum 1 an

Da, asa e din păcate, cam in treaba asta a dat si dna campean. Iar in ce privește centura, se grabeste in a decide singura, nu merge pe teren sa vada ce presupune sa faci pe acel traseu acel drum in acest format (drum expres, mare, lat, inalt, viteze si galagii mari, acces greoi pe el si de pe el), sa discute cu oamenii, sa discute cu toti cei implicați si din alte zone ale societății. Cu primarii implicați se poarta ca o stăpâna. Iar ei ca mieii, inghit tot, de frica sa nu li se taie craca (din PNL in special) la ceea ce ei sug avand ciolanul. Stimata doamna, da, nu e mosia dvs iar noi sibienii nu suntem subordonații dvs, sa fie clar asta. Dvs sunteți acolo pentru noi cetățenii (toti, si cei care v-au votat dar si ceilalți) dar mai ales pe banii noștri. Ca om politic, din punctul meu de vedere dvs sunteți terminata, asta pt ca aveti mentalități de psd anii 90 si 2000, m-as mira sa puteți schimba asta la dvs.
Raspunde

Catre Traian Deleanu/Stefan Dobre

Acum 1 an

Buna ziua, De ce nu mentionati nimic de drumul Calugarul? Este rupt de ani de zile, plin de mocirla in fiecare an, tot de catre TOTAL NSA.
Raspunde

Hai hui și pe mai departe

Acum 1 an

. Toți acești așa zis politicieni,vin săraci și pleacă bogati.Aceasta ființă umană este un exemplu de "Lihneala"pentru putere.
Raspunde

Norm

Acum 1 an

Investigațiile trebuiau întâi să pornească din partea procurorilor, orice suspiciune rezonabilă care privește cheltuirea banului public trebuie să fie proritatea 0 al acestora, nu să aștepte câțiva ani (cu scopul de a se apropia perioada de prescripție a faptelor)
Raspunde

Adrian

Acum 1 an

Nimeni nu isi face de lucru cu oameni sarmani. Bani la bani trage.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus