Lucrările la Spitalul General CF din Sibiu au început în luna mai, la 2 luni de când la conducerea acestuia a venit medicul Ștefania Roxana Șerban. Astăzi, 18 noiembrie, a fost inaugurat primul etaj al spitalului, acolo unde de luni va funcționa Secția de Chirurgie și unde vor putea fi internați primii pacienți. Conducerea unității medicale anunță că, în acest moment, spitalul este capabil să intervină pe lângă chirurgie generală și în intervenții chirurgicale ce țin de oftalmologie, ORL, dermatologie și chirurgie vasculară.
Potrivit managerului Ștefania Șerban, lucrările au început la Spitalul CFR din Sibiu în data de 19 mai, iar astăzi etajul I, acolo unde va funcționa Secția de Chirurgie, a fost inaugurat. Potrivit medicului, renovarea și reparațiile au fost capitale. Pe perioada lucrărilor activitatea de pe etajele I și II a fost suspendată, spitalul funcționând doar cu ambulatoriul și patru saloane la parter.

„S-a lucrat pe toate planurile, începând de la partea electrică, sistem de stingere incendiu, renovare pardoseli, pereți. Erau pereți cu humă. În spital trebuie să ai vopsea lavabilă antimicrobiană avizată de Ministerul Sănătății. Adică am căutat să fie conform normelor legale în vigoare. Cu circuite, ușile de acces în blocul operator sunt prin acțiune cu senzori, lumina este modulară”, spune managerul.
Aceasta precizează că banii investiți au fost împărțiți în lucrări de reparații și aparatură medicală. Aproximativ 500.000 de euro (2,5 milioane de lei), cei mai mulți, au mers pe aparatura medicală, iar lucrările de reparații au fost undeva la un milion de lei. Un ajutor important a fost primit de la sponsori, care au intervenit în momentul în care au explodat prețurile și au fost costuri suplimentare.

„Totul s-a făcut cu mari eforturi și cu o echipă de oameni subdimensionată pe partea de administrativ. Au fost ore suplimentare, iar personalul TESA a beneficiat de o mărire salarială”, mai spune dr. Ștefania Șerban.
De asemenea, secția beneficiază de aparate de ultimă performanță, necesare intervențiilor chirurgicale, camere de dezinfectare conforme din toate punctele de vedere și toate ustensilele necesare medicilor în intervențiile lor. Este vorba despre un microscop chirurgical pentru oftalmologie de ultimă generație, pentru care medicul oftalmolog al spitalului a fost specializat în America, un Landoscop la care se fac intervenții minim invazive, un aparat performant pentru anestezie și un Phacoemulsificatorul, aparat cu ajutorul căruia se fac intervenții chirurgicale de cataractă și patologia retiniană.

Toate aceste aparate sunt funcționale și operaționale.
Managerul a explicat că Spitalul CFR are o mare cerere din partea pacienților, în momentul de față; de exemplu, pentru oftalmologie sunt 187 de pacienți în așteptare. Secția de Chirurgie inaugurată astăzi are 18 paturi dintre care patru sunt pentru ATI. Se are însă, în vedere, mărirea acestui număr.
Urmează secția medicală
Lucrările la acest spital vor continua cu renovarea etajului II, acolo unde va funcționa Secția Medicală. „Lucrările vor continua fără deranjarea pacienților, accesul fiind făcut pe o altă scară de acces. S-au făcut toate lucrările de demolare. Acum nu avem decât de construit ceea ce înseamnă că nu vor mai fi zgomote și bubuituri. De asemenea, au fost făcute și reparații la nivelul acoperișului”, spune managerul.

Totodată conducerea unității medicale a accesat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu două proiecte depuse. Unul pentru prevenția infecțiilor nosocomiale și unul pentru lucrările de infrastructură în ambulatoriul spitalului CFR, acolo unde este prevăzut un lift de acces pentru pacienți. Un lift exterior va fi construit și pentru accesul pacienților la etajele spitalului.
„Vreau să mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu, pentru că am ajuns astăzi aici, într-un timp record. Să facem ceea ce multă lume mi-a spus: ești nebună să faci în 6 luni ceea ce nu s-a făcut în 30 de ani. Ei uite că se poate. Cu implicare, cu stres, se pot face lucruri normale, de altfel. Nu am făcut nimic special, decât am căutat să aduc spitalul CFR Sibiu care altă dată avea un renume și un prestigiu, să-l aduc în secolul XXI, anul 2022, atât”, a spus dr. Ștefania Șerban în deschiderea inaugurării.
Spitalul General CF Sibiu are în momentul de față 87 de angajați în total dintre care 58 sunt personal medical.











Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
15 răspunsuri
-
O mai stiti pe dna aia de a fost niste ani manager acolo la sp. Cfr, apoi dusa de pnl la judetean? Mai plinuta, față usor masculina, ma rog, avea gura mare, tupeu cat incape, un pic de atitudine tot asa gen presedinta CJ Sb, pe model stapan-sclavi. Eeei, uite dna coldea ca mai sunt si oameni care isi merita salariile si fac ceva, lasa ceva dupa ei! Felicitari doamnei care conduce acum acolo, poate vor lua si alti sefi de instituții exemplu..
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Incredibil! Nu dorim distrugerea pădurii, e ok să fie protejată, mai ales că este foarte importantă că pădure periurbană pt…
Foarte interesantă postarea . Hai reporteri de la Turnul Sfatului , cercetați mai departe, curaj ! Vrem să aflăm mai…
Ar trebui facute niste trasee ca sa putem intra cu masina la un picnic cu copiii, am fost acum cativa…
“ să lucrez cu copii îmi dă o bucurie de nedescris ..” => l-aș invita pe dl. Reporter la Cisnădie,…
Deci cine la pus la RAR ? PSD sau PNL ?













Lasă un răspuns