Poliția Sibiu avertizează asupra unor falși angajați de la gaz, curent sau apă canal, care profită de naivitatea oamenilor și intră în locuințe de unde fură bani și alte bunuri. Într-un caz concret, o femeie de 82 de ani a fost înșelată marți, 22 noiembrie, de „angajați de la gaz”, care sub pretextul verificării instalației din locuință au cerut 500 de lei în schimbul serviciului efectuat.
„La data de 22 noiembrie, o femeie în vârstă de 82 de ani, din municipiul Sibiu, a reclamat faptul că, în jurul orei 11:00 – 11:30, sub pretextul că sunt angajați ai unei companii de distribuție a gazelor naturale și este necesar să desfășoare activități de verificare a funcționării gazului, două persoane necunoscute au pătruns în locuința sa și i-au solicitat aprox. 500 de lei contra serviciilor prestate. Ulterior, femeia a constatat că pe „chitanța” emisă de către cei doi pretinși angajați nu apărea nimic despre companie sau serviciile prestate a sesizat Poliția Municipiului Sibiu,” transmit reprezentanții IPJ Sibiu printr-un comunicat de presă remis Turnul Sfatului.
Polițiștii sibieni au deschis un dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și desfășoară activități specifice în vederea identificării autorilor și aplicării măsurilor legale.
Modul de operare al falsului angajat
Unul dintre modurile de operare ale celor care fură din locuințe este și cel al falsului angajat. Acești infractori acționează prin distragerea atenției sau atribuirea unor calități false. Astfel, ei încearcă să ajungă în casele oamenilor, pentru a le sustrage banii sau bunurile de valoare sau a pretinde că prestează anumite activități care trebuie remunerate.
Pentru a nu deveni victime nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute care se prezintă în calitate de instalatori, electricieni, angajați ai firmelor de apă-canal, electricitate sau gaz.
De obicei, acești falși angajați sunt bărbați cu aspect îngrijit, cu vârste cuprinse între 25 – 50 de ani, care, de cele mai multe ori, poartă salopetă asemănătoare cu a firmei reale și pot prezenta legitimații false. Când astfel de persoane se prezintă la ușa locuinței dumneavoastre, avertizați-le că veți anunța poliția, fără a le permite accesul.
Aveți în vedere faptul că odată pătrunși în apartament, la terminarea așa zisei lucrări de reparație solicită o sumă mare de bani, în speranța că victima va aduce banii din locul unde îi păstrează. Urmăresc victima în timp ce ia banii din locul de păstrare după care îi distrag atenția și sustrag bani și alte bunuri de valoare din locul respectiv.
De obicei, infractorii acționează în prima parte a zilei și vizează îndeosebi apartamentele de bloc și persoanele vârstnice, care fie locuiesc singure fie petrec mare parte a timpului singure. Aleg această categorie de persoane întrucât, pe de o parte se mizează pe capacitatea lor mai redusă de a reține detalii sau a-i recunoaște, iar pe de altă parte, se mizează pe capacitatea de rezistență fizică mai scăzută a vârstnicilor.
foto ilustrativă arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
Sunt educati cum sa patrunda rapid in casa, vorbesc foarte frumos si la obiect. Principala masura este sa nu deschizi usa blocului sau usa personala indiferent ce se intampla. Principala vina este a furnizorilor pentru ca nu se disociaza de aceste persoane prin nici-un comunicat telefonic sau mesaj la abonati. Legatura lor cu abonatii este eterica si efemera in zona de siguranta. A 2-a vină tine de comunicarea difuza de la primarii care in cazul in care sesizeaza astfel de situatii au obligatia morala sa se disociaze de aceștia si sa transmita avertizari pe portalul de impozite. Chiar daca este un gol legislativ comunicarea in comunitate este esentiala din partea edililor
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pai daca vine bolovan la noi acasa, noi ca si gazde bune ce am fost si suntem tot timpul, eu…
ce pute pe zona aia, numa’ a mancare ieftina, numa’ a cathering, numa’ behaituri de slujbe de pomeni si inmormantari,…
Toate hotiile si deciziile impotriva tarii au fost luate la unison in alianta PUPU (PSD-USR-PNL+partidul ilegal al etnicilor maghiari). La…
Asta nu este „pozitia Romaniei”. Este pozitia sexo-marxistilor care au furat alegerile si le-a fost data puterea sa semneze pas…
Deci medici avocați profesori! Ok ! Atita timp cit se mai și dau intelectuali e cu atit mai rușinos ca…













Lasă un răspuns