Colinele Transilvaniei a fost recunoscută ieri de către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului ca destinație ecoturistică. Zona cuprinde trei județe, peste 260.000 de hectare de arii naturale protejate, 44 de comunități, biserici fortificate, situri UNESCO, case săsești tradiționale renovate și transformate în pensiuni, 600 de kilometri de trasee turistice marcate, pentru drumeție sau cicloturism.
Potrivit reprezentanților asociației carepromovează destinația Colinele Transilvaniei, certificarea a fost obținută în urma unui proces de evaluare și recunoaște „dezvoltarea destinației Colinele Transilvaniei pe principii durabile” și va putea fi folosită în promovarea experiențelor turistice în zonă pe o perioadă de trei ani”.
„O veste mare!”, a comentat decizia Alin Chipăilă, președintele Asciaţiei Judeţene de Turism Sibiu.
Datele acumulate arată că în ultimii 5 ani procentul celor care vin în zonă de mai multe ori pe an a crescut de 4 ori, iar durata vizitelor de peste 3 nopți s-a dublat. Astfel operatorii locali de turism, care promovează standarde ridicate, sunt încurajați să continue, iar comunitățile recunosc valoarea naturii și a obiceiurilor pe care le păstrează.
Potrivit Asociației de Ecoturism din România, Colinele Transilvaniei reprezintă „ultimul peisaj cu adevărat medieval din Europa”.

Foto: Asociația de Ecoturism România
În prezent există alte trei destinații certificate în țara noastră, alături de Colinele Transilvaniei, și anume Țara Hațegului – Retezat Destinație de Ecoturism, Tara Dornelor și Eco Maramureș.
Colinele Transilvaniei este o iniţiativă a Asociației Mioritics, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, WWF Romania, Fundatia Adept Transilvania, Mihai Eminescu Trust, GAL Dealurile Tarnavelor, GAL Microregiunea Hârtibaciu, GAL Podisul Mediasului, GAL Asociaţia Transilvană Braşov Nord și Stiftung Kirchenburgen / Fundatia Biserici Fortificate. Parteneriatul este susținut de 44 UAT-uri și de Consiliile Județene Sibiu, Mureș și Brașov.
Foto principală: Asociația de Ecoturism România
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Întâmplător sau nu, se tot fac analize care scot în evidență serviciile de taxi. Ultima dată când m-am încăpățânat să…
NOVAC, du-te la Avrig, acolo de unde ai venit ! DEMISIA !!!
ISJ Sibiu, cum de acceptati transferuri ale elevilor, intre licee, pe Mun. Sibiu, doar pe PILE ? Numai pilele functioneaza…
Daca aveai un semn distinctiv ca apartii unui liceu de la 9,60 in sus era ceva si insemna ca iti…
Căutați și dumneavoastră ce înseamnă “diacritic”. Ori suntem corecți ori nu mai suntem, cum zicea un clasic in viață.













Lasă un răspuns