Strada Cetății, strada Gheorghe Lazăr și Gen. Magheru, zona Pieței Schiller și a parcării de pe Cazarma 90, dar și câteva străzi din Orașul de Jos au fost invadate de șiruri de mașini în prima după-amiază a ”minivacanței de 1 Decembrie”.
Șoferi din București, Alba, Hunedoara, Mureș, Sălaj, Olt și Dolj, în special, și-au setat ”centrul Sibiului” în aplicațiile de ghidaj cu ajutorul GPS-ului în excursia lor către Sibiu. Târgul de Crăciun din Piața Mare este principala atracție, iar mulți dintre cei care au ales să vină cu mașina la Sibiu n-au mai avut răbdare să caute și un loc de parcare. ”Am renunțat după jumătate de oră de plimbat pe străduțele acestea. Imediat trebuie să ne întoarcem acasă și noi eram în mașină căutând un loc de parcare. E a doua oară când vin la Sibiu în vizită, dar data trecută nu era atâta aglomerație”, povestește șoferul unei mașini înmatriculată în Alba, care a decis să parcheze pe trotuarul de pe strada Cetății.
Parcări „dublate” pe strada General Magheru
Nu dorește să vorbească în fața camerei, după cum nu doresc nici membrii unei familii venită din Bistrița-Năsăud. ”Avem cazarea aici, în centru. Unde să lăsăm mașina? A, n-am căutat mult, deoarece când am ajuns noi tocmai pleca un domn”, vorbesc pe rând soțul și soția a căror mașină de teren a încălecat un trotuar de pe strada A.D. Xenopol.
Căutarea unui loc de parcare cât mai aproape de centru a generat cozi leneșe de mașini în zona pieței Schiller, unde un echipaj al Poliției locale nu a prea ”speriat” turiștii: și trotuarele din această piață au fost încălecate de șoferii dornici să-și lase mașinile cât mai aproape de centrul Sibiului.
Al doilea echipaj al Poliției locale aflat cu o autospecială pe teren în prima seară a minivacanței se afla pe strada Ocnei, înainte de Podul Minciunilor, pentru a descuraja turiștii să încerce să urce cu mașinile înspre Piața Mică.
Citește și Câte mașini s-au ridicat în Sibiu după deschiderea Târgului de Crăciun
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: cozi masini centrul istoric si , renuntat jumatate ora centrul , parcari centrul istoric sibiu , foto , video
Vizualizari: 8272
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Sibian
Acum 12 ore
CA
Acum 12 ore
Vasile
Acum 12 ore
Un cititor
Acum 13 ore
Norm