Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
8°C

Sărbătoare mare: Noul Stadion Municipal a fost inaugurat. ”Sibiul este un oraș în care se trăiește frumos”

Sărbătoare mare: Noul Stadion Municipal a fost inaugurat. ”Sibiul este un oraș în care se trăiește frumos”

Începând de astăzi Sibiul dispune oficial de unul dintre cele mai moderne stadioane de fotbal din România.

Alături de Mircea Bulboacă, șeful CON-A, și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, primarul Astrid Fodor a inaugurat astăzi noul stadion, investiție de peste 200 de milioane de lei.

”Investiția aceasta a fost finanțată exclusiv de la bugetul local al Sibiului, deci fiecare sibian a contribuit financiar la realizarea stadionului”, a declarat primarul Astrid Fodor la inaugurare.

”Sibienii își doresc să facă sport și să vadă sport așa că, noi, ca administrație locală, investim în egală măsură și în acest domeniu precum și în obiective de timp liber, pentru ca Sibiul să fie un oraș în care se trăiește frumos”, a mai spus primarul Sibiului.

Șeful CON-A, Mircea Bulboacă, a început prin a preciza că deși compania pe care a fondat-o și o conduce a mai construit stadioane în România, precum cele din Craiova, Cluj-Napoca sau Târgu Jiu, acesta a reprezentat o mare mândrie, fiind ridicat acasă. Pe de altă parte, a fost și cel mai greu de construit, a specificat Mircea Bulboacă, pe parcurs apărând numeroase probleme logistice, de la cele provocate de pandemia Covid-19 până la războiul din Ucraina, criza energetică sau scumpirea exagerată a materialelor de construcție.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat cu această ocazie că în perioada ianuarie-februarie o delegație UEFA va sosi la Sibiu pentru verificări în vederea acreditării internaționale, apoi în martie la Sibiu vom vedea naționala de sub 21 de ani jucând împotriva celei a Germaniei. Meciul va avea loc în data de 28 martie.

Peste 400 de copii de la majoritatea școlilor de fotbal din Sibiu au avut astăzi ocazia să joace fotbal pe gazonul noului stadion, apoi au luat autografe și au făcut poze cu fotbaliștii echipei FC Hermannstadt.

Atmosfera a fost una de sărbătoare, cu multă veselie și imnul Champions League sunând în difuzoare.

Redăm mai jos câteva din principalele cifre care definesc noul stadion al Sibiului:

Tribuna oficială, tribuna 2 și cele două peluze însumează 13.013 locuri cu 16 căi de acces.

Stadionul are 90 de grupuri sanitare.

21 spații de alimentație publică vor deservi spectatorii, dintre care nouă la etajul unu al tribunei principale, patru la parterul tribunei doi, cinci la etajul unu al peluzei nord și trei la parterul peluzei sud.

Vestiare pentru sportivi, antrenori, copii de mingi, săli de masaj, săli de masaj, cabinete medicale, saune, sală de antrenament și o sală de forță.

Tribuna 1 și tribuna 2, peluza nord și peluza sud au spații deja amenajate pentru amplasarea camerelor de filmat.

Sistemul de broadcasting este precablat pe fibră optică, o dotare modernă și utilă pentru transmisiuni.

Parcare specială pentru carele TV cu acces special din strada O. Goga.

Nocturnă la standardele UEFA, cu lămpi LED pentru un consum mic.

Două tabele de marcaj full color de 8,96 metri pe 4,80 metri care pot transmite imagini live.

Pistă de atletism de 400 de metri cu patru culoare de alergare de câte 1,22 metri.

La subsolul tribunei 2 este amenajată o sală de atletism cu vestiare și grupuri sanitare proprii. Aceasta a fost deja dată în folosință gratuit clubului Șoimii Sibiu.

Separat există o sală de box cu vestiare și grupuri sanitare proprii.

Noul stadion al Sibiului are toate facilitățile posibile pentru persoane cu dizabilități.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

27 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Carcotel

Acum 1 an

Nu comentez nimic de cora ca iar nu imi publicati comentariul (dar as fi zis treaba aia "cuie") insa ce comentez este despre tribune: de ce scaunele nu au aceiasi culoare? Si nu are nici o noima cum sunt distribuite pe culori. Ne-profi! Plus, sa vedem cat raman intregi si curate, haha
Raspunde

Dragos

Acum 1 an

Este ceva care-ti place? Ar fi păcat sa nu! Ca, fie vorba intre noi, stadionul a fost construit folosind inclusiv bani proveniți din impozitele plătite de tine. Asta dacă nu cumva ești flotant de VL…
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kukuruku

Acum 1 an

De ce sa aiba aceeasi culoare? Ca asa iti place tie? Iar cu scaunele...se intampla peste tot. Haha. Depinde cat de naravasi sunt suporterii care vin in deplasare. Daca e sa carcotesc, comentez despre pista aia complet inutila. Dar ce sa-i faci, la urmatorul stadion se rezolva, ala care vrea lumea sa se faca la marginea orasului.
Raspunde

Crampon

Acum 1 an

Pestriteala asta se practica ca să lase impresia ca este mai multa lume și sa nu se vadă cât de gol este . Gol ,decupat , și cu,,oficiala" cât jumătate de tribuna
Raspunde

Carcotel

Acum 1 an

Din ce face Cora, nimic nu imi place. Sunt sibian de generatii intregi calmeaza-te, Dragos :) Daca mi-ar place ceva, as mai avea numele asta? PS: WOW, cat hate, probabil voua va place amalgamul ala de culori aruncate acolo, eu toate stadioanele civilizate si de "5 stele" pe care le-am vazut aveau scaunele de culoare uniforma, sau se mai incerca uneori sa sa scrie ceva prin asezarea scaunelor de culori diferite in forme de litere. Dar da, voua va plac scaunele aruncate aleator la fiecare 10 bucati, alta culoare. PS2: Buna explicatia ca amestecul de culori poate ascunde cumva, cat de gol va fi stadionul, posibil. Restul care ati dat dislike sunteti bineveniti sa cadeti in fund de emotie si bucurie pentru ca primaria a construit stadionul din munca voastra :)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Carcotel

Acum 1 an

Pentru toti haterii cu dislike si care accepta ca din BANII LOR o tribuna sa arate asa (cu scaune de culori diferite, dispuse aleator): 1) Probabil asa va place voua sa se faca lucrurile ("Lasa ca e bine si asa, macar e nou", nu?) 2) Sunteti din marginime sau descendenti de acolo? 3) Las aici acest link cu Camp Nou, ca si asa se compara suprafata de joc cu arena din Barcelona. Cum vi se par tribunele? Sunt uniformele culorile de pe scaune sau pare ca si cum "Dorel" le-a asezat alfabetic in functie de valoarea lor in RGB? https://www.shutterstock.com/ro/image-photo/barcelona-spain-march-2015-view-on-1059238616 (daca nu mai merge link-ul cautati si voi pe net poze cu Camp Nou fara public) 4) Alte explicatii pentru scaune multicolore: https://sports.stackexchange.com/questions/26209/why-are-the-seats-of-the-olympic-track-and-field-stadium-different-colors 5) @Kucurucu: nu e vorba sa imi placa mie, e vorba ca asa este ordonat si arata "nou", cand scaunele sunt de aceiasi culoare :) Probabil ca asa iti place si tie, te imbraci cu 5-6 culori (complementare sau nu) in hainele de zi cu zi, nu? Probabil esti Buratino sub acoperire si na...ce sa si ceri?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

Se minte si jefuieste frumos...Pupa-v-as sicriul vostru de talhari !
Raspunde

Ion

Acum 1 an

Sa înțeleg din declarația doamnei primar că urmează a fi construite și câteva săli de sport?
Raspunde

Mishu

Acum 1 an

Stadioane avem , fotbal din in ce , mai deloc.
Raspunde

Ole ole

Acum 1 an

De la" oficiala" se trăiește foarte frumos, aici sunt banii dumnevoastră , pestritela ascunde mizeria
Raspunde

Ogarul visiniu

Acum 1 an

de ce peluzele sud nord si nu est vest cum sunt orientate...sau pastram traditia miticilor ...
Raspunde

Sergiu Diminte

Acum 1 an

de fapt este un mini stadion cu spatii supra dimensionate pentru VIP uri. Pe de alta parte, ce a cautat Burlesteanul, din moment ce investitia e suta la cuta a sibienilor? Si haleala de după, cine a dat-o?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Lavinia Radomirescu

Acum 1 an

Este o rusine sa construiesti acest stadion pe banii nostri acolo! Stadionul trebuia facut la marginea orasului. In sub arini trebuiau facute ansambluri rezidentiale la preturi atractive pentru fratii nostri care venim din alte zone ale tarii ca sa ridicam cu munca noastra acest oras si sa il umplem cu romanism si suflet de neam patriot, dupa ce atatea sute de ani a cazut prada cotropitorilor neortodoxi!
Raspunde

Cristian

Acum 1 an

Nu mai bine iti iei fratii din alte zone ale olteniei si plecati de aici? Ne-ati umplut de manelisti si cioflingari , faceti orasul de ras cu comportamentul vostru, nu munciti doar cersiti salarii si functii, sunteti parvenitii orasului si mai aveti si pretentii de co-locuitori ! Ocupati locurile de munca degeaba ca nu munciti nimic, trebuie sa munceasca cineva dupa voi ca sunteti lenesi si ingamfati . Plecati acasa !!!!

Raspunde

Cristian

Acum 1 an

Auzi oleanca ... nu-i ajunge ca o suportam in oras, mai vrea si zona rezidentiala in parc.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibian de baștină

Acum 1 an

Sibienii ar trebui să recunoască: sunt xenofobi, mereu nemulțumiți, leneși și plini de fițe. Sibiul este populat mai mult de jumătate cu "olteni"(din alte zone), care muncesc. Stadionul nu avea ce cauta în mijlocul orașului, la fel ca mall-ul de la gară. Erori ale administrației germano-peneliste, pe care le plătim noi cu bani, înghesuială, nervi și poluare.
Raspunde

Bobo

Acum 1 an

Sibian de baștină?
Raspunde

Cristian

Acum 1 an

Tu esti "Sibian de bastina", cum e Olguta maramuresanca .... Sibienii sunt xenofobi, prin traducere au frica de prosti, pentru ca olteanul are de la natura aceasta calitate si nu depinde de alti factori. Toti viseaza sa ajunga sefi, vorbesc mult sa lase impresia ca stiu doar sa iasa in evidenta, sunt putori lenese ( reclamatiile la adresa lor vis-a-vis de rapoartele eficienta/motivatie ) , si ii mai instiga si pe ceilalti, mint cu nerusinare si mai sunt si ingamfati. Toate acestea le argumentez din pozitia de sef al unei companii germane cu sediul in Sibiu, cu peste 5000 angajati, din care aproximatin 30% sunt olteni. Din 10 reclamatii 8 sunt olteni !!!!!!!!! Precum nomazii cortorari, si-au adus fratii ,surorile, matusile si unchii ... toti o apa si-un pamant cu CV -uri de Oxford ... aici e si problema de management trebuie sa recunosc. In privinta stadionului din centru, cu o vechime de 100 ani, el este amplasat in Parcul Sub Arini, (Parc=sport, miscare), iar destinatia lui este mijloc de imbunatatirea a calitatilor motrice ale sportivilor din toate centrele sportive din Sibiu, vezi atletism, box, haltere, patinaj viteza s.m.d. unele cu sediul sub tribune ... deci nu doar pentru un meci de fotbal disputat sambata, la care dragi olteni cu BMW-uri de 2 lei, mai faceti miscare si lasati-va masinile acasa fara a va etala proastele maniere cu manelele la maxim in buricul targului . Cat despre banii care-i platiti voi, ne-ati bucura sa nu va mai avem in preajma, iar cu diferenta sa aducem oameni de calitate din alte locuri, ca voi le ocupati degeaba.
Raspunde

Claus

Acum 1 an

Stadioane avem...zic sa dam drumul la sanse tuturor copiilor sa devina fotbalisti,fara pile si spagi,ca suntem satui de gloabele promovate de interese.
Raspunde

Cipri Dumitru

Acum 1 an

Intrebare....de ce scaunele nu sunt numerotate? Iti iei bilet si apoi te apuci pe stadion sa numeri randurile si scaunele sa iti găsești locul....haha
Raspunde

Bambolero

Acum 1 an

De unde știi că nu sunt numerotate? Așa ți-au zis de la ferma de postaci?
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 an

Putlerii se sufocă de oftică că (sic!) ne descurcăm din resurse locale, și-au trimis emila roșu-haurie să latre pe-aici
Raspunde

Nagyszeben FK

Acum 1 an

Inimoasa galerie de ultrasi (16) a Sibiului va sta, bineinteles, la peluza Sud, orientându-se spre directia sufletului lor, in care merg la parinti si socrii?
Raspunde

Suporteru'

Acum 1 an

Voi nu știți ca astea sunt principii aplicate de la romani,,pâine și circ ,,ca să uite poporul ce e important .cum pâinea e cam scumpa hai cu circul .
Raspunde

Dumitru Hulea

Acum 1 an

**** ! Nu mai vrem Forumul Democrat al Germanilor din România pentru că am descoperit în Arhivele Statului din Sibiu că FDGR este de facto succesorul Grupului Etnic German, organizație desființată după 1947.

Raspunde

@

Acum 1 an

care voi . comunistii lui peste ?
Raspunde

Marius

Acum 1 an

Trebuie recunosct faptul ca firma cere a reconsruit stadionul municipal a fost bine organizata si a finalizat lucrarea, de ce cu ani in urma nu s-au implicat in acest proiect. Costurile ar fi fost semnificativ reduse . si ca multi altii ma intreb , fara sa gasesc raspuns, de ce administratia locala nu are viziune pe termen lung ? Un stadion modern trebuia amplasat undeva spre marginea orasului in zona centurii ocolitoare nicidecum in parcul Sub Arini. Sa speram ca vom avea parte de meciuri memorabile pe noua sport arena !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus