La șapte luni de la deschiderea șantierului de reabilitare și extindere a ”podului PECO”, așa cum este cunoscut de sibieni, noua construcție este finalizată în proporție de 98%. De vineri, 9 decembrie, noul pod va fi deschis traficului. Noi restricții de circulație vor fi mai impuse în zonă din februarie 2023, când se estimează că vor fi reluate lucrările pentru reabilitarea și extinderea celui de-al doilea pod din zonă care traversează Cibinul. Constructorii de la Geiger Transilvania detaliază pașii care au trebuit urmați.
În cursul zilei de joi au fost executate marcajele rutiere pe noul pod construit peste Cibin pe șoseaua Alba Iulia. Este vorba de podul construit în locul celui din amonte, care data din 1938 și care a fost demolat în iunie. Acest nou pod are trei căi de rulare, una fiind dedicată virajului la dreapta către strada Maramureșului, precum și spațiu pentru pistă de biciclete.
Circulația pe noul pod urmează să fie deschisă de vineri, 9 decembrie 2022, începând cu orele 14:00. Potrivit constructorilor, ambele poduri (atât cel nou, cât și cel vechi, aflat în aval, și care a fost folosit până acum pentru ambele sensuri de mers) vor rămâne deschise circulației până în luna februarie 2023. În funcție de condițiile meteo, atunci urmează a fi redeschis șantierul pentru lucrările prevăzute pentru podul din aval, construcție care datează din anul 2000. Este vorba de reabilitarea capitală a podului, dar și de lărgirea acestuia cu un metru, pentru a face loc și pentru o pistă de biciclete și un trotuar mai generos.
Pe noul pod au fost executate și marcajele, în cursul zilei de joi
”Datorită stadiului înaintat al lucrărilor am considerat util a deschide traficul pe podul din amonte pe perioada iernii, în vederea reluării circulaţiei normale. În anul 2023, podul din amonte se va mai închide circulaţiei pe o perioadă de două-trei săptămâni pentru finalizarea unor lucrări care nu au putut fi realizate din cauza condiţiilor meteo. Este vorba de montarea rosturilor de dilataţie, de așternerea de asfalt pe trotuare și de vopsirea elementelor din beton”, arată reprezentanții Geiger Transilvania SRL, constructorii angajați de Primăria Sibiu pentru această lucrare. Valoarea contractului este de 13,9 milioane de lei, cu tot cu TVA.
De ce a durat?
Pentru construirea noului pod peste Cibin pe șoseaua Alba Iulia traficul nu a fost restricționat doar la cele două benzi de pe podul din aval, ci au fost situații când circulația rutieră a fost închisă total în zonă. Fapt care a dus la cozi lungi de mașini pe rutele alternative și a generat discuții referitoare la durata lucrărilor.
Potrivit cronologiei prezentată de cei de la Geiger Transilvania, lucrările nu au putut fi executate mai repede în condițiile soluțiilor impuse prin proiectul tehnic realizat anterior scoaterii la licitație a lucrărilor.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 6 mai 2022. În aceiași zi circulația a fost restricționată total în zonă, pentru a face loc lucrărilor de relocare a utilităților, adică a rețelelor de iluminat și telecomunicații, înlocuirea unei conducte de alimentare cu apă cu un diametru de 600 de mm și devierea unei conducte de gaz cu diametrul de 110 mm. Lucrările de deviere a acestor rețele – executate de proprietarii acestora – s-au încheiat pe 31 mai.
Traficul a fost restricționat total în zonă în luna mai, pentru relocarea rețelelor de utilități
De atunci a început demolarea vechiului pod, a celui din amonte, fiind dislocat un volum de aproximativ 1.800 de mc de beton. A fost nevoie și de consolidarea cu palplanșe și piloți forați a culeelor (structurile pe care se sprijină capetele podurilor) podului din aval, care era sprijinite, practic, de cele ale podului care a fost demolat.
”Demolarea fundaţiilor până la cota de -6,5 m sub nivelul apei a fost cea mai dificilă operaţiune. În locul fundaţiilor demolate s-au realizat platformele din balast (aproximativ 2000 mc ). Aceste platforme de lucru au necesare executării noilor fundaţii pe același amplasament”, descriu reprezentanții Geiger Transilvania pentru cititorii Turnul Sfatului.
Demolarea fundațiilor vechiului pod a presupus execuția de lucrări la aproape șapte metri sub nivelul Cibinului
Așa s-a ajuns ca în iulie 2022 să înceapă execuția ”fundațiilor indirecte din piloți forați”. Au fost realizați 48 de astfel de piloți forați, cu adâncimi cuprinse între 15 și 18 metri. ”Următoarea etapă a constat în descoperirea coloanelor (adică a capetelor piloților forați – n.r.), spargerea capetelor acestora şi realizarea radierelor la adăpostul incintelor din palplanşe, deoarece cota radierelor a fost la 3,5 m sub nivelul apei”, mai descriu reprezentanții Geiger Transilvania SRL.
Culeele și pilele (picioarele – n.r.) noului pod au fost realizate în perioada august – septembrie 2022, în luna următoare fiind montate grinzile prefabricate, peste care a fost mai apoi turnată placa de suprabetonare. ”Betonul a avut nevoie de aproximativ trei săptămâni pentru a ajunge la gradul de umiditate prevăzut de normative, înainte de așternerea hidroizolației”.
Ampalsarea grinzilor noului pod a fost precedată de o întreagă logistică, având în vedere dimensiunile prefabricatelor
În cursul lunii trecute, au fost montate bordurile noului pod, rampele și trotuarele de la capete, fiind amplasate și parapetele direcționale și pietonale, dar și canalizația pentru rețele de telecomunicație și iluminat public.
În aceeași perioadă a fost realizată și noua arteră care va lega strada Maramureșului de cea de-a treia bandă de circulație, fiind amenajată și pista de biciclete care va subtraversa cele două poduri de pe șoseaua Alba Iulia (pentru a lega pista de biciclete existentă pe strada Maramureșului de cea aflată în construcție pe malul Cibinului).
Conform calculelor constructorilor de la Geiger Transilvania, pentru noul pod au fost folosiți 2.200 de mc de beton (adică peste 360 de ”cife”), 300 de tone de armătură și 2.000 de mp de cofraje.
Restul lucrărilor
”Lucrările rămase de executat pentru podul din aval vor dura aproximativ patru luni”, arată Ovidiu Simen, director regional Geiger Transilvania SRL, pentru cititorii Turnul Sfatului. Prin urmare, din primăvara anului viitor podul din aval va fi închis circulației, care va mai fi posibilă pe durata lucrărilor doar pe noul pod.
Podul din aval va intra în lucrări anul viitor
Lucrările prevăzute în aval includ demolarea suprastructurii și realizarea unei noi, mai lată cu un metru decât cea existentă, ridicarea grinzilor și înlocuirea aparatelor de reazem. Realizarea unui nou trotuar, a pistei pentru biciclete, a parapetelor direcționale și pietonale, precum și a canalizației pentru telecomunicații și iluminat public fac parte, de asemenea, din lucrările prevăzute pentru podul din aval.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: cand se deschide circulatia po , noul pod cibin deschis vineri , pod peco , cand se deschide circulatia , contract lucrari pod cibin , santier pod cibin , pod cibin , foto
Vizualizari: 7715
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ăla
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Codru
Acum 4 ore
Aristide
Acum 5 ore
Chirica