Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Constănțenii vin să ne strice petrecerea: ”Chiar dacă se anunță un stadion plin la Sibiu, nu avem emoții”

Ștefan Dobre
1
deschidere-stadion-33-lstk-b7b9

FC Hermannstadt joacă în această seară cu echipa Farul Constanța, de la ora 19:00, pe noul Stadion Municipal Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Fotbaliștii conduși de Gică Hagi sunt conștienți că meciul din această seară va reprezenta un  eveniment major pentru Sibiu prin inaugurarea stadionului, însă sunt deciși să câștige.

Alexi Pitu, una dintre revelațiile din acest an a echipei Farul Constanța, a declarat înainte de meci că se așteaptă ca stdionul să fie plin.

”Vom avea o misiune dificilă, cu atât mai mult cu cât gazdele vor inaugura acum stadionul. FC Hermannstadt a început bine campionatul, s-a menținut, dar sperăm să facem un meci bun și să câștigăm. Fanii lor vor fi în număr mare să-i susțină, dar noi suntem obișnuiți cu presiunea și sigur vom face o treabă bună. Vom vedea cum va fi atmosfera frumoasă de la Sibiu, pe care o vrem și la Constanța, pe noua arenă. Față de Cupa României, în campionat va fi altceva. Vom fi foarte pregătiți și concentrați. FC Hermannstadt se va mobiliza în plus contra liderului, dar toate echipele joacă tare cu noi. Cel mai important e ca noi să ne facem treaba” a declarat tânărul fotbalist de la Farul, Alexi Pitu. 

Publicitate

Un alt tânăr fotbalist sub comanda lui Gică Hagi, Constantin Grameni, crede să FC Hermannstadt este o echipă incomodă, iar faptul că acum joacă acasă, cu stadionul plin, va fi un avantaj.

”Un meci greu, contra unei echipe incomode, care ne-a pus probleme în tur. N-am reușit atunci să înscriem, sperăm să o facem acum. Ne așteptăm la un meci frumos, pe un stadion nou, care va fi inaugurat cu această ocazie și va fi plin. Suportul publicului va conta mult pentru gazde, dar nu avem emoții, fiindu-ne și nouă fanii alături. La fiecare deplasare, indiferent de cât de lungă e, ei vin, iar aceasta ne dă putere.

Visez la momentul în care voi juca pe noul stadion din Constanța. De mic copil mergeam pe vechea arenă, în acea zonă am crescut. Abia aștept să se facă noua arenă și să fie plină meci de meci. Va fi altceva. În ultimul meci, în Cupă, FC Hermannstadt a învins Chindia cu 4-1, dar în primul meci de la reluarea campionatului a pierdut cu FC Voluntari. Însă aceasta nu schimbă cu nimic datele problemei. Cum am spus, ne așteptăm la un meci greu, dar vom face totul pentru a câștiga și a ne menține parcursul bun”, a declarat tânărul mijlocaș Constantin Grameni.

Farul Constanța conduce în clasament cu 44 de puncte, având o serie de 13 meciuri la rând fără înfrângere în toate competițiile, în timp ce FC Hermannstadt, nou promovată, ocupă poziția a opta, cu 27 de puncte.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Toma
    Toma

    Din fericire,nu ne-au stricat petrecerea!După parerea mea,rezultatul a fost cu mult peste așteptări! Iar atmosfera a fost de-a dreptul incredibilă. De multă vreme n-am mai vazut râuri de oameni afluind la si de la stadion.Stadionul?Drăguț,cochet.Bravo,să o țineți tot așa!

    4
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate