Dacă plătesc pentru salariații proprii abonamente de sport pentru întreținere, prevenire sau terapie, într-o limită anuală, angajatorii nu vor plăti taxe salariale la stat, conform unui proiect de lege adoptat marți la Camera Deputaților, aceasta este o propunere semnată de parlamentarii USR, printre ei aflându-se și deputatul sibian Dan Barna (foto). Cu alte cuvinte, nu se vor plăti impozit pe venit și contribuții sociale pentru pensii (CAS), sănătate (CASS) și muncă (CAM), relatează avocatnet.ro.
Practic, scutirea de taxe salariale se va aplica, potrivit proiectului de lege, dacă angajatorul va acorda beneficiul într-o limită anuală de 400 de euro de persoană (echivalent în lei). Proiectul va merge curând la promulgarea prin decret prezidențial.
Este vorba, mai precis, de „contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, precum și contravaloarea abonamentelor, oferite de același furnizor care acționează în nume propriu sau în calitate de intermediar, ce includ atât servicii medicale, cât și dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană”.
Față de forma inițială a proiectului ajunsă la senatori, beneficiul a fost clarificat de deputați pentru acoperirea mai multor astfel de servicii. Tot la deputați, s-a decis referirea expresă la cele trei coduri CAEN - 9311 (activități ale bazelor sportive), 9312 (activități ale cluburilor sportive), 9313 (activități ale centrelor de fitness).
Pentru acest beneficiu, nu se vor datora la stat taxe salariale, dacă angajatorul se încadrează în limita prevăzută de document. Adică nici impozit pe venit (care are o cotă de 10%), nici CAS (care are o cotă de 25%), CASS (care are o cotă de 10%) și CAM (care are o cotă de 2,25%).
Pe deasupra, în cazul persoanelor fizice care obțin venituri independente (sistem real), va fi considerată cheltuială deductibilă limitat contravaloarea abonamentelor pentru sport, întreţinere sau activități profilactice și terapeutice. Asta dacă abonamentele sunt plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea este desfăşurată individual sau într-o formă de asociere, însă tot în limita echivalentului în lei a 400 de euro pe an pe persoană.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1657
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
Votantul
Acum 10 ore
Gelu
Acum 10 ore
@Miruna