Miercuri,
12.02.2025
Cer Senin
Acum
-8°C

Suedia a preluat de azi președinția rotativă a UE. Are patru priorități, printre care „sprijinul economic și militar continuu pentru Ucraina”

Suedia a preluat de azi președinția rotativă a UE. Are patru priorități, printre care „sprijinul economic și militar continuu pentru Ucraina”

La 1 ianuarie 2023, Suedia a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, deținută în ultimele 6 luni de Cehia. Securitatea, competitivitatea, tranzițiile verzi și energetice, valorile democratice și statul de drept se numără printre prioritățile administrației de la Stockholm pentru următoarele șase luni.

În prima jumătate a anului, Suedia va conduce lucrările în cadrul Consiliului UE și va reprezenta toate cele 27 de state membre în negocierile cu alte instituții ale UE. Președinția suedeză va prezida aproximativ 2.000 de reuniuni la Bruxelles și Luxemburg, iar aproximativ 150 de reuniuni informale vor avea loc pe teritoriul Suediei.

„Suedia preia președinția într-un moment în care Uniunea Europeană se confruntă cu provocări fără precedent. O Europă mai verde, mai sigură și mai liberă este fundamentul priorităților noastre”, a declarat prim-ministrul Ulf Kristersson la 14 decembrie, când a prezentat Riksdag prioritățile Președinției suedeze.

Primul eveniment organizat constă în convocarea ședinței Comitetului Politic și de Securitate, pe data de 5 ianuarie, la Bruxelles. Calendarul evenimentelor organizate de Suedia poate fi consultat aici.

Cele patru priorități ale Președinției

Astfel, președinția suedeză a UE va avansa lucrările din cadrul Consiliului pe baza a patru priorități.

  • Securitate – unitate
  • Competitivitate
  • Tranziția verde și tranziția energetică
  • Valorile democratice și statul de drept

„Răspunsul rapid și decisiv al UE la invazia Ucrainei este o manifestare a puterii noastre atunci când acționăm împreună. Președinția suedeză va acorda prioritate sprijinului economic și militar continuu pentru Ucraina, precum și sprijinului pentru calea Ucrainei către UE. Acest lucru va necesita eforturi suplimentare atât la nivel național, cât și la nivelul UE. Sunt necesari pași suplimentari pentru reconstrucție și reforme în vederea integrării în UE.

Pentru a consolida securitatea Uniunii și a cetățenilor, trebuie să construim un consens în direcția unei politici europene de securitate și apărare robuste, în strânsă cooperare cu partenerii. Pașii suplimentari se vor baza pe acțiunea noastră comună pentru a contracara agresiunea Rusiei față de Ucraina, precum și pe punerea în aplicare a inițiativei Strategic Compass și a altor inițiative. Lupta împotriva criminalității organizate transfrontaliere va continua, răspunzând cererilor legitime ale cetățenilor pentru comunități sigure și securizate”, se menționează pe site-ul dedicat președinției suedeze.

Mai multe despre programul președinției Suediei a UE, aici.

Suedia deține președinția UE pentru a treia oară. În a doua jumătate a anului aceasta va fi preluată de Spania.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1335

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus