Președintele și vicepreședintele organizației județene Sibiu a partidului SOS România și-au anunțat demisia, alături de alți membrii din țară. Cu toții acuză modul dictatorial în care Diana Șoșoacă înțelege să conducă partidul.
”Nu suport dictatura. Partidul acesta a fost preluat pe persoană fizică. Președinte este doamna, iar prim-vicepreședinte este soțul ei. De aici derivă toate celelalte probleme”, a explicat fostul președinte al organizației, Ilie Hălmaciu (foto jos, în centru, alături de Diana Șoșoacă).
Sursa foto: Facebook / Ilie Hălmaciu
”Au devenit nefirești de autoritari prin comportament, atitudine, ton și vocabular”
Grupul celor demisionați susțin că nu se pot ”regăsi într-un proiect politic care tinde să devină tot mai mult o manifestare egocentrică a unor persoane care și-au trecut aproape pe persoana fizică un partid”.
Aceștia au formulat un comunicat de presă, prin care anunță un nou proiect politic.
”Am făcut acest gest, de a demisiona, alături de majoritatea membrilor din echipele formate de noi, după o matură chibzuință și o profundă analiză a tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp la nivelul conducerii partidului, inclusiv a celei centrale, a atitudinii unor lideri care au devenit nefirești de autoritari prin comportament, atitudine, ton și vocabular.
Văzând cu părere de rău, din ce în ce mai des acte dictatoriale nedemne de persoane care se consideră educate și care fac bravadă de un patriotism de fațadă, am considerat că locul nostru nu mai este în Partidul S.O.S. România.
Nu a fost un gest ușor, după o muncă asiduă, în echipă, ci a fost luat cu deplină maturitate politică. Considerăm că nu ne putem regăsi într-un proiect politic care tinde să devină tot mai mult o manifestare egocentrică a unor persoane care și-au trecut aproape pe persoană fizică un partid care la început a reprezentat o speranță pentru toți românii care-și iubesc țara, și care au crezut că vremea schimbării a venit”, se precizează în document.
Diana Șoșoacă: ”Manifestarea acțiunilor de vrajbă, clevetire și dispreț nu au ce caută în inima unui creștin”
Conducerea partidului a reacționat, acuzându-i pe demisionari că au transmis documentul în 6 decembrie, de Bobotează.
”În Sfânta Zi de Bobotează, o zi mare pentru toți creștinii, aceștia au acționat printr-un comunicat de presă calomniator, și iată că, pentru a distrage atenția de la sărbătoarea noastră creștină, aceștia repetă hipnotic scenariul din ziua de 6 decembrie 2022, ziua Sfântului Nicolae, o altă sărbătoare importantă pentru creștini, unde și atunci, ca și acum, au manifestat un dispreț vizibil față de poporul român și față de valorile lui creștine, lansând atacuri la adresa partidului S.O.S. România, un partid creștin și iubitor de Dumnezeu. Manifestarea acțiunilor de vrajbă, clevetire și dispreț nu au ce caută în inima unui creștin, iar aceștia, deși poartă crucea lui Hristos pe piept, nu sunt creștini, ci niște prigonitori ai credinței noastre strămoșești. Toate aceste acțiuni de ură împotriva Partidului SOS România fac din acesta un partid martirizat pentru lupta sa în păstrarea valorilor creștine”, se precizează în documentul semnat de Diana Șoșoacă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 3855
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Dan
Acum 7 ore
Noi noi
Acum 8 ore
IoB
Acum 8 ore
Barosanu
Acum 8 ore
Kukuruku