Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Petre Daea, din nou la Sibiu, la Piața Cibin. „Acolo este oglinda muncii noastre. Tot timpul cumpăr ceva din piață, ca să mănânc”

Petre Daea, din nou la Sibiu, la Piața Cibin. „Acolo este oglinda muncii noastre. Tot timpul cumpăr ceva din piață, ca să mănânc”

Aflat într-un tur prin țară, pentru a prezenta Planul Național Strategic 2023-2027, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a ajuns luni noaptea în județul Sibiu. Astăzi, înainte de a prezenta documentul fermierilor și primarilor veniți la întâlnire, a fost la Piața Cibin. 

Ultima vizită importantă în Sibiu a lui Petre Daea a avut loc în octombrie 2019, când a fost invitat la Festivalul Mangalița de la Racovița. Și atunci oficialul a vizitat Piața Cibin, spunându-ne că legumicultorii i-au mulțumit că primesc subvenția pentru tomate. „Astăzi, printr-un sprijin direct al statului își valorifică și știința, și efortul muncii lor, câștigând pe măsura efortului pe care îl fac”, mai spunea Daea despre implicarea în agricultură a tinerilor fermieri și a celor care au decis să se întoarcă din diaspora. Totodată, producătorii i-au cerut ca autoitățile să găsească soluții pentru ca ei să intre într-un circuit comercial.

L-am întrebat și de data aceasta cum i s-a părut Piața Cibin și produsele aduse de producători, având în vedere că a ajuns acolo dimineața devreme. „Eu, indiferent unde mă duc, în orice oraș, la prima oră mă duc în piață. Acolo este oglinda muncii noastre”, ne-a răspuns ministrul. L-am întrebat ce a arătat „oglinda” de data aceasta. „Piața este aprovizionată. Deși suntem în plină iarnă, calendaristic vorbind, piața are ce-i trebuie - are producători, care își așteptau consumatorii. Eu m-am dus mai dimineață, nu erau prea mulți consumatori, dar sunt sigur că vor veni pentru că și produsele fermierilor trebuie cumpărate, mai ales că sunt de foarte bună calitate. Nu se compară cu niciun produs venit din altă parte”,  adăugat ministrul Agriculturii. 

Acesta a ținut să precizeze că totul timpul cumpără câte ceva. De data aceasta, ne-a enumerat produsele alese: „De dimineață am luat ceapă, am luat ridiche, am luat usturoi, am luat cârnați, am luat smântână. Să mănânc”.

La Piața Cibin, ministrul Daea a fost însoțit de deputatul PSD, Bogdan Trif, care a și făcut publice câteva fotografii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

8 comentarii

George

Acum 1 an

Ce gargara ieftină,ca la ziua recoltei acu 35 de ani, covor rosu...producatori... Turcia, Spania, China,pesticide cit incape
Raspunde

Luminita

Acum 1 an

Mosul se plimba in piata cu catelusul.....:-)
Raspunde

Rosu

Acum 1 an

Ministrul intra in magazin cu catzelu dupa el? Saracu, mai trebe sa si suporte mirosu de usturoi al stapanului....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Denisa only good vibes

Acum 1 an

Asta la cat pare de fumat, ar trebui sa se inscrie la noi in usereu!
Raspunde

Sonia

Acum 1 an

Iar apare nulitatea de trif?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Paine, sare si omenie

Acum 1 an

Un Ministru f important, painea noastra cea de toate zilele ia la pas “obiectul muncii”. Adica vrea sa vada cu ochii lui si sa auda singur, nu de la altii. Gazda il insoteste. Nu e nirmal, e ideal!!!! Oameni buni, care comentati, mai diferentiati normal de anormal si decenta de prostie? Hai sa ne traiti, domnule Ministru, sa fiti sanatos si sa faceti cat puteti ptr noi toti, si ptr care nu merita.
Raspunde

Kokos

Acum 1 an

Comportament tipic pesedist : gargara cat incape pentru fraieri , poze etc iar fapte , 0 barat.
Raspunde

Gigi

Acum 1 an

Wow, mânâncă PSD mâncare?! La ce texte au si ce promisiuni fac, n-ai zice ca mâncarea e sursa lor principala de hrană...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus