Vineri,
24.03.2023
Cer Senin
Acum
17°C

Procesul pentru strada Ocnei: de trei ani și în trei instanțe, Sibiul a fost trimis numai ”la plimbare”

Procesul pentru strada Ocnei: de trei ani și în trei instanțe, Sibiul a fost trimis numai ”la plimbare”

Se împlinesc trei ani de când municipiul Sibiu a deschis proces pentru recuperarea unei porțiuni de 220 de metri din strada Ocnei, ocupată de fosta fabrică Independența încă din vremea regimului comunist. În tot acest timp, dosarul a fost plimbat pe la trei instanțe, fără ca vreuna să judece vreun minut măcar, pe fond, speța: toți judecătorii și-au pasat unul altuia competența.

După trei runde de negocieri fără rezultat purtate cu reprezentanții Casa Albă Independența SA, care ocupă în prezent strada în discuție, conducerea Primăriei Sibiu a decis să deschidă proces. Unul pentru anularea parțială a unui certificat de atestare emis în 1997, prin care Ministerul Economiei certifica faptul că și un teren de aproape 4.000 de mp aparține fabricii Independența, când, de fapt, respectivul teren aparținea orașului și, în mod normal, ar fi trebuit să prelungească strada Ocnei prin situl industrial până la podul de piatră de peste Cibin (podul Maria Tereza).

Prin urmare, în 18 octombrie 2019, Primăria și Consiliul Local Sibiu deschid procesul la Tribunalul București împotriva Ministerului Economiei și a societății Casa Albă Independența SA, pentru respectiva anulare parțială, pentru predarea ”în deplină proprietate a drumului cuprins între strada Ocnei și podul spre cartierul Terezian” și plata cheltuielilor de judecată.

La primul termen, în 9 martie 2020, procesul se amână: magistrații din București erau în grevă ca urmare a inițiativelor legislative de eliminare a pensiilor de serviciu.

Nici al doilea termen din procesul de la București nu se mai ține: apare pandemia de coronavirus. Abia la șapte luni de la deschiderea procesului, un judecător apucă să studieze dosarul. Și, pe 18 mai 2020, ca urmare a întâmpinării depusă de Ministerul Economiei, decide că acesta nu este de competența lui, ci a magistraților de la Curtea de Apel Alba Iulia. 

”Aşadar litigiul dedus judecăţii nu se poartă între două autorităţi publice, ci între o autoritate publică – pârâtul Ministerul Economiei, emitent al actului administrativ considerat nelegal,  împreună cu pârâtul Casa Albă Independența SA, beneficiarul actului, pe de o parte, iar pe de altă parte persoanele care se consideră vătămate prin actul atacat, respectiv reclamanţii Municipiul Sibiu prin Primar şi Consiliul Local al municipiului Sibiu, care nu acţionează în regim de putere publică, ci adresându-se instanţei de contencios administrativ ca orice persoană vătămată, conform art.2 alin.1 lit.a) din legea nr.554/2004”, extras din hotărârea Tribunalului București, emisă în 18 mai 2020

Alba Iulia – București și retur

A mai trecut aproape un an până când dosarul să ajungă, fizic, la Curtea de Apel Alba Iulia. După o amânare, magistrații Curții dau dreptate reprezentanților Sibiului care cer ca procesul să fie judecat, totuși, la București. Prin urmare, își declină competența în favoarea Curții de Apel București, unde dosarul ajunge pe în iulie 2021.

În Capitală, mai trec alte șapte luni până când dosarul să ajungă în analiza noilor judecători. Iar în 22 februarie 2022 magistrații decid: dosarul respectiv nu este de competența lor, ci a celor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia. 

Dar, cum procesul tot de acolo a venit, judecătorii bucureșteni constată ivit ”conflictul negativ de competență”. ”Suspendă soluţionarea cauzei şi înaintează dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal pentru soluţionarea conflictului. Fără cale de atac”, se arată în hotărârea dată în februarie 2022.

De atunci, dosarul nu a apucat nici să fie înregistrat pe rolul Înaltei Curți, darmite să mai primească termen.

 

De trei ani nu s-a găsit judecătorul care să înceapă procesul pentru a stabili cui aparțin, de drept, 220 de m din strada Ocnei: Sibiului sau societății Casa Albă Independența SA

Juridice

”Existenţa drumului public pe această parcelă se regăseşte în Planurile topografice ale municipiului Sibiu întocmite în anii 1911, 1914, 1934, 1947, 1985-1990, ceea ce reprezintă o dovadă incontestabilă ce atestă o întrebuinţare a lui conform destinaţiei şi o folosire neîntreruptă pe toată această perioadă”, au arătat reprezentanții Primăriei Sibiu în acțiunea depusă, până acum, la nu mai puțin de trei instanțe.

Reprezentanții orașului susțin că Ministerul Economiei a acționat în afara legii atunci când a certificat, în 1997, că cei 3.900 de mp utilizați în trecut drept stradă aparțineau fabricii Independența: terenul respectiv aparținea, în acte, domeniul public al Sibiului și nicicând nu fusese adoptată vreo hotărâre pentru trecerea acestuia în domeniul privat, astfel încât să se poată ajunge la o înstrăinare a acestuia.

În cadrul negocierilor care au precedat procesul, reprezentanții Casa Albă Independența au arătat că sunt de acord doar cu vânzarea terenului și nu cu cedarea acestuia în folosul orașului.

Citește și Proces pentru o stradă. Sibiul cheamă în judecată fosta Independența

Sursa foto principală: Google Earth

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Maria

Acum 1 lună

Sunt curioasă, dacă ar mai fi fost valabil vechiul Cod civil, cât de repede ar fi început și cat ar fi durat procesul? Cu siguranță muuuult mai puțin.
Raspunde

Lucian

Acum 1 lună

Bine ca au pensii speciale judecatorii fara sa munceasca. Timpul trece lefa vine si la urma pensii speciale.
Raspunde

ANA

Acum 1 lună

Cititi articolul cu pensiile ,se merita !Ciocoii vechi si ciocoii noi !
Raspunde

Schwarz Alexandru

Acum 1 lună

Strada a fost închisă pe vremea directorului Metiu prieten cu Chivu Stoica.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus