Asociația Pro Infrastructură publică joi seara o fotografie realizată de un membru al comunității PeUndeMerg.ro în parcarea Hotelului Fântânița Haiducului de lângă DN1 pe Hula Bradului în care sub indicatorul de sens giratoriu scrie că este permis de maxim trei ori să te învârți.
Reprezentanții Pro Infrastructura precizează că deși imaginea pare una hazlie, în spatele ei se ascund probleme serioase.
”Dincolo de hazliul situației și de ingeniozitatea legendară a românilor și în materie de indicatoare rutiere, subiectul circulației prin girații este unul foarte serios și complicat care generează multă confuzie, fiind o enigmă totală pentru numeroși șoferi autohtoni.
Dovadă stau numeroasele incidente, de la simple înjurături la tamponări care-ți bagă mașina în service o lună și pe tine în spital, ajunse deseori în instanțele de judecată. Prea mulți șoferi nu știu cum să se încadreze și, dacă e nevoie, când și cui să acorde prioritate la intrarea, schimbarea benzii (în girațiile cu două sau mai multe benzi) și părăsirea sensului giratoriu.
S-au consumat râuri de cerneală pe problematica aceasta și nu ar strica să vedem mai repede adoptarea noii inițiative legislative care ar trebui să nu mai lase loc de interpretări și culpe comune. Plus niște instructori auto care-și învață corect elevii și polițiști care știu să aplice legea”, scrie Pro Infrastructură.
Sursa foto: Pro Infrastructura/Peundemerg.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6952
Ultimele comentarii
Acum 19 minute
Rob
Acum 31 minute
Bitt Dannman
Acum 35 minute
John Doe
Acum 37 minute
Newman
Acum 1 oră
Un sibian vero