Alex Marian, bărbatul din Sibiu care l-a înjurat și amenințat pe TikTok pe polițistul Adrian Surcel a fost reținut de polițiștii sibieni. Reprezentanții IPJ Sibiu precizează că acesta va fi prezentat vineri procurorului de caz, fiind acuzat de ultraj.
Întrucât postarea privind intervenția unui polițist aflat în timpul liber a împărțit platforma de social media în două tabere, IPJ Sibiu consideră că se impun câteva precizări pe care le redăm mai jos:
„Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române stabilește foarte clar în art. articolul 28 alin. (4) faptul că „Poliţistul este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor sale de serviciu şi a competenţei teritoriale a unităţii din care face parte, când ia cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante (…)”.
În ceea ce privește postarea tendențioasă și amenințătoare la adresa colegului nostru, exprimată într-un video pe o rețea de socializare, trebuie să corectăm anumite opinii exprimate în spațiul public și vă asigurăm că ne-am autosesizat de îndată și totodată, am sesizat cu celeritate Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, fapta fiind încadrată infracțiune de ultraj.
Precizăm că autorul este în acest moment în custodia polițiștilor sibieni, urmând a fi prezentat procurorului de caz care va dispune măsurile legale ce se impun.
În ceea ce privește comunicarea publică, precizăm că acest atribut ne revine exclusiv, iar prin intermediul persoanele autorizate, informăm corect și la momentul oportun despre cazurile aflate în instrumentarea polițiștilor sibieni,” se arată pe pagina de facebook a IPJ Sibiu.
Adrian Surcel este polițistul pe care IPJ Sibiu l-a felicitat public pentru prinderea unui hoț, în timpul liber, agentul fiind apoi amenințat și înjurat pe internet de utilizatorul Alexmarian.sibiu.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 4839
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Free Piața Transilvania! :)))
Acum 1 oră
Rica
Acum 2 ore
Nonick
Acum 2 ore
Serafim Scorobete
Acum 2 ore
Adrian Antonie