FC Hermannstadt a câștigat astăzi meciul disputat împotriva echipei FCU Craiova cu scorul de 1-0, prin autogolul lui Henriques după un șut al lui Balaure. În cazul unei înfrângeri a Chindiei sau a unui egal în meciul de mâine, cu FC Voluntari, Hermannstadt va încheia campionatul pe locul 11 și va juca în play-out 5 meciuri pe teren propriu și 4 meciuri în deplasare. Cum Sepsi a pierdut cu FCSB, sezonul regulat al Superligii se va încheia dramatic, cu rejucarea partidei dintre FCU Craiova și Sepsi.
Marius Măldărășanu începe meciul cu Letica în poartă, Opruț, Stoica, Bejan și Butean pe linia de fund, Mino și Biceanu în fața fundașilor, Popescu, Iancu și Balaure în spatele vârfului împins Daniel Paraschiv. Este primul meci ca titular pentru Gabriel Iancu, care consemnează și prima mare ocazie a echipei gazdă. În minutul 6, Iancu rămâne singur cu portarul după o pasă cu capul reușită de Paraschiv, însă voleul său lovește bara.
După primele 10 minute, FC Hermannstadt are peste 60% din posesia balonului. Primul șut al oaspeților pe spațiul porții vine în minutul 13, când Ganea șutează puternic din afara careului mare, însă pe centrul porții iar Letica reține fără emoții.
În minutul 18 apare o nouă fază foarte importantă. Daniel Paraschiv reușește o lansare în adâncime pentru Popescu, care sprintează, depășește ultimul fundaș craiovean și se apropie de o poziție singur cu portarul însă fundașul craiovean îl încurcă din urmă iar reluările arată clar cum acesta pune mâna pe atacantul sibian. Cu toate acestea, din camera VAR nu se indică nimic și meciul continuă fără vreo sancțiune, în ciuda scandărilor împotriva arbitrajului care izbucnesc din tribune.
Prima schimbare a partidei se petrece în minutul 25, când Butean este înlocuit de mexicanul Medina. Butean iese din teren accidentat, după ce a fost lovit puternic de o minge în zona coapsei.
Craiova preia inițiativa în minutul 30. Urmează câteva minute în care jucătorii lui Nicolo Napoli presează în jumătatea adversă și reușesc mai multe faze de poartă. FCU îl pierde pe Baeten, care iese și el de pe teren accidentat. Yassine Bassa are cea mai mare ocazie a reprizei pentru craioveni, dar șutul lui lovește bara. Bassa a marcat și în meciul tur împotriva sibienilor, partida s-a încheiat atunci 1-1.
Repriza se încheie spectaculos, cu faze de poartă de ambele părți ale terenului dar niciuna dintre echipe nu reușește să marcheze și se intră la cabine cu 0-0 pe tabelă.
Golul victoriei, un autogol
Repriza secundă este la fel de spectaculoasă, ambele echipe reușesc șuturi pe poartă. Scorul se deschide în minutul 68, când Balaure bate un corner, mingea este respinsă din careu, se întoarce la el, iar șutul spre poartă este deviat cu capul în plasă de Henriques.
Iancu iese în minutul 74, înlocuit de Vesel Limaj. În ultimele minute ambele echipe au șanse mari să marcheze, FC Hermannstadt duce câteva contraatacuri aproape până la capăt însă de fiecare dată, pasa decisivă nu își găsește omul. Un meci foarte echilibrat, deschis oricărui deznodământ, cu un plus pentru determinarea cu care au jucat elevii lui Măldărășanu.
FC Hermannstadt încheie sezonul regulat cu două victorii consecutive și ocupă în acest moment locul 11 în clasament.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: meciuri playout , victorie FCH , FCU Craiova , stiri din fotbal sibiu , foto , FC Hermannstadt
Vizualizari: 2151
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Cornel Sibianul
Acum 5 ore
Ada
Acum 6 ore
Ioan Rotar
Acum 6 ore
Rotar
Acum 7 ore
EVREU