Luni,
28.04.2025
Parțial Noros
Acum
17°C

Maricuța & co au dat în judecată procurorii DNA, invocând drepturile omului. ”Durata rezonabilă a fost depășită cu mult”

Maricuța & co au dat în judecată procurorii DNA, invocând drepturile omului. ”Durata rezonabilă a fost depășită cu mult”

Daniel Maricuța, fostul primar al Șelimbărului, alături de Elena Scumpu, secretarul Primăriei, împreună cu un al treilea urmărit penal în dosarul deschis în 2014 au dat în judecată procurorii anticorupție. Ei cer judecătorilor să constate că cercetările penale durează prea mult și ar fi cazul să se încheie toată povestea.

Acțiunea a fost deschisă la Tribunalul Sibiu la începutul acestui an, cei care contestă durata prea mare a urmăririi penale fiind Daniel Maricuța, Elena Scumpu și Marius Bogdan Lupu, considerat de procurorii DNA un interpus al fostului primar, pe numele căruia au fost transferate diferite terenuri.

Instanța a decis că nu este de competența Sibiului, ci a Curții de Apel Alba Iulia să judece o astfel de speță, din cauză că în Dosarul Maricuța este urmărit și un executor judecătoresc, după cum se arată în motivarea redactată zilele trecute. Executor judecătoresc care, potrivit unei hotărâri dată de Curtea de Apel Alba Iulia în vara anului trecut (și confirmată în toamnă de Înalta Curte de Casație și Justiție a României), oricum nu are ce căuta în dosarul în discuție, fiind introdus în dosar de către procurorii anticorupție în mod nelegal.

Dosarul înscris pe rolul Tribunalului Sibiu a fost declinat către Alba Iulia abia luna trecută deoarece, până să înceapă judecata, nu mai puțin de doi judecători au formulat cereri de abținere. Abia după ce dosarul a ajuns la un al treilea magistrat, acesta a constatat că nu este de competența lui să judece o astfel de speță.

Plimbatul dosarelor

Procesul deschis de Maricuța & co vine după ce, în martie anul trecut, fostul primar al Șelimbărului și alți 12 inculpați au fost trimiși în judecată pentru fapte asimilate celor de corupție, prin care au generat un prejudiciu estimat la 16 milioane de euro. Rechizitoriul depus în instanță de procurorii DNA Structura Centrală (unde a fost transferat dosarul de la DNA Alba Iulia) reprezenta doar o parte din ”marele” dosar instrumentat începând din 2014 pe numele lui Maricuța, Scumpu și a altor mai bine de 20 de persoane. 

Doar că procesul nu a mai ajuns la judecata pe fond: atât magistrații Curții de Apel Alba Iulia, cât și cei ai Înaltei Curți au desființat, pur și simplu, rechizitoriul întocmit de cei care au fost plătiți timp de opt ani pentru asta: cea mai mare parte a faptelor erau prescrise, multe probe erau nelegal obținute, iar pentru restul instanța a cerut scoaterea lor din probatoriu din cu totul alte rațiuni. 

Mai multe detalii despre rezultatele procurorilor puteți citi aici: Eșec major pentru DNA: rechizitoriul celui mai mare dosar de corupție din Sibiu, nelegal. Sute de probe anulate, fapte prescrise

După ce le-a fost făcut ferfeniță rechizitoriul, procurorii DNA au decis să conexeze ce a mai rămas din acesta cu un alt dosar, pe care – în martie anul trecut – l-au disjuns din ”dosarul mare”. În rezumat, au decis să continue urmărirea penală împotriva lui Maricuța în special în chestiunea terenurilor marilor păgubiți din dosar, cum ar fi familia Kreuder ori Theil.

Doar că, după cum arată acum Maricuța, Scumpu și cu Lupu, toate acuzațiile la care lucrează procurorii de atâția ani au mai făcut obiectul unui dosar aflat în lucrul procurorilor sibieni acum mai bine de 15 ani. Și care procurori sibieni au închis urmărirea penală, în 2010. Anul trecut, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a solicitat instanței să îi permită redeschiderea cercetărilor în acel dosar închis în urmă cu 12 ani, dar Judecătoria a respins această cerere. 

”Judecătorul a reținut, în linii mari, că procurorul nu arată care ar fi faptele sau împrejurările noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, mai ales în condițiile în care ordonanța de redeschidere face trimitere doar la câteva probe noi (trei rapoarte de constatare criminalistică întocmite în 2014 și 2015)”, au arătat, acum, avocații lui Maricuța & co.

Elena Scumpu a fost suspendată din funcția de secretar al Primăriei Șelimbăr, anul trecut, după ce a fost trimisă în judecată. Cum rechizitoriul a fost desființat de judecători, Elena Scumpu a revenit în funcție

Drepturile omului

În atare situație, reprezentanții celor trei care au dat în judecată DNA-ul ”au subliniat doar că dreptul la soluționarea unei cauze penale într-un termen rezonabil este prevăzut la unison de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 21 alin. (3) din Constituție, respectiv de art. 8 al Codului de procedură Penală”.

”Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa...”, partea de început a articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului

Avocații au mai arătat, în contradictoriu cu procurorii, că deși cauza în ansamblu este una complexă, ”o analiză concretă va conduce înspre aceeași concluzie a depășirii caracterului rezonabil al duratei procedurii judiciare în dosarul penal”. ”Trebuie să ținem cont de faptul că toată această activitate de urmărire penală efectuată în cauza din care dosarul penal provine la început în anul 2014, deci acum mai bine de opt ani, și privește fapte ce s-ar fi întâmplat în perioada 2002 – 2014”, au mai arătat avocații celor trei.

Mai mult, prin faptul că redeschiderea urmăririi penale în dosarul închis în 2010 a fost respinsă, complexitatea rechizitoriului procurorilor DNA a scăzut foarte mult, susțin reprezentanții lui Maricuța & co. ”În urma elucidării chestiunii dacă faptele pot sau nu să fie deduse judecății, care de altfel a justificat disjungerea, organele de urmărire penală aveau datoria de a dispune o soluție cu privire la aceste fapte. Mai mult, în cauză nu a intervenit nicio împrejurare nouă care să justifice efectuarea unor noi acte de urmărire penală și care, implicit, să justifice o prelungire a duratei procedurii judiciare în discuție”.

Instanța nu a mai dat cuvântul și reprezentantului procurorilor DNA, pentru a descrie care este motivul atâtor deschideri de dosare penale diferite, cu numere diferite. Judecătorul de caz a văzut că în dosarul DNA apare, în continuare, și numele unui executor judecătoresc și a decis să procesul nu mai este de competența sa. ”Potrivit normelor de competenţă după calitatea persoanei, judecarea acestei plângeri formulate privind durata excesivă a procesului, revine judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel şi nu a judecătorului de drepturi si libertăţi din cadrul Tribunalului”, a scris judecătorul în motivarea hotărârii prin care a trimis dosarul la Alba Iulia.

Curtea nu a stabilit, deocamdată, un termen în acest proces.

Muții

Situația Dosarului Maricuța – care prin prejudiciul estimat la 114 milioane de euro, după cum era anunțat în 2015, este cel mai mare dosar de corupție instrumentat vreodată în județul Sibiu – este tratată cu maxim dezinteres de procurorii DNA în ceea ce privește comunicările publice pe acest subiect.

”Vă comunicăm că în dosarul 40/P/2014 urmărirea penală este pendinte”, era, spre exemplu, singura frază oferită drept răspuns de către procurorii DNA Alba Iulia la mai multe întrebări trimise în 2020 de către Turnul Sfatului. Asta în contextul în care o parte din păgubiți erau propuși a primi despăgubiri de la stat. Citește mai multe pe acest subiect aici Dosarul Maricuța. ”Măsuri compensatorii” de milioane de euro, propuse pentru păgubiții din dosar. ”Dar noi mai așteptăm vreo 20 de ani”

Exemplu de răspuns al procurorilor DNA pe subiectul celui mai mare dosar de corupție instrumentat de ei la Sibiu

Dosarul a fost transferat de la Alba Iulia la București, iar de sub birourile aflate în subordinea procurorului șef Crin Bologa au continuat a fi transmise răspunsuri în aceiași doi peri. ”Ambele dosare la care faceți referire sunt în lucru, în acest moment, alte date, cu excepția celor mediatizate anterior, nu pot fi comunicate, deoarece le sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. 1 literele e) și f) din Legea 544/2001”, este un astfel de răspuns, transmis în februarie 2023, referitor la ”înfrângerile” procurorilor din primul dosar prin care Maricuța a fost trimis în judecată.

Citește și Judecătorii au restituit dosarul procurorilor. DNA dă răspunsuri criptice despre ce a mai rămas din Dosarul Maricuța și ne trimite la CSM

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

18 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 2 ani

Arde-v-ar focul de talhari spurcati ce sunteti voi, ne-ati furat de ne-ati uscat, v-ati ridicat stacheta hotiei la minim 9000 lei iar acum va adresati complicilor din Justitie sa va aplice legile hotului.

Raspunde

Carcotel

Acum 2 ani

Ce tare e asta. E ca si cum interlopul asta ar zice "haideti ba o data ca vreau sa-mi continui si eu viata"...ma astepta vila din Maldive unde planific sa ma retrag definitiv ca sa scap basma curata. Doar ca voi ma tineti in loc si nu stiu inca daca scap basma curata si pot fugi sau mai astept dupa voi. Hai mai repede cu ancheta, ca imi consumati timpul pretios
Raspunde

Juris

Acum 2 ani

Hai mai repede cu ancheta.. si ceva despăgubiri ca m-ati tinut destul pe bară.. poate mai stateam langa ciolan.. asa .. Justiția romana e ca Circul Globus !
Raspunde

Alzara 1918

Acum 2 ani

Este absolut revoltător că tocmai omul Maricuta nu se poate bucura de drepturile Omului ! Tocmai el , primarul din buza Sibiului ( capitala culturală etc. ) să fie exceptat de la Sfânta Prescriptie acum când avem la rând două Săptămâni Mari ( ale Patimilor altora ) ? Noroc cu procurorii care se joacă de-a Oarba ( nu Justiția !) și reușesc să ocolească ceea ce sare in ochi .
Raspunde

Sibian SB

Acum 2 ani

Cand citesc asa ceva, ii inteleg pe cei care au ales sa plece definitiv din tara... Pana unde poate merge marlania si ticalosia...
Raspunde

Sincer

Acum 2 ani

Mai adauga inca un om.. anul acesta plec definitiv din RO.. sa nu mai aud de infectiile ce ne-au stricat țara. Au pus-o in genunchi cu totul. Nenorociții.
Raspunde

Vadim

Acum 2 ani

Oare ce i-ai putea spune copilului tău care la 18 ani vrea să plece din România? De ce ar rămane un tânăr normal la cap aici, în jegul acesta de țară injustă?
Raspunde

Mda....

Acum 2 ani

asta e Romania, corabia esuata de un ins esuat (si nesigur de sine) ce-si tine postul la catedra blocat din 1997! , un stat in care infractorii si borfasii ajung sa dea statul in judecata, in loc sa fie demult timp deja dupa gratii, un stat cu o justitie handicapata in mod voit pentru a fi controlabila politic.
Raspunde

Mediator Nicolae Tarcea

Acum 2 ani

Omul are perfecta dreptate. Anchetatorii nu raspund pentru faptele lor. Ei se pensioneaza si abandoneza un dosar aflat in lucru iar pe "inculpat" il lasa cu ochii-n soare. Pana cand???
Raspunde

Cetățean

Acum 1 an

Este strigător la cer să aștepte 10 ani o decizie !!!! Foarte competenta justiție! Felicitări Măricuța!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 2 ani

Inca un hoț de mare anvergura este scapat de complicii mafiei inscaunati la CCR. https://www.g4media.ro/inca-un-condamnat-celebru-scapa-de-inchisoare-dupa-decizia-curtii-constitutionale-privind-prescriptia-fostul-director-al-cfr-mihai-necolaiciuc-era-condamnat-la-9-ani-si-jumatate-de-inchisoare-in-pri.html
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Serafim Scorobete

Acum 2 ani

Domnul Maricuta este un bun gospodar, muncitor si intotdeauna aproape de oameni! Nu cred ca a furat, este o miscare a strainilor care vor ingenuncherea tuturor oamenilor romani! A facut multe pentru comunitate si oameni!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 2 ani

Nenorocitii astia n-au scrupule, ne fura si jefuiesc pe noi sa-si sature comunitatea lor...copii lor, neamul lor, complicii lor inscaunati in MAI, Justitie, CCR, etc.
Raspunde

Anonim

Acum 2 ani

Ar trebui sa se confiste toate terenurile improprietarite ilegal iar unde au fost vandute si s-au incasat deja bani sa se confiste banii de la cei care i-au incasat.In rest .Daca nu sunt capabili sa-i restituie (caci la ce trai pe vatrai duc acesti hoti) sigur au cheltuit din ei, sa faca puscarie.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

John

Acum 2 ani

Domnul prieten al domnului iohannis. Executa nemteste, chirurgial, domnii hoti.

Raspunde

Troll E. Buzu

Acum 2 ani

Vrem pensii speciale pentru justitie!!! Iar infractorilor o sa le dea CEDO despagubiri tot din banii nostri
Raspunde

Heinz Goetsch

Acum 2 ani

Daca s-ar trezi procurorii de la DNA din hibernare si ar cerceta in Dosarul Marincuta 40/P/2014 cum a devenit Familia Bargoz, printr-un apropiat de incredere , proprietar de mai multe hectare de teren(???) si mare Dezvoltator Imobiliar in Selimbar ! Terenul nu este pe numele lui, ci pe numele unui om de incredere intermediar ???? Domnul Marincuta si doamna Scumpu au avut 46 dosare Penale cand domnul Bargoz a fost sef la Penale si dupa aceea seful Politie Sibiu. Primarul Marincuta a impartit terenurile din Selimbar numai la judecatori, procurorii, politisti, prefecti si baietii destepti, care au avut grija de el pentru al proteja, iar Statul roman plateste despugabiri pentru terenurile furate de Marincuta si Scumpu si atribuite unor oameni care nu aveau niciun drept de proprietate in Selimbar !
Raspunde

M.g.

Acum 1 an

Sa fim mandrii ca suntem romani. Avem cea mai jegoasa justitie. Justitia romana este o rusine,o banda de hoti. Procesele se dau pe bani. Avocati corupti lucreaza in tandem cu judecatori corupti. Judecatorii corupti nu sunt trasi niciodata la raspundere ,dau ce verdicte vor. Lungesc dinadins termenele pt. ca procesele sa expire salvandu-i pe hotii cu care sunt in cardasie si de la care iau bani. Justitia romana nu reprezinta interesele poporului roman. RUSINE!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus