Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Finlanda a devenit cel de-al 31-lea stat membru al NATO. Drapelul a fost arborat între cele ale Estoniei şi Franţei

Finlanda a devenit cel de-al 31-lea stat membru al NATO. Drapelul a fost arborat între cele ale Estoniei şi Franţei

Finlanda a devenit marţi, 4 aprilie, cel de-al 31-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice în urma unei ceremonii desfăşurate la sediul NATO în cadrul căreia a depus instrumentul de aderare, care a fost înaintat secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, reprezentantul statului gardian al tratatului fondator, scriu cei de la Agerpres

Ultimul pas înainte de aderarea Finlandei a avut loc marţi la sediul Alianţei, unde Turcia, ultima care a ratificat aderarea statului nordic, a transmis documentele în cauză reprezentanţilor SUA.

Apoi, la ora locală 14.30, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat, în cadrul unei ceremonii publice, pe ministrul de externe finlandez, Pekka Haavisto, să depună instrumentul de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, înmânându-l secretarului de stat american, Antony Blinken, reprezentant al statului gardian al tratatului fondator.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat apoi că Finlanda este oficial a 31-a ţară membră a NATO.

 Drapelul Finlandei a fost arborat între cele ale Estoniei şi Franţei

Drapelul Finlandei a fost arborat pentru prima dată la sediul NATO din Bruxelles, în cadrul unei ceremonii la care au participat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, preşedintele Finlandei, Sauli Niniisto, miniştri de externe ai statelor aliate, ambasadorii şi reprezentanţii militari ai ţărilor membre, mai scriu cei de la Agerpes

Drapelul Finlandei, o cruce albastră pe fond alb, a fost arborat în premieră alături de cele ale celorlalte 30 de state membre, între cele ale Estoniei şi Franţei, urmând principiul ordinii alfabetice.

"Timp de aproape 75 de ani, această măreaţă alianţă a apărat naţiunile noastre şi continuă să o facă şi în prezent. Dar războiul s-a întors în Europa şi Finlanda a decis să se alăture NATO şi să facă parte din cea mai de succes alianţă", a declarat Jens Stoltenberg la ceremonie.

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a salutat marţi "o nouă eră" după intrarea în NATO a ţării frontaliere cu Rusia, după decenii de neutralitate forţată de Moscova şi apoi de nealiniere.

"Era nealinierii militare din istoria noastră se încheie. O nouă eră a început", a declarat şeful statului Sauli Niinisto, înainte ca drapelul finlandez să fie ridicat în faţa sediului NATO din Bruxelles.

Ministrul finlandez de externe Pekka Haavisto a încheiat procesul de aderare cu mai puţin de o oră înainte de ceremonia de arborare a drapelului, înmânându-i instrumentul de aderare secretarului de stat american Antony Blinken la sediul NATO din Bruxelles.

Mai târziu, Antony Blinken a dat publicităţii un comunicat în cadrul căruia s-a declarat "mândru" să primească Finlanda în NATO.

"Când (Vladimir) Putin a lansat războiul său brutal de agresiune împotriva poporului ucrainean, el credea că poate să divizeze Europa şi NATO. S-a înşelat. Astăzi suntem mai uniţi ca niciodată", a declarat Blinken într-un comunicat.

"Mă bucur să primesc Finlanda în NATO ca al 31-lea aliat", a mai afirmat Blinken, promiţând că va continua să apere "fiecare centimetru" din teritoriul Alianţei.

Intrarea Finlandei în NATO coincide cu împlinirea a 74 de ani de la semnarea documentului fondator al NATO, Tratatul de la Washington, la 4 aprilie 1949.

La Bruxelles, aniversarea NATO este marcată prin mai multe manifestări speciale. În Parcul Cinquantenaire, steagul Alianţei Nord-Atlantice este arborat sub Arcul memorial, iar unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Belgiei, statuia Manneken Pis, poartă marţi un costum special al NATO. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus