Oana Veronica Mustaţă în vârstă de 11 ani a obţinut locul trei la concursul de monologuri în limba engleză, March Monologue Contest, acesta fiind primul premiu internaţional al clasei coordonate de profesoara Teodora Tiribă, regizor de teatru şi instructor la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu din Sibiu, potrivit acesteia.
„Mă bucur enorm că am reuşit să-mi îndrum eleva spre această reuşită. Premiul acesta, primul pentru clasa mea la un concurs internaţional, reprezintă atât un ţel imens pe care am reuşit să-l atingem în timp record, cât şi o confirmare a faptului că ceea ce facem este în direcţia cea bună. Cu ocazia asta ne-am stabilit un punct de referinţă foarte înalt, iar asta cu siguranţă ne va ambiţiona să ne depăşim pe noi înşine în viitor. Concursul la care am participat, March Monologue Contest este organizat online de Drama Notebook din Portland, Oregon (SUA). E un site cu resurse pentru profesorii de teatru si organizează concursul asta lunar. In fiecare luna se înscriu zeci de participanţi din întreaga lume, dar cu precădere din ţările vorbitoare de limba engleză, din moment ce monologurile trebuie să fie în engleză. Site-ul are sute de mii de vizualizări lunare”, a declarat pentru AGERPRES, profesoara Teodora Tiribă.
Oana Veronica Mustaţă este elevă la cursul de teatru în anul doi la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu şi spune că monologul ei a fost inspirat de fratele său.
„Am 11 ani şi sunt în anul doi la teatru la Şcoala Populară de Arte din Sibiu şi am câştigat locul trei la Concursul March Monologue din Portland. Fratele meu mi-a dat ideea acestui monolog cu prostiile lui naive de copilaş. Sper să vă placă şi vouă”, a spus Oana Veronica Mustaţă.
foto Scoala Populara de Arte si Meserii ,,Ilie Micu” Sibiu/facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
ar trebui luati la intrebari si medicii de la cei care i-au pus diagnosticul si acordat tratamentul si care conform…
nu inteleg de ce este Autostrada A1 Valcea-Deva cand efectiv valcea nu are si nu va avea autostrada (A1 va…
pai si ce daca esti singur esti mai bogat sau de ce singur sa dai 1700 iar in cuplu 2600?…
Sibianul ăla gică-contra, mereu furat de conspirații și masoni, ca oricare alt rumân- să se facă creșe, grădinițe și școli!…
Păi cam ăsta este rezultatul când noi, românii, suntem experți universali cu „studii” pe tiktok și alte scursuri de îndobitocit…











Lasă un răspuns