Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Drept la replică al CJ Sibiu: analiza documentației pentru noul spital a fost amânată doar o dată, nu de două ori. Alte informații, pe site-urile Guvernului

Traian Deleanu
2

Conducerea Consiliului Județean Sibiu a transmis un drept la replică redacției Turnul Sfatului ca urmare a publicării unui articol despre prelungirea termenelor de evaluare a ofertelor depuse pentru construirea și echiparea noului spital județean.

Publicitate
Publicitate

În dreptul la replică transmis în cursul zilei de vineri, reprezentanții CJ Sibiu spun că articolul ”Noul spital județean: Consiliul Județean Sibiu amână atribuirea contractului pentru la vară. Deja se discută și de «la anul»” conține două erori și o distorsionare.

Prima informație despre care reprezentanții CJ Sibiu spun că este eronată este cea referitoare la de câte ori a fost prelungit termenul de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru noul spital. Redactorul Turnul Sfatului a scris că au fost două amânări (din 27 martie 2023, în 25 aprilie 2023 și, mai apoi, din 25 aprilie 2023, în 9 iunie 2023), dar reprezentanții CJ Sibiu spun că este un calcul eronat: că pe 27 ianuarie 2023 a fost termenul de depunere a ofertelor, că de atunci decurgea un termen de 60 de zile care s-ar fi împlinit în 25 aprilie și că abia mai apoi, din cauza complexității ofertelor, analiza s-a prelungit pentru prima dată până în 9 iunie.

A doua informație pe care cei de la CJ Sibiu o indică drept eronată este cea referitoare la evaluările financiare ale ofertelor. Redactorul Turnul Sfatului a scris că ofertele financiare vor fi deschise după data de 9 iunie 2023, cei de la CJ Sibiu spun că acest lucru se va întâmpla până în 9 iunie 2023.

În fine, informația distorsionată indicată de reprezentanții CJ Sibiu este cea potrivit căreia Turnul Sfatului citează funcționari din cadrul instituției, fără a-i numi, potrivit cărora la nivelul conducerii județului se discută despre faptul că în cel mai bun caz contractul pentru construirea și echiparea unui viitor spital ar putea fi semnat anul viitor. În replica lor, reprezentanții CJ Sibiu ne trimit la site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, unde este publicat calendarul pentru aplicațiile de obținere de fonduri nerambursabile (din care să fie finanțat proiectul noului spital).

Calendarul la care fac referire reprezentanții CJ Sibiu indică faptul că deschiderea și închiderea apelurilor pentru finanțarea construirii de noi spitale prin Programul Sănătate sunt programate în trimestrul doi al acestui an. Despre data la care ar putea fi semnat contractul pentru care CJ Sibiu a lansat licitația, dreptul la replică nu include vreo referință.

Redăm mai jos, în format integral, dreptul la replică transmis de CJ Sibiu

Publicitate

Drept la replică

Procedura de evaluare a licitației deschise organizate pentru stabilirea companiei care va construi și echipa medical Noul Spital Județean Sibiu se desfășoară în conformitate cu prevederile legale ce fac referire la termenele de derulare a licitațiilor publice.

Astfel, pe data de 27 ianuarie 2023, au fost deschise cele două oferte depuse de asocierile conduse de Con-A Operations și Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S, termen de la care, potrivit prevederilor articolului 214 din Legea nr. 98/2016 privind Achizițiile publice, începe să curgă o perioadă de 60 de zile lucrătoare destinată analizei documentaților.

Pe data de 25 aprilie 2023 a expirat această perioadă astfel încât, în baza prevederilor alineatului 5 al articolului și legii amintite, având în vedere complexitatea documentației depuse (a se lua în considerare faptul că acestea cuprind date care provin de la aproximativ 100 de societăți venite în asociere sau subcontractare) autoritatea contractantă a decis prelungirea termenului de analiză a documentației cu încă 30 de zile lucrătoare. A rezultat noul termen –  9 iunie 2023.

Măsura prelungirii s-a făcut atât cu anunțarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), cât și a ofertanților.

Un simplu calcul ne arată faptul că procedura de analiză a documentației a fost prelungită o singură dată, nu de două ori cum, eronat, informați cititorii dumneavoastră.

În logica celor arătate, trebuie să luați în considerare că data de deschidere a ofertelor a fost 27 ianuarie 2023, și nu cea inițial stabilită, de 29 decembrie 2022. În acest sens pentru a evita astfel de situații, în care termenele specifice sunt ușor de confundat, avem rugămintea de a vă informa în prealabil, printr-o solicitare de presă.

O nouă informație greșită transmisă publicului face referire la faptul că în data de 9 iunie 2023 vor fi făcute evaluările financiare și, în aceeași zi, va fi anunțat câștigătorul. Potrivit procedurilor specifice licitațiilor publice, analiza ofertelor financiare se face în interiorul perioadei de evaluare a ofertelor, în acest caz, până pe data de 9 iunie 2023.

În privința declarației că „prin administrația județeană se discută deja, neoficial, că există posibilitatea ca finanțarea pentru cel mai mare proiect local să poată fi obținută pe de-a-ntregul abia anul viitor, în prima parte”, facem precizarea că întreg calendarul destinat aplicării pentru obținerea de finanțări prin Programul Operațional Sănătate este stabilit de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, drept pentru care vă rugăm să luați în considerare doar surse oficiale, calendarul fiind publicat pe pagina de internet a acestei instituții.

Comunicări oficiale cu privire la etapele principale atinse în realizarea proiectului au fost transmise publicului prin instituțiile de presă, iar aceste informări vor continua la fiecare moment la care vom avea informații relevante de comunicat.

Având în vedere cele arătate, ne manifestăm disponibilitatea de a vă oferi informațiile necesare redactării unor materiale de interes public, în scopul informării complete și nedistorsionate a opiniei publice.

Cu considerație,

Thomas Roth

Consilier Cabinet

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Xxx
    Xxx

    Intreb pt un prieten…sinteti normali??? Iar scrieti despre subiectul asta??? Asta inseamna jurnalism sa tot promovati niste incompetenti??? Macar scrieti cu cit sinteti platiti pt asta ! Uite noi…cei mai …cei jurnalisti din SB sintem platiti de…x..y..z..ca sa le promovam minciunile si sa ducem de nas cetatenii! Asteptam asta apoi va spunem macar bravo pt sinceritate

    3
    5
  2. Avatar Emil
    Emil

    Dati-le o vacanta doamnelor Data Viitoare.

    4
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate