Dacă raportăm volumul salariilor la veniturile sau cheltuielile totale din ultimii șapte ani, rezultă că funcționarii din administrația locală au „costat” cel mai mult în jurul anilor 2018 - 2019. În cadrul Universității, ponderea cheltuielilor cu salariile pare într-o continuă scădere, iar în sănătate – oscilează.
A redevenit o discuție națională salariile celor plătiți de la bugetul de stat, în contextul în care Guvernul și-a dat seama că bugetul adoptat pe anul în curs nu este unul realist, iar cheltuielile trebuie reduse. Discuțiile au fost dublate de și mai multe păreri după ce, în primăvara acestui an, majoritatea administrațiilor au procedat la creșteri ale salariilor funcționarilor, prin indexarea acestora cu indicele inflației.
Pentru a vedea dacă „povara” salariilor din instituțiile de stat s-a modificat în vreun fel în ultimii ani, le-am raportat la veniturile și cheltuielile pe care aceste instituții le realizează.
Volumul a crescut de patru ori, apoi scade
A rezultat că – în cazul celor mai mari două administrații din județul Sibiu – cheltuielile cu salariile funcționarilor sunt în scădere față de vârful atins în 2018 – 2019.
În cadrul Primăriei Sibiu, de exemplu, în anul 2016, cheltuielile cu salariile au reprezentat 1% din veniturile încasate la bugetul local (este vorba de salariile brute, așa cum sunt acestea date publicității în rapoartele de execuție bugetară). Proporția a crescut, astfel că în 2018 s-a ajuns ca patru la sută din venituri să fie alocate salariilor celor care lucrează în Primăria Sibiu. Din acel an, procentul a tot scăzut, iar în 2022 s-a ajuns ca din totalul veniturilor încasate de orașul Sibiu, două procente să fie cheltuite pe salarii.
Același procent de 2% din venituri s-a menținut și pe primele trei luni ale anului 2023.
Situația este relativ similară și în ceea ce privește Consiliul județean Sibiu, a doua cea mai mare administrație publică locală din județ. Tot un procent din totalul veniturilor reprezentau cheltuielile cu salariile în anul de referință 2016 (am ales 2016 drept an de referință deoarece este primul pentru care autoritățile au început să dea publicității rapoartele referitoare la cheltuirea banilor de către toate instituțiile publice din țară).
Costul cu salariile de bază ale funcționarilor și aleșilor din Consiliul Județean Sibiu a crescut până la 4% din venituri în cursul anului 2019. Din acel an, ponderea cheltuielilor cu salariile de bază a rămas constantă: trei procente din ceea ce intră în bugetul județului este cheltuit pe salarii.
Am raportat costul cu salariile de bază și la cheltuielile pe care cele două instituții le fac în decursul unui an. Situație în care, procentele se modifică în sus. În sensul că, la nivelul Primăriei Sibiu, cel mai „slab” an pentru funcționari și aleși a fost chiar 2016, când doar trei procente din ceea ce a ieșit din bugetul local a mers către salarii. Procentul a crescut la 5% în 2020, în ultimii doi ani fiind de 3%.
Consiliului Județean s-a apropiat de „zeciuială” în 2018: opt procente din totalul cheltuielilor au mers către salariile de bază ale funcționarilor și aleșilor. Salariile acestora au avut cea mai mică pondere în cheltuieli în 2016 – două procente.
Educație și sănătate: mai mult scădere
Pentru a ilustra situația din sănătate și educație am ales cele mai mari instituții ale județului din fiecare domeniu: Spitalul județean și, respectiv, Universitatea „Lucian Blaga”. Salariile de bază din mediul academic au cunoscut – raportat la venituri - un „vârf” în anul 2018. 52% din venituri erau redirecționate către salarii. De atunci, ponderea a fost în scădere până la un minim de 44% în 2021.
La Spitalul județean de urgență, salariile au avut cea mai mare pondere în totalul veniturilor în 2019. Atunci, 49% din bugetul instituției a fost alocat către salariile de bază (față de 32% în 2017). Anul trecut, 46% din venituri au mers către salariile de bază.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 3480
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
BB
Acum 7 ore
Sibian și eu
Acum 7 ore
AUR
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
Kokos