Un olandez care a cumpărat o casă de 200 de ani din Sibiu: ”Statul e absent, nepăsător și indiferent!” Cere reinventarierea monumentelor din satele săsești și acces la finanțare pentru întreținerea lor

Daniel van Soest, un antropolog olandez stabilit în România, cere autorităților române să reinventarieze monumentele istorice din satele săsești din Transilvania și cere programe de finanțare pentru cei care vor să achiziționeze case vechi pentru a le recondiționa.

El a făcut această solicitare după ce a cumpărat o casă veche de 200 de ani din Metiș, de lângă Agnita, și a realizat că nicio bancă nu îi acordă un împrumut pentru a o recondiționa. În plus, spune el într-un articol publicat pe site-ul Republica, statul e total dezinteresat de soarta monumentelor vechi din Transilvania, dând aici exemplul bisericilor evanghelice de pe Valea Hârtibaciului și nu numai.

”Statul este absent! Absent, nepăsător și indiferent! Nu pot să ajung la o altă concluzie decât că guvernului nu-i prea pasă. Vă dau două exemple din experiență proprie pe tema asta. Nu vorbesc de câte un conac, ici-acolo, care s-a prăbușit, sau câte o biserică, cu asta ne-am obișnuit. Vorbesc de greșelile în țesutul guvernării țării. Vă explic folosind o anecdotă. Când am cumpărat casa din Metiș pentru o sumă modestă, am făcut planuri de restaurare ca să o implic în activitățile noastre turistice pe care le aveam deja. Cu un plan de investiție care prevedea pe lângă o investiție din fonduri proprii și o finanțare ipotecară. Eu find olandez naiv, așa am lucrat și în Olanda cu proiecte de restaurare și eram convins că așa merge și în România. Când am ajuns la bancă (chiar cu numele regiunii) am înțeles că satul Metiș nu se califică pentru finanțare tip ipotecar. De ce? am întrebat. După codul poștal, zona nu este în aria noastră de finanțare, nu doar Metiș, toată zona, mi-a răspuns doamna. Am rămas mut, am mai încercat la o altă bancă și încă una, dar nu îmi venea să cred, toți la fel! Zona nu este finanțabilă. Poate vă întrebați, dar ce treabă are statul cu banca. Greșit! Statul trebuie să asigure parametri într-un sistem capitalist. Regulile de joc trebuie stabilite de stat, ca să creeze cum se spune în engleză – a level playing field, drepturi egale pentru toți participanții. Dacă băncile au voie să excludă zone din serviciile lor, ei practic neagă zonei respective dreptul la dezvoltare”, susține el.

”Satele săsești îmi aduc aminte de satul meu din Olanda și când ocazional mai cânt la o orgă într-o biserică veche din Ardeal, ecoul imnurilor îmi sună foarte cunoscut”

Cu toate problemele, el spune că a devenit în timp un promotor al României.

”Mult am așteptat momentul – am ajuns în Metiș, (un sat săsesc nu departe de Agnita) – deschidem geamurile și obloanele casei ca să intre lumina și aer proaspăt de primăvară. Casa are 200 de ani și se află la un colț al satului pe o colină, sub doi tei uriași, bătrâni cât casa. De pe fereastră se vede prin frunzele teilor drumul care coboară pe lângă biserică și ajunge la școala veche și singurul magazin din sat. Pe partea stângă, casele săsești stau aliniate – legate una de alta cu porți mari de lemn și șuri. Parcă satul plutește într-o mare de dealuri blând împădurite – pădurea abia a înfrunzit, din când în când vântul aduce un miros de salcâm înflorit din pădure. Când avem un moment liber urcăm pe dealul din spatele casei – deasupra mării verzi orizontul pare desenat cu creta pe albastrul cerului – ultima zăpadă pe Munții Făgăraș.

Deși consider Cârlibaba soarta mea, decisivă în mutarea mea în România, Metiș e locul meu favorit de retragere. Casa a rămas în starea originară, cu wc-ul în grădină și fântâna în casă și lângă ea un cuptor de pâine – deci cu casa mai avem de lucru, dar nu mă tem – nicăieri nu lucrez cu un asemenea spor. Cumva aici mă simt mai mult acasă, cultural vorbind e mai aproape de occident – satele săsești îmi aduc aminte de satul meu din Olanda și când ocazional mai cânt la o orgă într-o biserică veche din Ardeal, ecoul imnurilor îmi sună foarte cunoscut”, scrie Daniel van Soest.

”Când mă întreabă olandezii ce e de vizitat în România le spun să înceapă cu Sibiul, le povestesc de colinele care sunt împodobite cu turnuri de biserici și fortificațiile lor, satele care sunt formate din șiruri de case cu obloane, ici-colo un castel, un conac, un domeniu, și pe vârfuri câte o cetate. Și le povestesc de natură, în mare parte neatinsă, dealuri cu terase unde se cultiva pe vremuri hamei și viță-de-vie și livezi cu pomi fructiferi. Le arăt poze cum merg pe bicicletă ca printr-un tunel prin pădure, cum trec pe lângă o turmă de oi păzită de câini somnoroși și câte un cioban care se uită spre orizont, sub un stejar bătrân. Totul pe un fundal cu Munții Carpați în spate. Eu spun că valoarea turistică a zonei este greu de estimat, neatinsă de modernism și ca prin minune scăpată de impactul războaielor din trecut – eu cred că zona este perla Europei și merită un statut special pentru conservarea ei, administrată pentru turiștii interesați de cultură și istorie, cu gastronomie și cazare de calitate” – Daniel van Soest.

El cere o intervenție rapidă a statului pentru a salva o parte însemnată din istoria Transilvaniei.

”Pentru statul român propun două schimbări. Prima ar fi o revizuire a listei monumentelor din satele săsești. Când vezi pe patrimoniu.ro parcă ceva nu e în regulă. Parcă au trimis un stagiar la satele săsești sau un funcționar fără nicio pasiune pentru istorie, care doar a bifat în fiecare sat – biserica veche – este – mai departe. Când a bifat biserica, nu a văzut că totul în jur e vechi? De ce nicio casă, nicio școală, chiar nimic nu este inclus în lista patrimoniului, nici în Metiș, nici în Teaca, nici măcar în Viscri, decât biserica. Deci, o listă nouă, cât mai repede, cât mai detaliată și completă! Cât încă mai este timp. UNESCO are o altă abordare, lista lor include 7 sate săsești întregi, dintre care Viscri și Biertan, recunoscând valoarea ansamblului. Ar fi o perspectivă utilă și pentru celelalte sate săsești să fie introduse în patrimoniul național ca ansamblu, și de acolo ar fi un pas mic pentru a declara toate satele din zonă, ca un întreg, un singur monument național.

A doua sugestie este o politică mult mai activă în protecția monumentelor. Deciziile în legătură cu patrimoniul nu pot fi lăsate în mâinile politicienilor locali, ei nu au educația necesară pentru un subiect așa de delicat. Patrimoniul trebuie clasificat, gestionat, controlat activ și în cunoștință de cauză.

Poate unii se întreabă – de ce atâta grijă pentru patrimoniul altora, sașii nu erau români, de maghiari nu mai spun. Răspund cu o întrebare: de ce turcii nu au demolat Ayasofya după căderea Constantinopolului, de ce spaniolii nu au demolat Alhambra creată de mauri, după Reconquista? Ca semn al demnității lor, al civilizației și toleranței. Prestigiul lor doar a crescut, păstrând patrimoniul adversarilor. Eu consider că România cu patrimoniul din Ardeal a primit o bijuterie, faptul că nu scrie made in Romania pe ea, în opinia mea, nu face răspunderea noastră mai mică, ci doar mai mare. Noi trăim în Uniune, granițele dintre țări sunt bine stabilite și nu se mai schimbă – și Ardealul este partea cea mai multiculturală din România, un fapt care poate fi folosit ca un atu”, a mai scris olandezul.

Întregul articol scris de Daniel van Soest poate fi citit aici.