Miercuri,
16.10.2024
Innorat
Acum
10°C

Stadionul din Sibiu va avea o mașină de tratare a gazonului: „E folosită pe toate marile stadioane din Europa și pe câteva din România”

Stadionul din Sibiu va avea o mașină de tratare a gazonului: „E folosită pe toate marile stadioane din Europa și pe câteva din România”

Autoritățile locale din Sibiu intenționează să cumpere pentru Stadionul Municipal o mașină de tratare a gazonului cu raze ultraviolete (UVC). Echipamentul costă aproximativ 200.000 lei și, potrivit administratorului stadionului, este un echipament necesar. O astfel de mașină mai există la București, pe Arena Națională, și la Craiova.

Serviciul Public Administrare Baze Sportive și de Agrement al municipiului Sibiu a publicat astăzi un anunț privind achiziționarea unui echipament pentru tratarea gazonului la Stadionul Municipal. Licitția va avea loc mâine, 11 mai.

Potrivit caietului de sarcini, achiziționarea unei mașini autopropulsante de tratare a gazonului, special concepută pentru a menține gazonul sănătos prin descompunerea ADN-ului bolilor fungice ale plantelor cu tratament cu radiații UVC.

Specificațiile tehnice menționate în caietul de sarcini arată că lățimea de lucru a mașinii este de 1,8 m, iar suprafața pe care o poate lucra la o baterie încărcată 100% este de 11.000 metri pătrați. Desfăcută, mașina are o lungime de 1,9 m, o lățime de 2 m și o înălțime de 1,5 m și viteza de deplasare e de 4 km/h.

Dorian Dăncăneț, administratorul Stadionului Municipal Sibiu, ne-a explicat că e vorba de o mașină autotractată, adică merge singură pe roți, fiind necesar doar ca cineva să o redirecționează.

„Are 5 lămpi mari de ultraviolete cu care se ucid orice microorganisme care sunt la firul ierbii. Iarba e foarte susceptibilă la boli 70% din perioada anului. Și această rampă care e folosită pe toate marile stadioane din Europa și pe câteva din România vine în folosul nostru să putem menține iarba sănătoasă, reducând tratamentele fitosanitare asupra ei”.

Va fi primul echipament de acest fel pentru Stadionul din Sibiu. Potrivit lui Dăncăneț, în prezent astfel de mașini de tratare a gazonului cu UVC mai sunt la București, pe Arena Națională, și la Craiova. La Sibiu există însă lămpi de fotosinteză, care sunt folosite în timpul iernii pentru zonele mai puțin însorite de pe stadion.

„Acestea cresc gradul de fotosinteză în zonele umbrite ale stadionului. De când s-a modernizat stadionul avem anumite zone ale gazonului care primesc foarte puțină lumină pe timpul zilei și acolo procesul de fotosinteză este afectat. Cu acele dotări se intervine preponderent pe timpul iernii...”, a explicat Dăncăneț pentru Turnul Sfatului.

Sursa foto: click.ro/ David Muntean

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

3 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 1 an

Azi s-a publicat anuntul,licitatia va avea loc miine,cistigatorul s-a stabilit ieri.
Raspunde

Bubi Seven

Acum 1 an

Teatru ieftin si fotbal la fel, dar buget scump ! In rest orasul e aglomerat ,plin de praf ,de gropi si lipsit de arbori ! Toate orasele europene aspira sa ne prinda din urma la calitatea vietii !!
Raspunde

Kokos

Acum 1 an

Si gazonul cand il schimbati , ca e praf?! Degeaba tratati iarba daca gazonul deja e distrus!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus