Sâmbătă,
15.06.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

USR Sibiu: Daniela Cîmpean sfidează cadrele medicale. „Doar o poveste care să acopere o altă poveste, din nefericire”

USR Sibiu: Daniela Cîmpean sfidează cadrele medicale. „Doar o poveste care să acopere o altă poveste, din nefericire”

Reprezentanții USR Sibiu o acuză pe Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean, că politizează pentru propriul câștig electoral realizări ale cadrelor medicale din Sibiu. 

Ruxandra Cibu Deaconu (foto dreapta), președinta organizației județene a USR Sibiu, critică decizia Danielei Cîmpean de a anunța din sediul de partid al PNL lansarea unor noi proceduri medicale în cadrul Spitalului județean. Este vorba de conferința de presă de la finele trecute, în care – alături de președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan – Cîmpean a vorbit despre faptul că la Spitalul județean din Sibiu se aplică tratamente noi pentru îndepărtarea efectelor generate de atacurile cardio-vasculare.

„Ne-a frapat că această realizare a fost anunțată din cadrul sediului PNL Sibiu, și nu din cadrul spitalului, cum era normal, nefiind o realizare a PNL Sibiu. Prin declarațiile sale, doamna președintă sfidează cadrele medicale, iar noi ne întrebăm – în calitate de cetățeni - unde erau specialiștii care ar fi trebuit să vorbească despre munca lor. S-a văzut clar că terminologia medicală nu este în vocabilarul doamnei președintă: lucrul firesc, este de altă pregătire profesionială”, a declarat Ruxandra Cibu Deaconu.

Ea a arătat că de interes este și rezolvarea „problemelor acute din Spitalul județean”, dar și stadiul „mult promisului nou spital județean”.

Problemele

Adrian Echert (foto stânga), consilier județean din partea USR, arată că pentru o parte din problemele acute din Spitalul județean au formulat o serie de solicitări scrise, la care răspunsurile transmise de către conducerea CJ Sibiu sunt făcute „să ne spună cât mai puține”.

Echert a făcut referire la chestiunea hranei pentru pacienți la Spitalul județean Sibiu. Serviciul acesta a fost externalizat în urmă cu mai bine de un an, iar de atunci calitatea hranei pentru pacienți a devenit o sursă de vești mai puțin bune.

Printre chestiunile nelămurite indicate de către reprezentanții USR se mai află subiectul externalizării serviciilor de analize de laborator, variantă infirmată oficial, dar care a fost luată în calcul. Totodată, cei de la USR nu sunt convinși nici de răspunsurile generaliste formulate de către reprezentanții autorităților pe chestiunea concursurilor organizate pentru ocuparea posturilor de asistente.

„Toate acestea ne arată că PNL încearcă să cosmetizeze eșecul noului spital, nu mai știm nici stadiul, nici când se poate implementa acest proiect grandios. Ni se arată o altă marotă. Ne-au explicat doamnele Cîmpean și Turcan ce bine că trecem de la aspirină la modernismul pe care toți îl așteptăm, dar – deocamdată – nu există medic angajat pentru noile tratamente și, prin urmare, nici nu poate fi încheiat un contract cu Casa de asigurări. Deci ni s-a arătat doar o poveste care să acopere o altă poveste, din nefericire”, a mai declarat Adrian Echert referitor la tratamentul pe care Cîmpean l-a anunțat din sediul PNL.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Emil

Acum 1 an

Acesti spagari ordinari se sfideaza unii pe altii cu o nesimtire de nedescris.

Raspunde

Aristotel

Acum 1 an

Daniela Cîmpean ar fi în stare să anunțe că poate să opereze pe cord deschis, pentru câteva voturi în plus.
Raspunde

!!!

Acum 1 an

Sa opereze echipa galbena. Echipa e galbena de boala, nu? Boala coruptiei, incompetentei, rautatii, prostiei, ingamfarii sau toate la un loc? Intreb si eu ...
Raspunde

Mihai Popa

Acum 1 an

Useristii si pesedistii o sa primeasca vestea pe care nu si-o doreau: spitalul cel nou se face. Ministerul Fondurilor Europene va aloca sibienilor banii pentru un spital european.
Raspunde

@Mihai Popa

Acum 1 an

Inchideti ochii cand visati!
Raspunde

Un cititor

Acum 1 an

USR , fugi tare! Nu uita masca, certificatul verde, PNNR, trotineta si refugiatii.
Raspunde

Ovidiu Oanta

Acum 1 an

USR, du-te tare..inca un pic si va stingeti. PA PA
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus