Actualizare, miercuri 17 mai, ora 21.11
Sursele inițiale ne-au comunicat că în cazul viceprimarului Dumbravă s-a dispus trimiterea în judecată, însă procedura este în acest moment de punere în mișcare a acțiunii penale. În acest sens, un procuror european delegat în România a deschis cauza nr. I.000103/2021, prin care s-a emis Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, în data de 4 aprilie 2023.
Astfel, procurorul a dispus ”punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Dumbravă Alexandru Petru (…) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, prev. de art. 18 alin. 1 și 3 din legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35, alin. 1 Cp (6 acte materiale) și fals intelectual în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 C.p. alin. 1 și 2 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (103 acte materiale), în final cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.”
Punerea în mişcare a acţiunii penale semnifică acumularea unui probatoriu consistent ce oferă nu doar banuiala rezonabilă cu privire la săvârşirea faptei, ci convingerea fermă că suspectul a comis fapta respectivă cu vinovăţie, îi este imputabilă şi nu există vreo cauză justificativă (legitimă apărare, stare de necesitate, exercitarea unui drept sau a unei obligaţii sau consimţământul persoanei vătămate).
Punerea în mişcare a acţiunii penale se poate face doar de procuror şi numai dacă nu există vreun caz de împiedicare prevăzut de codul de procedură penală. Inculpatul poate solicita eliberarea unei copii a ordonanţei prin care a fost dispusă măsura, iar solicitarea nu poate fi respinsă.
Prin punerea în mişcare a acţiunii penale, suspectul dobândeşte calitatea procesuală de inculpat şi astfel devine de parte în procesul penal.
Știrea inițială:
Viceprimarul Alexandru Dumbravă (PNL) a fost trimis în judecată de Parchetul European (PE) pentru fraudă din fonduri europene, ca urmare a unor fapte din perioada în care acesta ocupa funcția de director al Casei Corpului Didactic Sibiu, se arată într-un document remis de PE.
Conform actului de acuzare, în perioada martie – octombrie 2019, în calitate de director al Casei Corpului Didactic, Dumbravă „a folosit și prezentat la nivelul Organismului Intermediar Program Operațional Capital Uman în cadrul a 4 proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă mai multe documente și declarații false și inexacte la nivelul CCD Sibiu, având ca urmare obținerea pe nedrept în perioada mai – noiembrie 2019 de fonduri din bugetul Uniunii Europene”, după cum se precizează în Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, acțiune din 4 aprilie 2023.
Actualul viceprimar al Sibiului este acuzat de procurorii europeni că a intenționat să obțină pe nedrept suma totală de 3,35 milioane de lei, aproximativ 700 de mii de euro, din care prejudiciul efectiv produs a fost de 164.373 de lei, aproximativ 34.500 de euro.
În această acțiune penală sunt vizate proiectele ”EDICA – Educație Dezvoltare Instituțională Capacitate Administrativă” și ”Fii practic – mergi la școală!”.
„S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Dumbravă Alexandru Petru sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire de documente și declarații false, inexacte sau incomplete având în vedere obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene”, precizează Ordonanța.
Viceprimarul Alexandru Dumbravă nu a răspuns solicitărilor Turnul Sfatului.
Pe acest subiect vom reveni cu mai multe detalii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
12 răspunsuri
-
Noroc cu asta, ca am aflat si noi ca avem viceprimar … Serios, am cautat pe TurnulSfatului, e exact cate 1 articol pe an despre el, cel mai interesant, din 2020, cand declara ca nu vrea sa fie viceprimar doar de forma, sa incaseze bani degeaba, ci vrea sa si faca ceva. Se pare ca nu prea i-a reusit. Interesant ca pe vremea cand activa in invatamant, erau mai multe articole despre el, ceea ce inseamna ca ori bunicuta nu i-a dat nicio atributie ca sa il „ingroape”, ori principiul lui Peter e valabil si la institutiile de stat (Orice om este promovat pana isi atinge nivelul maxim de INcompetenta)
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Asa cum ii sta bine unui liberal! Imi aratati in Sibiu un liberal curat? Unul! Cat despre nulitatea in cauza, in afara etalarii excursiilor si a meselor la restaurante, pentru ca deh, salariul e mare, in afara propagandei de prost gust, va asteptati la altceva? Ce realizari are acest geniu al politiii galbene in mandatul de viceprimar?
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
MEDIU ANUNTA SIBIENII CA „BENEFICIAZA ” DE 2mp SPATIU VERDE/LOCUITOR , MINIMUL (!!! ) CERUT DE NORME FIIND 26 mp…
Hoțul strigă hoții!Pai David Ciceo,mai marele aeroportului Cluj a aplicat aceleași metode:a luat un avion de la Sibiu și l-a…
Ay ce fain va fi pe la libertatea daca se fac blocuri de locuit acolo :))))
Sunt pro dezvoltare urbană și densificare dar unde trebuie. Aici NU!! Centrul Istoric ar trebui inconjurat pe cât posibil cu…
@@@@ au ucis o femeie de 59 de ani (la data faptei), de profesie notar.@@@@Doamna ucisa nu era notar, ci…













Lasă un răspuns