Miercuri,
11.09.2024
Innorat
Acum
17°C

O parte din „privarea de libertate” de care este acuzat Iordănescu a fost filmată. Fostul adjunct al IPJ Sibiu era de față

O parte din „privarea de libertate” de care este acuzat Iordănescu a fost filmată. Fostul adjunct al IPJ Sibiu era de față

În urma articolului publicat despre redeschiderea unui dosar de urmărire penală în care este implicat și Eugen Iordănescu, directorul Camerei de comerț Sibiu, redacției i-a fost trimisă și o înregistrare video pe acest subiect. 

În imaginile transmise redacției - și care, potrivit dovezilor care le însoțesc, au fost transmise  și anchetatorilor sibieni - apare Eugen Iordănescu alături de fiul său, într-un dialog despre deschiderea ușii unei hale Simerom în care se aflau mai multe persoane, printre care și doi asociați ai societății care deținea spațiul respectiv. În fapt, tocmai proprietatea bunurilor a ceea ce a mai rămas din Simerom era și este un subiect discutat în instanță între protagoniștii acestei situații: Iordănescu de o parte și, respectiv, Constantin Samson (cel care a formulat mai apoi sesizarea pentru privare de libertate), de cealaltă parte.

În imaginile furnizate, Iordănescu pare să împiedice accesul într-o hală în care – potrivit persoanei care filmează momentul – s-ar afla și doi asociați ai Simerom SA. „Da` unde nu vă las să intrați? Intrați!”, invită Iordănescu, la un moment dat, persoana care filmează, dar fără a se da la o parte din fața ușii. „Nu vă faceți nicio problemă, că pot să iasă imediat”, mai dă asigurări Iordănescu celui care filmează, făcând referire la persoanele aflate în interiorul halei.

Un reprezentant al pazei este rugat de Iordănescu să nu mai permită accesul nimănui în hala respectivă până la venirea unei echipe de intervenție, după care Iordănescu se îndepărtează.

Fostul adjunct al IPJ Sibiu, de față la întreaga situație

Inclusiv Ioan Făgădar – cel care până în 2016 a fost adjunct al Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu – era de față la evenimentele care fac subiectul unui dosar penal pentru „privare de libertate”. Dosar redeschis de procurorii sibieni, conform unei hotărâri emisă de Judecătoria Sibiu în primăvara acestui an.

Deoarece Eugen Iordănescu refuză dialogul pe acest subiect, am luat legătura cu Ioan Făgădar, aflat în relații de afaceri cu directorul Camerei de comerț Sibiu. „Sub nicio formă nu poate fi vorba de privare de libertate. După părerea mea, nicio secundă nu a fost vorba de această infracțiune”, a declarat Făgădar, care a mai adăugat că ușile halei în discuție erau deschise.

Ioan Făgădar (primul din stânga imaginii) a fost prezent „de partea lui Iordănescu”

Faptul că atât prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cât și instanța au decis redeschiderea urmăririi penale în această chestiune este pusă de Făgădar. „Sunt încercări peste încercări. Da, de intimidare, de inducere a unor idei în opinia publică. Se vor face cercetări și vedem ce se întâmplă”, a adăugat Făgădar.

Dosar redeschis

Contextul în care preț de aproximativ o oră mai multe persoane reclamă că au fost închise într-una din halele fostei fabrici Simerom face obiectul unui dosar penal, aflat în instrumentarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Evenimentele s-au petrecut în vara anului 2021, iar la finele anului trecut dosarul deschis în același an a fost clasat, pe motiv că fapta nu există.

În primăvara acestui an, Judecătoria Sibiu a confirmat redeschiderea urmăririi penale, după ce prim-procurorul Parchetului a constatat că, inițial, ancheta evenimentelor la care martor a fost și fostul adjunct al IPJ Sibiu a fost una superficial întocmită.

Citește și Privare de libertate: un nou dosar penal redeschis pe numele lui Eugen Iordănescu

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Carcotel

Acum 1 an

Extraordinar ce agarici au impresia ca fac jocurile la noi in burg, curios cat de bine are asigurat spatele din moment ce se crede atat de co....adica curajos acest personaj. Bine ar fi sa adulmece putin si DNA acest subiect mai ales ca nenica de la IPJ e prin zona si el. Corupti pana in maduva oaselor si pe la noi, sa nu mai latram de ce vedem in sud si est, ca la fel e si pe la noi prin ograda
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Anonimus

Acum 1 an

In articolul anterior ați sugerat că Eugen a închis hala și mai apoi cei închiși au chemat echipajul de poliție. In articolul actual ați prezentat faptul că Eugen a chemat echipajul de poliție după care a plecat. Având în vedere acestea, nu este evident de ce sa procedat în felul acesta? Nu devine evident că indivizii din interior au confirmat faptul că sunt periculoși, și sa ales varianta in care sa pus pe sine în siguranță? Ati fost foarte rănit sentimental acum 20 de ani când vi sa refuzat colaborarea, resentimentele fac obiectul unei campanii de defăimare. Aveți nevoie să fiți tratat, nu este sănătos pentru societate că o persoană, după tot acest timp, sa mai tina resentimente pentru cineva. Ego-ul tau se hrănește din aceasta negativitate, și fără să fie evident pentru tine, tu platesti primul prețul, apoi după ce devine evident, vei promova idei prin care ouăle nu sunt bune, zaharul nu a fost bun, țigările nu au fost bune, nimic din jurul tau nu a fost bun iar tu ai trăit că o victimă, precum se arată și în articolul prezent în care este prezentat un caz de victimizare că fiind una posibila în realitate. Renunță la resentimente, și mai scrie odată articolul, și vei vedea că va prinde o nuanță de neutralitate, de prezentare a faptelor a ambelor părți, și atunci articolul va fi întreg, nu doar jumătate. Toate evenimentele sunt întregi, și nu le poți posta până nu se găsește întregul, doar atunci evenimentul poate fi înțeles, până el este expus doar de jumătate, nu poate fi înțeles și cea nu poate fi înțeles crează Negativism. Până ce articolul nu va fi unul complet, aceasta redacție va rămâne până la moarte, una locală, nu va urca niciodată la una națională și poate doar in vis, se va vedea una mondială. Atâta timp cât adevărul va fi expus doar parțial, cea ce este scris, nu va ajunge niciodată sa fie citit de foarte multi oameni.
Raspunde

Jean de Esseintes

Acum 1 an

Daca asta, in opinia d-nului Samson, este privare de libertate eu zic sa se resemneze si sa accepte ca adversarul este mai inteligent. Trist este ca justitia si "organul legii" este parte la aceasta rafuiala privata.
Raspunde

Relu

Acum 1 an

Oarecum sibienii s-au saturat de acest maimutoi si de scandalurile pe care le isca. Este timpul sa plateasca tepele date, si sa ajunga sa-i scape sapunul la dus. Atunci as vrea sa mai vad daca face mutra aia aroganta specifica lui. Halal, sa plateasca si el si progenitura lui, precum si cei din anturajul lui. Stau in pozele alea ca hienele.

Raspunde

Pintilie

Acum 1 an

La cata publicitate ieftina a primit acest Iordanescu, cred ca daca ar candita anul viitor la Primarie, va fi ales...
Raspunde

Cei care vor să trăiască într-o țară a Meritocrației

Acum 1 an

Ce caută fostul adjunct al șefului IPJ Sibiu, Făgădar în această situație? Nu mai este polițist (oricum nu a fost niciodată, doar un șpăgar alcoolic). Aceste aspecte prezintă o situație în care unii polițiști ieșiți la pensie fac tot felul de afaceri oneroase iar cei activi în funcții importante le țin spatele pentru procentul stabilit.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus