Bâlea Lac a ajuns o rușine pentru turismul sibian. Vârful kitsch-ului

În miez de vară, cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius în aproape toată țara, Transfăgărășanul este o destinație turistică pentru toți românii. Plus străinii care vin cu rulote, mașini decapotabile sau motociclete să experimenteze ”cel mai bun drum de condus din lume”, vorba lui Clarkson. Toți găsesc la capătul călătoriei poate cea mai cruntă dezamăgire a turismului sibian: muzică în boxe, kitsch-uri de toate felurile, gunoaie și oameni hotărâți să-i stoarcă de bani. Mizeria fonică și vizuală eclipsează aproape complet frumusețea naturală a munților.

În urmă cu câțiva ani, înainte de pandemie, Asociația Județeană pentru Turism Sibiu a făcut un sondaj pentru a identifica problemele turismului sibian. Aglomerația, kitsch-ul și dezordinea de la Bâlea Lac erau la momentul respectiv în topul neajunsurilor pe plan local. Săptămâna aceasta am urcat la Bâlea, în plin sezon turistic, pentru a vedea ce s-a schimbat.

În primul rând trebuie spus că Transfăgărășanul se află într-o stare mai bună decât mă așteptam. Carosabilul este jerpelit pe alocuri, la propriu se scorojește stratul de uzură – în special după zona Bâlea Cascadă. Însă nu există gropi semnificative, marcajele rutiere sunt recent refăcute, există parapet, au fost amenajate mici parcări și refugii cu priveliște. Iar angajații CNAIR, pe care i-am întâlnit pe traseu, chiar au grijă să golească des coșurile de gunoi astfel încât să nu atragă urșii. Păduri de brazi înalți, aer rece, pâlcuri de zăpadă și stânci pe versanți, priveliștea se schimbă constant, în funcție de cum bate soarele. Luând în considerare starea bună a drumului și decorul absolut uimitor, putem spune că Transfăgărășanul este o experiență deosebită pentru care își merită renumele.

Lucrurile sunt total diferite când ajungi în vârf.

Dacă ai noroc și nu prinzi ambuteiaje poți circula până în zona lacului glaciar cu mașina. Acolo ești redirecționat către o parcare amenajată printr-o barieră pentru care plătești 10 lei pe oră. Locurile de parcare nu sunt marcate, întreg spațiul fiind o mare denivelare cu bălți, noroi și gunoaie pe jos. Nu ai voie să lași mașina unde consideri că este decent, ci unde strigă la tine – efectiv strigă fără nicio urmă de bun simț, niște băieți de la intrare.

După ce se dau jos din mașină majoritatea turiștilor pornesc spre lacul glaciar. Rezervație naturală, acesta impresionează prin ape extrem de limpezi. Atât de limpezi încât se văd doze de bere pe fund și pungi de plastic. La suprafață poți observa păstrăvi sărind pe lângă PET-uri.

Impresionați de frumusețea naturală care îți taie respirația, mulți turiști se așază pe o stâncă, lângă lac, să admire peisajul. Cine lasă privirea în jos, din păcate, nu vede decât mucuri de țigară prin iarbă.

Cei mai mulți vizitatori se plimbă pe urmă în jurul lacului, mai ales că latura de est încă există zăpadă. Este inedit să te poți juca în omăt la jumătatea lunii iulie. Ca să ajungi la nea trebuie să traversezi un podeț înainte de Cabana Bâlea. Practic pe aici se revarsă lacul la vale, formând un mic pârâiaș cu apă cristalină. Sub podeț se strâng PET-urile aduse de apă, ambalaje de plastic și tot felul de mizerii. Inclusiv o conductă de scurgere se poate observa, fiind protejată de câțiva bolovani aranjați de o mână de om. Nu vreau să-mi imaginez ce se scurge pe acolo.

În epoca internetului, toată lumea vrea să-și facă poze ”de insta” pe malul lacului. Din păcate nu te poți fotografia oriunde pentru că cele mai bune locuri, cele considerate de belvedere sunt ocupate. Fotografi care se pretind profesioniști vin cu trepied, aparatură și multe panouri cu reclamă încă de la prima oră. Dacă vreți poză în cele mai frumoase spații se oferă ei să îți facă o poză, contracost. Tot pe bani îți și tipăresc imaginea și ți-o lipesc de o bandă magnetică.

Unii dintre fotografi s-au gândit că minunăția naturală din vârf de munte nu este suficientă pentru omul modern și au adus ei de acasă, ba un căluț din pluș, ba un urs împăiat și îți cer bani să te pozeze cu jucăriile. L-am întrebat pe unul dintre ei cum de pot ocupa peisajul după propria voință și mi-a răspuns că nimeni nu are o problemă cu asta. Ba, dimpotrivă, ei oferă un serviciu foarte solicitat și aduc beneficii turiștilor. Mai puțin bon de casă, asta n-am văzut să ofere.

La câțiva pași de lac există telecabina și lângă ea un spațiu de unde poți admira întreg Transfăgărășanul. De aici sunt făcute majoritatea fotografiilor care apar pe google, cele clasice, cu drumul șerpuind anevoios. Ca să ajungi aici treci pe lângă o serie de fiare și resturi din construcții aruncate pur și simplu pe jos. Cui îi pasă că strică natură și priveliștea?

Drumul în jurul lacului este presărat cu indicatoare care îți atrag atenția că parcarea este contracost, însă nicăieri nu există aparat pentru plată și nici locuri de parcare amenajate.

În dreapta Transfăgărășanului, cum ajungi la Bâlea, există un al doilea lac, mai micuț, format din topirea zăpezilor. Acesta oferă o imagine unică: turmă de oi în zare, insulă cu bujor de munte în mijloc, zeci de gunoaie aruncate în mijlocul apei și rulote parcate cu spatele în lateral, între ele și lac fiind o nouă groapă de gunoi ad-hoc.

Și aici ajungem la problema kitsch-ului. La Bâlea sunt zeci de rulote parcate, care cum s-a nimerit. În ele stau comercianții, vânzători de toate prostiile posibile. Să vă dau câteva exemple: perne pe care scrie ”I inimă Transfăgărășan”, pistol din plastic, bâtă de baseball, animăluțe din plastic, plușuri, papuci de casă... și câte și mai câte. Dacă ați fost vreodată în Galeriile Pacea de pe Bălcescu, exact așa este și la Bâlea Lac.

O categorie aparte o reprezintă vânzătorii de ”minerale”. Sunt foarte multe tarabe care vând ”gablonzuri din pietre semiprețioase”. Le spun turiștilor că au valoare, că ajută la sănătate sau că le pot influența în bine starea psihică. Mai mult decât să admiri natura, în vârf de munte, la aer curat. În medie, costă câteva zeci de lei și sunt milioane de vânzare.

În afara celor ”naturale” există pietrele transformate în brățări, amulete, ba chiar și bibelouri cu cai în săritură. Cine nu ar vrea să urce până la Bâlea Lac să cumpere un cal bibelou?

Am întrebat o vânzătoare de ce nu există niciun coș de gunoi. Mi-a spus că: ”Nu au voie pentru că vine ursul noaptea”. Problema este că vine ursul, nu că rămân negolite. Doi pași mai încolo am înțeles însă de ce nu se văd coșurile de gunoi: Pentru că au parcat rulotele și microbuzele până peste ele, fiind mascate de corturi. Iar gunoaiele sunt tot pe jos, în spatele cortului. Poate din acest motiv vine ursul...

În două locuri, pe marginea lacului, am găsit hârtie igienică folosită și materii fecale. Am întrebat pe cineva dacă nu există vreo toaletă publică. Mi-a arătat spre două containere, dintre care unul nu funcționa. Seamănă cu cele montate în Piața Mare și Piața Mică la Festivalul de Teatru, însă mult mai slab îngrijite. Nu există niciun indicator către WC, dar există o doamnă între containere care cere 4 lei. Fără 4 lei nu ai voie la toaletă. Poate asta explică de ce unii își fac nevoile direct în aria naturală protejată.

Dacă ți se face foame cât ești la Bâlea Lac te asaltează din toate direcțiile diverse arome: mici, cârnați, carne prăjită, numeroase tarabe cu cozonaci secuiești, o gheretă cu delicii turcești și mult porumb fiert/copt în perioada aceasta. În vreo două locuri am văzut și bulz, ca să nu uităm că ne aflăm în Ardeal. Prețuri: 10 lei porumbul copt, 15 lei bulzul, 25 de lei kurtos kalacs.

Ca să te convingă să mergi la ei, terasa cu carne prăjită și legume are dată tare muzica tradițională românească combinată cu manele. Gen: ”Best of hit-uri șofer de TIR 2023”. De la polul opus, dinspre cabana de pe lac, se aude muzica ușoară: ”Eu vara nu dorm, nu am somn, nu, nu, nu...” Fiecare încearcă să atragă o altă categorie de public. Cine face liniște și se concentrează poate să audă ecoul muzicii rezonând pe versanți.

La o oră după ce am ajuns la Bâlea și am făcut o plimbare, în fața parcării principale a apărut un fel de sens giratoriu din conuri rutiere și bandă roșie cu alb. Pur și simplu, ce dacă e drum public? L-am întrebat pe unul dintre băieții de la parcare de ce reamenajează spațiul? Mi-a răspuns că dacă nu blochează el intersecția vin alții cu mașinile și le parchează acolo. Așa, sunt obligați să meargă în parcarea lor.

Între timp, vizavi de ”giratoriu”, vreo șase bărbați ridicau o nouă gheretă. Transportau bucăți mari din fier, aveau scule, polidisc și bormașină. Printre turiști, fără niciun fel de echipament de protecție, fără să delimiteze zona, fără să informeze ce construiesc acolo. Strigau unii la alții cât mai colorat. Incertitudinea, să nu zic haosul, domnește la Bâlea. Nu știi ce urmează să se întâmple, coșurile sunt ascunse, toaleta nu e semnalizată, la parcare strigă după șoferi și ai impresia că toți vor să stoarcă bani de la tine.

Majoritatea turiștilor pe care i-am observat în cele câteva ore petrecute la Bâlea sunt iubitori de munte. Mulți nemți, francezi, cehi, sârbi, dar și unguri și ucraineni. Aveau echipament montan și toți au venit să plece pe traseele care pornesc de la Bâlea. Am stat de vorbă cu câțiva dintre ei și mi-au spus că sunt impresionați de frumusețea muntelui, pe care vor să o descopere cât mai departe de agitația din zona turistică.

Pe de altă parte am văzut și câțiva turiști care în clipa în care au ajuns pe lac au inițat un apel video și strigau: ”Ia-uite, bă, ce muncă văd eu! Ia-uite, ce caniculă e aici! La tine cum e? Ha?”. Un cuplu a fost atât de uimit de florile de munte încât ea l-a trimis pe el să urce vreo două stânci să-i aducă un mic buchețel. Pe ei atât îi duce capul într-o rezervație naturală și nu e nimeni prin preajmă să le spună că e greșit ce fac.

Lacul glaciar și o parte din Transfăgărășan fac parte din Aria Naturală Protejată ”Valea Bâlii”, stabilită prin legea nr. 5 din 6 martie 2000. Pentru protejarea naturii există un ”Plan de management al siturilor Natura 2000 ROSCI0122 Munţii Făgăraş şi ROSPA0098 Piemontul Făgăraş”, dar și un regulament al siturilor ”Natura 2000 ROSCI0122 Munţii Făgăraş şi ROSPA0098 Piemontul Făgăraş”.

De la oficialii Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu am aflat că România are o Agenție Națională pentru Arii Protejate care, teoretic, ar trebui să monitorizeze tot ce se întâmplă la Bâlea Lac. Nu sunt interzise activitățile comerciale sau turistice, însă nici nu poate fi făcut orice, oricum.

În urma experienței descrisă mai sus reporterul Turnul Sfatului a transmis o serie de solicitări oficiale către Agenția Națională pentru Arii Protejate, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Sibiu și Autoritatea Națională a Protecției Consumatorului prin care i-am rugat să ne transmită când au făcut ultimele controale la Bâlea Lac și cu ce concluzii oficiale. Pe măsură ce vom primi un răspuns le vom face publice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815