Deschis de un an de zile, complexul de agrement Lacul lui Binder - amenajat și administrat de Primăria Sibiu, este un concurent serios pentru ștrandurile private unde sibienii se pot răcori vara aceasta. Are spațiu generos, dotări moderne și pune în valoare un cartier izolat al Sibiului. În această dimineață reporterul Turnul Sfatului a testat serviciile și prețurile oferite sibienilor care vor să scape de caniculă.
În primul rând trebuie spus că Lacul lui Binder este destul de accesibil. Are centru de închiriere pentru bicicletele Sibiu Bike City chiar la intrare, parcare cu barieră lângă și stație de autobuz pentru liniile 16 și 18 la două minute de mers pe jos.
Pe urmă toate persoanele cu care am vorbit anul acesta despre mers la bălăceală pe lac au venit cu același argument: În niciun caz pentru că apa este murdară și verde! Degeaba invoci faptul că angajații primăriei fac periodic teste de laborator și apa este cât se poate de sănătoasă, cu mătasea broaștei nu te pui. Am lămurit această dispută, odată pentru totdeauna, astăzi la ora 10:30. După cum puteți vedea în imaginile de mai jos, apa este cât se poate de curată, se vede nisipul de fundul lacului până pe la vreun metru adâncime și nu există niciun fir de mătase verde. Există, în schimb, mulți pești care înoată jucăuși.
Biletul de intrare costă 15 lei pentru un adult, mai puțin decât la ștrandul Aqua Fun. Primești pentru el un loc pe plaja cu nisip și un șezlong cu umbrelă. Dacă vrei să te joci la ”castelul” gonflabil plutitor și să te arunci în apă de pe tobogan trebuie să plătești suplimentar 35 de lei pe oră.
Deși am ajuns la puțin timp după deschidere, deja erau vreo zece persoane și au continuat să vină câte două, câte patru, în flux constant. Merg oameni de toate vârstele, de la copii sosiți cu bunicii sau cu părinții, până la doamne la bronzat și adolescenți energici. Din discuția cu unul dintre angajați am aflat că după-masa plaja se aglomerează foarte mult și se ocupă toate șezlongurile.
Un mare plus, pe care nu l-am observat în niciun alt ștrand privat din zona Sibiului, îl reprezintă salvamarii aflați tot timpul la câțiva pași de spațiul unde se joacă cei mici și mereu cu ochii pe ei. Ca părinte ai liniștea că sunt în siguranță, mai ales că nu-i lasă la ”castel” fără vestă de siguranță.
Apa are o temperatură potrivită să te răcorească în această perioadă și intrarea de pe plajă este lină. Se pot simți bine și cei care nu știu să înoate.
În afara apei limpezi, la prima vedere este curățenie pe alei și sunt multe bănci pe o latură a lacului unde poți sta la umbră. Ai suficiente cabine să te schimbi și dușurile în fața lor. Toaletele se află exact lângă plajă și sunt curate – asta în contextul discuțiilor din ultimele zile pe tema E.Coli depistat în apa mării pe litoral.
Dacă ți se face foame există o terasă pe partea cealaltă a lacului de unde îți poți lua o pizza și un suc. Prețurile încep de la 24 de lei pentru o Margherita și ajung până la 36 de lei pentru Quattro Formagi.
Privit în ansamblu, complexul Lacul lui Binder este curat și îngrijit. Dacă te uiți în detaliu, încep să se vadă și problemele. Printre șezlonguri sunt destul de multe mucuri de țigară, spre exemplu. Plaja este mică și în același nisip se joacă mulți copii.
Pe urmă, ca să ajungi la terasă să iei un suc rece sau o pizza trebuie să traversezi o zonă plină de copăcei uscați și plante lăsate să moară. Pare greu de crezut, însă pe malul unui lac cu apă din belșug nu se găsește nimeni să ude câțiva arbuști și niște plante ornamentale. Cele mai multe arată deplorabil și sunt pe moarte.
Pe la jumătatea distanței între plajă și terasă există o zonă de picnic. Chiar așa este marcată, inclusiv pe hărțile informative. Însă în toată zona respectivă nu există nici măcar un copăcel, o frunză de umbră. Cine întreg la minte ar face picnic în soare la 33 de grade Celsius?
În loc de concluzie, aduceți-vă aminte de copilărie. Trebuie să vă fi scăldat vreodată în vreun pârâu, ori un lac. Chiar în Lacul lui Binder se jucau localnicii înainte de amenajare. Important este să te distrezi cu prietenii, în vacanța mare și pentru asta complexul este locul potrivit. E mai la îndemână de ajuns decât la Ocna Sibiului și mai modern decât la Aqua Fun. Ca dotări doar Baia Neptun se mai apropie, care e tot a primăriei. Din multe puncte de vedere, noul lac al lui Binder este foarte asemănător cu Sibiul, în ansamblu: Modernizat, arată bine, crește nivelul de satisfacție al cetățenilor, însă în detaliu mai sunt probleme de remediat.
Eu după vizita din această dimineață rămân la ideea de acum un an, de la deschidere: Noul complex de agrement Lacul lui Binder a scos din mizerie cartierul Țiglari. Dacă nu mă credeți uitați-vă cum arată astăzi stația de autobuz din centrul cartierului, aflată la două minute de lac. Și cum stau oamenii la umbră așteptând sosirea autobuzului:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: preturi lacul lui binder , binder sibiu , balaceala , răcoare , lacul lui binder , reportaj , stiri sibiu
Vizualizari: 9108
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Lume
Acum 2 ore
Alex
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Mița
Acum 2 ore
CX