„Reabilitarea podului se leagă în mod natural și de amenajarea malurilor râului Cibin prin crearea de piste pentru biciclete, un proiect pe care deja l-am inițiat în sensul obținerii finanțării din fonduri europene”, declara primarul Astrid Fodor în anul 2019. Suntem în 2023, pista de biciclete de pe malurile Cibinului este aproape de finalizare, depășind de două ori termenele anunțate inițial, iar de reabilitarea Podului de piatră (Podul Maria Tereza), monument istoric, până azi - nici vorbă. Astăzi a fost publicat anunțul privind organizarea unei noi licitații pentru „Reparație capitală pod strada Gladiolelor” (PT+DE +DTAC+DTOE+avize +verificare tehnica+ asistență tehnică). Valoarea estimată a lucrărilor este de 127.060 lei.
Primăria Sibiu a început demersurile de reabilitare capitală a Podului Maria Tereza din prima zi lucrătoare a anului 2019. Atunci a lansat o primă licitație pentru angajarea unor proiectanți care să întocmească documentația de avizare a lucrărilor de intervenție. Din cauză că niciun proiectant nu a considerat atractivă suma alocată contractului, licitația a fost reluată de alte patru ori.
Rătăcirea prin licitații a continuat și în următorii ani: în 2021 Primăria Sibiu a reluat de nu mai puțin de patru ori și procedurile de atribuire a contractului pentru întocmirea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și întocmirea dosarului pentru autorizația de construire. La fel, la niciuna dintre proceduri nu a existat vreo ofertă depusă, toate fiind anulate.
Citește și: Simbol al Sibiului și monument istoric vizibil deteriorat. Podul de piatră... încă nu s-a dărâmat
Noul anunț de licitație are condiții de participare și condiții referitoare la contract. Spre exemplu, perioada de prestare a serviciilor este de 4 luni de la semnarea contractului de către ambele părți, după cum urmează:
• 4 luni de la data semnării contractului - Elaborare proiect pentru autorizarea executării lucrărilor (P.A.C.) conținând toate documentațiile, acordurile, avizele, verificările, presupuse de eliberare a autorizației de construire;
• 4 luni de la data semnării contractului - Elaborare Proiect Tehnic de execuție, complet și verificat;
• Asistență tehnică – pe toată perioada de execuție a lucrărilor.
În caietul de sarcini se menționează că se dorește realizarea unui pod care „să respecte solicitările și criteriile legislației în vigoare, să prezinte siguranță în exploatare și conservarea elementelor arhitecturale specifice unui monument istoric”.
„Pentru semnalizarea orizontală se vor executa marcaje rutiere cu vopsele bicomponente. În vederea realizării iluminatului public, se va avea în vedere montarea de corpuri de iluminat cu specific perioadei și construcției podului, care să asigure un iluminat eficient, dar care să pună în valoare structura podului și un sistem de iluminat arhitectural”, mai scrie în document.
Totodată, se așteaptă ca reparația capitală a podului Maria Tereza să rezolve o serie de probleme legate de aglomerarea și siguranța în cartierul Terezian, respectiv a zonei centrale a orașului.
Conform unor estimări din 2019, lucrările de construcție și montaj depășesc 2 milioane de lei, iar întreținerea va costa aproximativ 600.000 lei pentru 50 de ani.
Întreaga documentație de la anunțul de licitație conține 300 de pagini, inclusiv proiectul tehnic din 2019, memoriul tehnic, expertiza biologică a pietrei, studiu istoric, expertizele din 2021 etc.
Podul de piatră a fost inaugurat în 24 octombrie 1864, fiind primul pod peste Cibin din. Interiorul orașului. Forma actuală o are din anul 1908.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: podul maria terezia , podul de piatra , video
Vizualizari: 4015
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Unul
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
@Rodica
Acum 1 oră
///
Acum 2 ore
Anonima