Sâmbătă,
05.10.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Strategia de vaccinare, pusă în dezbatere publică. Neîncrederea în vaccinarea anti-COVID a crescut influența celor împotriva acestui tip de imunizare

Strategia de vaccinare, pusă în dezbatere publică. Neîncrederea în vaccinarea anti-COVID a crescut influența celor împotriva acestui tip de imunizare

Ministerul Sănătăţii (MS) a informat că proiectul de hotărâre de guvern privind strategia naţională de vaccinare în România până în 2030, care a fost pus în dezbatere publică zilele trecute, nu impune vaccinarea obligatorie, inclusiv în şcoli, scrie Agerpres.

„Strategia de vaccinare nu impune vaccinarea obligatorie, dar dă dreptul tuturor, mai ales pacienţilor cu boli cronice, să se vaccineze gratuit, dacă doresc. Compensarea vaccinurilor este contrară principiului obligativităţii, iar România face în acest moment acest pas important pentru adolescenţi şi adulţi", se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, se arată că vaccinarea nu va fi obligatorie nici în şcoli.

„În şcoli, vaccinarea nu va fi obligatorie! Prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi cel al Educaţiei, sunt prevăzute măsuri care trebuie luate de unitatea de învăţământ în situaţii epidemiologice speciale (de exemplu, focar de rujeolă). În această situaţie, copiii nevaccinaţi trebuie să rămână la domiciliu, până la stingerea focarului, pentru a fi protejaţi împotriva bolii", se arată în comunicatul menţionat.

Conform sursei citate, proiectul are ca scop atingerea beneficiilor maxime ale vaccinării în România, prin asigurarea accesului echitabil la servicii de vaccinare sigure şi eficace, care să contribuie la o stare de sănătate mai bună a populaţiei.

MS detaliază că proiectul are 9 mari obiective generale şi obiective specifice.

„Cele mai importante sunt reprezentate de creşterea cunoaşterii şi încrederii în vaccinarea anti-HPV, asigurarea accesului la vaccinare pentru cei cu risc mai mare de a contracta boli prevenibile prin vaccinare, asigurarea continuităţii programului de vaccinare în timpul situaţiilor de urgenţă prin detectarea precoce şi răspunsul rapid în cazul focarelor cauzate de boli infecţioase prevenibile prin vaccinare, creşterea capacităţii de supraveghere a acestora, comunicare corectă pentru creşterea încrederii populaţiei în beneficiile vaccinării, prin parteneriate sociale, asigurarea accesului uşor la informaţii ştiinţifice privind riscurile, beneficiile şi siguranţa vaccinurilor pentru profesionişti şi pentru populaţie, implementarea de campanii naţionale şi locale de educaţie pentru sănătate privind vaccinarea şi bolile prevenibile prin vaccinare, acces universal la servicii de sănătate, inclusiv accesul la medicamente şi vaccinuri esenţiale, sigure, eficace, la preţuri accesibile pentru toţi", evidenţiază comunicatul.

A crescut influența celor care sunt împotriva vaccinării

Totodată, Ministerul Sănătăţii indică faptul că acoperirile vaccinale împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi rujeolei (pojarului) au scăzut în perioada 2009 - 2020 cu circa 10% la copiii în vârstă de un an, pe fondul lipsei cazurilor de boală în ultimii ani, dar şi al creşterii influenţei mişcării antivaccinare.

„Neîncrederea în vaccinarea anti-COVID nu trebuie să afecteze vaccinarea cu vaccinurile tradiţionale care au menţinut sănătoase generaţiile de români!", se mai afirmă în comunicatul MS.

Ministerul Sănătăţii a informat, săptămâna trecută, că a demarat şi o campanie naţională de informare şi conştientizare asupra importanţei vaccinării, sub sloganul „Ştiu, nu doar sper că o să fiu bine! Mă vaccinez!”.

Campania de informare şi conştientizare constă în promovarea a câte cinci spoturi audio şi video, adaptate principalelor categorii de public: cel general, bebeluşi, copii şi adolescenţi, vârsta a III-a, persoanele aflate în grupe de risc şi se va desfăşura în următoarele trei luni.

Obiectivul general al Ministerului Sănătăţii, cuprins şi în cadrul Strategiei Naţionale de Vaccinare 2023-2030, care este în dezbatere publică, îl reprezintă „asigurarea accesului echitabil la servicii de vaccinare sigure şi eficace, care să contribuie la o stare de sănătate mai bună a populaţiei, astfel încât oricine, oricând şi la orice vârstă să beneficieze de vaccinuri în folosul propriei sănătăţi şi a stării sale de bine", a informat ministerul săptămâna trecută.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

2cents

Acum 1 an

Ceea ce autoritatile insista sa numeasca "vaccinare anti-COVID" nu se incadreaza de fapt in definitia vaccinarii.
Raspunde

Adina

Acum 1 an

1. Vaccinul anti-HPV a omorât o grămadă de adolescente in Franța. Vă rog că citiți despre asta, cei care mai știți limba franceză. 2. E important ca lumea să fie informată dar atâta timp cât nu se anchetează corect întreaga mascaradă/crimă cu vaccinarea anti-cobid, contractele secrete ale Ursulei van der Leyen cu companiile farmaceutice in valoare de milioane de EUR, mortiile "subite" a celor care l-au crezut Arafat, nu cred că mai poate veni ministerul sănătății în fața oamenilor cu scheme de vaccinare. Prima dată ziceți public de a fost cu mascaradă asta globală, arătați vinovații dacă voi sunteți nevinovați și apoi veniți cu campanii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus