Deschiderea parcului Belvedere, cel mai nou parc al Sibiului, a fost un succes, mii de sibieni participând la eveniment. Copii din toate cartierele Sibiului s-au jucat și s-au distrat, profitând de numeroasele evenimente pregătite pentru ei. În spatele atmosferei relaxante au fost însă și detalii mai greu de observat la prima vedere.
Precampanie electorală
De la eveniment nu au lipsit politicienii. De la aproape toate partidele, nu doar cei de la putere. În afara discursurilor oficiale, unde în centrul atenției a fost primarul Astrid Fodor, programul a inclus un tur al parcului, în care doamna Fodor a făcut o adevărată baie de mulțime. Primarul a strâns mâna oamenilor care s-au înghesuit pe alee, a primit chiar și o floare, un gest clasic pentru un politician. Pe urmă Astrid Fodor s-a oprit să stea de vorbă cu sibienii, a discutat despre neajunsurile parcului și ce proiecte urmează în zona învecinată. ”E precampanie cumva?”, se întreba cineva cu voce tare.
Prin mulțime și-au făcut apariția și alți politicieni locali, atât din Consiliul Local cât și Consiliul Județean, însă prezența lor a trecut aproape neobservată.
Îmbulzeală ca la festival
Deschiderea parcului a fost îndelung așteptată de sibieni, deși se află la periferie, pe un deal mărginaș. Mii de oameni, copii și bătrâni, au venit la deschidere, depășind așteptările tuturor. Asta arată ce lipsă acută de spații verzi are Sibiului și cât de dornici sunt cetățenii să iasă din casă și aibă un petic de aer curat la doi pași. În această idee Gușterlandul va fi mai mult decât binevenit.
Vii cu mașina ca să mergi pe jos
Strada Preot Bacca, deschisă traficului începând de astăzi, odată cu parcul, s-a umplut de mașini. Pentru că sibienii vor să vină în parc, la plimbare, cu mașina. Asta în ciuda insistențelor primăriei care a transmis oficial că cei dornici să participe la deschidere să folosească mijloacele de transport în comun, sau bicicletele. O proporție mică a venit cu bicicleta. La polul opus sunt cei care au forțat o parcare pe trotuar de față cu Poliția Locală. Unii s-ar fi dus cu mașina până în mijlocul parcului dacă nu-i vedea nimeni.
Pentru evenimentul de astăzi primăria a amenajat o parcare temporară la baza parcului, în capătul străzii Săcel. Tot acolo urmează să creeze una definitivă în perioada următoare.
Toalete insuficiente
Parcul este dotat cu două toalete publice moderne, care probabil că sunt suficiente într-o zi obișnuită. Însă la deschidere, cu mii de oameni de față, coada la toaletă a ajuns în unele momente până la o jumătate de oră sau chiar mai bine.
Inadecvare socială
Ați văzut în parcul Sub Arini tineri care merg cu hamacele? Unii stau o zi întreagă, legănându-se în vânt și povestind. Venind în preîntâmpinarea lor, primăria a preluat ideea și noul parc are deja creată o zonă de hamace. Doar că cei mai mulți le folosesc pe post de leagăne sau catapulte, că nu sunt ale lor personale.
O altă caracteristică inedită a noului parc o reprezintă trambulinele pentru copii. Sunt la nivelul ierbii, lângă locurile de joacă, și pot țopăi cei mici pe ele. Din păcate, destui adulți de la 100 de kg în plus se găsesc să sară cu toată greutatea lor, grăbindu-le sfârșitul.
Concluzie
Parcul Belvedere reprezintă pentru Sibiul de astăzi exact ce a reprezentat Lacul lui Binder acum doi ani. O nouă atracție pentru sibieni, un loc de relaxare, modern, foarte bine dotat. Și cel mai important aspect este acela că scoate din mizerie un teren viran, o groapă de gunoi și o redă comunității.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: parc belvedere , Sibiu , inaugurare , stiri sibiu
Vizualizari: 8012
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Raluca Budusan
Acum 3 ore
Iepurasul
Acum 3 ore
R.
Acum 3 ore
Marko
Acum 3 ore
Lucian