80.000 de oameni au participat la ediția aniversară a Focus in The Park care a avut loc în perioada 23-27 august.
Festivalul s-a mândrit cu cel mai puternic line-up de până acum - artiști de calibru precum Deliric, Dirty Shirt, Kalush Orchestra, COMA, Subcarpați, OCS, Alternosfera, The Mono Jacks, HVNDS, Snails, Mădălina Pavăl și mulții alții, în total peste 30 de trupe și DJ din România, Ucraina, Republica Moldova, Germania și Italia, au urcat pe rând pe scenele FOCUS și au sărbătorit împreună un deceniu de muzică de calitate, alături de fanii lor.
Ziua de vineri a fost cea în care s-a stabilit recordul absolut pe o seară de festival, cu 25.000 de participanți.
Trupele de la Main Stage au adunat, ca întotdeauna, cel mai numeros public, fruntași la acest capitol fiind Subcarpați și Alternosfera, iar o surpriză plăcută pentru ucrainenii care și-au găsit o a doua casă la Sibiu a fost trupa Kalush Orchestra, câștigătoarea Eurovision din 2022, care a oferit un spectacol de neuitat tuturor celor prezenți la festival.
Aceste trupe remarcabile au dovedit că muzica este o limbă universală care poate să unească și să transmită emoții puternice.
„Ne exprimăm recunoștința față de fiecare artist și fiecare iubitor al rockului alternativ care a contribuit la crearea a ceea ce este astăzi Focus In The Park. Împreună, am reușit și anul acesta să trăim momente deosebite, pe care cu siguranță nu le vom uita prea curând. A fost o ediție aniversară de excepție, pe care ne bucurăm că am reușit să o realizăm la nivelul la care ați văzut-o și sperăm că v-ați bucurat de ea așa cum am făcut-o și noi”, spune Sebastian Marcovici, organizatorul festivalului.
Ediția de anul viitor va avea loc în perioada 21-25 august.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 4098
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
X-Men Angel
Acum 1 oră
Maria
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
@@@
Acum 1 oră
Maria