Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Ateliere de dezvoltare personală prin actorie pentru copii și adolescenți, la biblioteca Astra

T.S.
1
ateliere-biblioteca-astra-q9wv

Atelierele de dezvoltare personală prin actorie revin, în luna octombrie, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. Proiectul se adresează tinerilor utilizatori ai bibliotecii, care doresc să experimenteze noi activități de învățare și comunicare, să își cunoască potențialul de exprimare, relaționare și manifestare personală sau să își gestioneze emoțiile, cu ajutorul exercițiilor și tehnicilor specifice artei actorului, transmit reprezentanții instituției sibiene printr-un comunicat de presă. 

Publicitate
Publicitate

Înscrierile vor avea loc în perioada 9-20 octombrie, pentru cele două grupe: copii (9-13 ani) și adolescenți (14-18 ani). În fiecare grupă sunt 12 locuri disponibile, iar participarea la ateliere este gratuită. Durata unei sesiuni este de 60 de minute. Atelierele se desfășoară săptămânal, în spațiile Bibliotecii ASTRA, pe parcursul a 16 întâlniri, iar la finalul seriei de ateliere, participanții susțin un spectacol în care au ocazia de a-și demonstra abilitățile de interpretare dramatică dobândite pe parcursul activităților.

Publicitate

Ateliere de dezvoltare personală prin actorie pentru copii și adolescenți, la biblioteca Astra

Proiectul este organizat din inițiativa bibliotecarilor astriști de la Compartimentul Carte pentru Copii și Tineret, în colaborare cu actorul și muzicianul Lucian Dragotă, colaborator voluntar al bibliotecii publice sibiene. În programa atelierelor sunt incluse tehnici de vorbire și control emoțional, modalități de lucru în echipă și studiul artei actorului prin intermediul textului dramatic al operei lui I.L. Caragiale. 

Înscrierile la Atelierele de dezvoltare personală prin actorie se realizează în perioada 9-20 octombrie 2023, la sediul central al Bibliotecii ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr. 7, et. 1), prin completarea Formularului de Înscriere. Programarea atelierelor (zile, intervale orare) va fi elaborată după finalizarea înscrierilor, în acord cu participanții înscriși și coordonatorul activităților.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Gogu
    Gogu

    Pierdere de vreme!

    0
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate