Duminică,
03.12.2023
Partial Noros
Acum
-1°C

ACTUALIZARE Un bărbat de 70 de ani, decedat în urma unui incendiu la Boița. Cauza: coșul de fum deteriorat

ACTUALIZARE Un bărbat de 70 de ani, decedat în urma unui incendiu la Boița. Cauza: coșul de fum deteriorat

Actualizare, ora 9

Un service auto și două case au fost afectate de incendiul produs în această dimineață la Boița, anunță ISU Sibiu. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum deteriorat, precizează pompierii.

”În urma incendiului care a izbucnit în această dimineață în jurul orei 05:00, au fost afectate în totalitate două case și o anexă gospodărească (service) în care se afla un autoturism. Suprafața totală a fost de aproape 400 mp. De asemenea au ars toate bunurile din interiorul imobilelor. 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost coșul de fum deteriorat. 

Citește și „Cele două familii au rămas fără agoniseala muncii, le-a rămas doar disperarea unei astfel de tragedii.” Apel la donații după incendiul de la Boița

Pe această cale, având în vedere că se apropie sezonul rece, vă recomandăm să acordați atenție coșurilor de fum și să țineți cont de următoarele măsuri preventive: 
- Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic de persoane specializate şi autorizate.
- Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
- Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; 
- În spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
- În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile; 
- În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
- Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
- Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile”, transmite ISU Sibiu.

Știrea inițială:

Traficul a fost blocat, iar acum se desfășoară alternativ, pe o singură bandă de mers, după ce un incendiu a izbucnit la un imobil pe strada Boișoara, informează IPJ Sibiu. În urma incendiului, un bărbat de 70 de ani a decedat, anunță ISU Sibiu.

De asemenea, este blocată și breteaua de legătură cu A1.

La fața locului au ajuns trei autospeciale de stingere, o autocisternă, o autospecială de primă intervenție, un echipaj SMURD și SVSU Boița.

Incendiul s-a manifestat violent la două case și o anexă gospodărească, pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp.

Sursa foto: ISU Sibiu

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 2601

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Emil

Acum 1 lună

Prin falsificarea si camuflarea avizelor/autorizatiilor falsificate la foc - bombe cu ceas - teroristii ISU declanseaza incendii si distrugeri, nu le previn.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus