Scriitorul, publicistul şi diplomatul Emil Hurezeanu consideră că "lucrurile nu sunt încă limpezi" după 600 de zile de război în Ucraina, unde preşedintele este considerat "un erou absolut", dar şi personajul principal al documentarului "Întâlnindu-l pe Zelenski" (work in progress), prezentat duminică seara, la Gala de deschidere a Festivalului Astra Film de la Sibiu.
"Ceea ce se întâmplă în ultimele aproape 600 de zile este acest război pentru unii, foarte palpabil, pentru că suntem ţara europeană cu cea mai lungă graniţă cu Ucraina, suntem ţara care a primit probabil cei mai mulţi refugiaţi, nu toţi au rămas pe mai departe. Suntem ţara care are cea mai importantă contribuţie acum şi în lunile care urmează, când e vorba de exportul de grâne din Ucraina, în urma anulării deal-ului între Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina. Luni vor fi 600 de zile de când acest război este un fel de work in progress, dar în mod tragic şi absolut, pentru că, (...) lucrurile nu sunt încă foarte limpezi", a spus Emil Hurezeanu, citat de Agerpres, înainte de difuzarea filmului despre Zelenski, la Sibiu.
Emil Hurezeanu a dialogat cu cei doi producători ai acestui documentar, Liev Shcreiber şi Andre Singer, duminică seara, după proiecţia acestuia, care a avut loc la Sala Thalia din Sibiu.
Co-regizat de laureatul premiului Emmy, André Singer, și de regizorul și actorul Liev Schreiber, filmul „Întâlnindu-l pe Zelenski” urmărește povestea președintelui ucrainean, de la copilăria petrecută în URSS până la zilele de faimă și succes în industria show business-ului, iar apoi în funcția de președinte al Ucrainei.
Andre Singer se va întâlni cu publicul din România şi miercuri, 18 octombrie (17:00), la Sala Thalia, în cadrul unui masterclass "Maeştri: o viaţă în documentar", creat de regizorul nominalizat la Premiul BAFTA Liviu Tipuriţă. Singer va vorbi despre antroplogie, perspectiva colaborării cu regizori de renume mondial şi modalităţi de abordare a unor subiecte sensibile şi cu importanţă simbolică.
Liev Schreiber a devenit cunoscut la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000 prin apariția în câteva filme mainstream, printre care trilogia de filme horror Scream, Phantoms, The Sum of All Fears, X-Men Origins: Wolverine, Salt, Taking Woodstock și Goon. Publicul din România îl știe bine și din serialul TV Ray Donovan, în care a avut rolul principal (7 episoade, în perioada 2013-2020) și pentru care fost nominalizat la premii importante precum Emmy, Golden Globe, Critics Choice Television Awards, Sattelite Awards, Writers Guild of America.
Liev Schreiber este și un cunoscut susținător al cauzelor ucrainenilor și ambasador oficial al platformei United24, lansată de președintele Ucrainei pentru strângere de fonduri din întreaga lume.
„Sărbătorim anul acesta 30 de ani de Astra Film Festival. Ca de fiecare dată ne-am dorit să oferim publicului din Sibiu momente memorabile, care să îi rămână în gând mult timp după aceea. Un astfel de moment este încă de la deschiderea festivalului, când spectatorii vor avea ocazia să cunoască două personalități prestigioase ale cinematografiei mondiale, așa cum sunt Liev Shcreiber și André Singer”, spunea acum câteva zile Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.
foto Astra Film Festival
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Întâlnindu-l pe Zelenski" (wor , emil hurezeazu , Astra film festival , André Singer , Liev Schreiber
Vizualizari: 1064
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Pateu
Acum 5 ore
Bula
Acum 5 ore
Till Eulenspiegel
Acum 5 ore
O sibianca
Acum 6 ore
O sibianca