Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Starea celor 19 răniți duși la Spitalul Militar și la Județean după accidentul cu două microbuze

T.S.
0

Cei 19 răniți din accidentul de vineri dintre două microbuze au fost duși la urgența Spitalului Județean și la urgența de la Spitalul Militar. 

Publicitate
Publicitate

Citește și Cum s-a produs accidentul dintre cele două microbuze. Poliția: unul dintre șoferi a intrat în intersecție fără să dea prioritate

Din fericire, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții celor două spitale, nicio persoană nu se află în stare foarte gravă.

Publicitate

La Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu au fost aduși 11 pacienți cu vârste între 24 și 57 ani, 5 femei și 6 bărbați. Aceștia au fost preluați de personalul medical pentru acordarea îngrijirilor și efectuarea consultațiilor. Pacienții sunt in momentul de față stabili și conștienți. Aceștia au suferit contuzii, escoriații și traumatisme.  Investigațiile medicale continuă pentru stabilirea conduitei terapeutice, anunță Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu. 

„În urma accidentului produs astăzi, 20.10.2023, în Sibiu, la intersecția dintre strada Salzburg cu Calea Șurii Mici, la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu au fost aduși 8 pacienți. În urma investigațiilor, 1 pacient a necesitat internare și a fost transferat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru a fi supravegheat medical și investigat în continuare,” transmit reprezentanții Spitalului Militar Sibiu.

foto ISU Sibiu

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Publicitate