Ministerul Sănătății nu poate oferi detalii privind data de lansare a ghidurilor de finanțare pentru a permite depunerea de proiecte în cadrul Programului Operațional Sănătate (POS) din care CJ Sibiu vrea să finanțeze viitorul spital județean. Acesta este răspunsul primit de europarlamentarul Nicu Ștefănuță la o solicitare în care acesta s-a interesat de soarta banilor europeni pe care România îi are la dispoziție și pe care, potrivit lui, ar putea să-i piardă.
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a transmis un comunicat de presă în care avertizează că ritmul în care autoritățile române se mișcă în ceea ce privește investițiile în sănătate este îngrijorător pentru absorbția fondurilor europene la timp și construcția de noi spitale.
Acesta spune că a trimis recent o solicitare ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în care a cerut informații despre „stadiul implementării miliardelor de euro destinate construcției și renovării de spitale din fonduri europene și PNRR”.
Concret, Ștefănuță a cerut informații despre stadiul construcției celor trei spitale regionale, a cerut informații despre cele 21 de proiecte de renovare a spitalelor din țară din PNRR, dar și despre lansarea ghidurilor pentru a permite alte depuneri de proiecte de finanțare din POS, cum ar fi finanțarea unui nou Spital Județean la Sibiu, așa cum a fost promis și de fostul premier Nicolae Ciucă.
„Ca negociator al bugetului Uniunii Europene pentru anul 2023, sunt extrem de îngrijorat că din cauza politicienilor din țară riscăm să ne trezim fără spitale noi construite. De aceea, cer Ministerului Sănătății informații pentru a mă asigura că banii europeni alocați României sunt folosiți. Noi românii avem o vorbă, „Sănătatea e mai scumpă decât toate”. Dacă o prețuim așa de mult, atunci trebuie să se vadă. Politicienii de acum promit spitale noi de mai bine de 20 de ani, în realitate nu s-a pus nicio cărămidă. Românii s-au săturat de machete. Banii europeni gratis pentru spitale sunt, ce lipsește? Voința. Dacă se păstrează acest ritm al lucrurilor, riscăm să pierdem încă 10 ani de finanțare europeană și să nu reușim să construim spitalele. Am cerut informații și nu am primit răspunsuri clare, ci ezitări. Cer Ministrului Sănătății clarificări și răspunsuri transparente și sincere”, a explicat europarlamentarul.
Răspunsul venit de la minister nu spune nimic, ba dimpotrivă ascunde faptul că nu s-a făcut nimic, subliniază Ștefănuță în comunicat.
Originar din județul Sibiu, europarlamentarul a precizat că a retrimis o solicitare pentru clarificări la întrebările la care nu a primit răspuns și amintește că cele 21 de proiecte de renovare a spitalelor finanțate din PNRR trebuie finalizate până în iunie 2026, altfel se pierd banii, iar spitalele regionale trebuie finalizate până în 2030, când se fac ultimele plăți pe regula N+3 din acest exercițiu financiar 2021-2027.
Turnul Sfatului i-a solicitat lui Nicu Ștefănuță să ne transmită răspunsul pe care l-a primit de la reprezentanții Guvernului. Răspunsul a venit de la Direcția generală implementare și monitorizare proiecte din cadrul Ministerului Sănătății, fiind semnat de către secretarul de stat Alexandru Florin Rogobete. În răspuns, Rogobete îi transmite lui Ștefănuță, pe scurt, că implementarea celor trei spitale regionale (Iași, Cluj, Craiova) a fost preluată de Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) – entitate înființată în vara anului 2022 – și îi recomandă să se adreseze acesteia.
În ceea ce privește finanțarea prin PNRR, răspunsul este în felul următor: „Până la momentul formulării prezentului răspuns nu a fost retrasă finanțarea prin PNRR pentru nici unul dintre obiectivele aprobate”.
Referitor la ghidurile de finanțare pentru proiectele în care se încadrează și cel al viitorului spital județean din Sibiu, reprezentantul Ministerului Sănătății răspunde că Ministerul Investițiilor și Proiectelor europene a lansat în consultare ghidurile de finanțare în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sănătate. „Ministerul Sănătății nu poate oferi detalii privind data de lansare a ghidurilor pentru a permite depunerea de proiecte, acest fapt ținând strict de Autoritatea de Management”, punctează secretarul de stat Rogobete.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1430
Ultimele comentarii
Acum 25 minute
Lidia blajan
Acum 1 oră
Marius
Acum 1 oră
Asen
Acum 2 ore
Aurel Metrescu
Acum 3 ore
Trotineta