De la 150 de lei de persoană pleacă bugetul pe care sibienii îl alocă cadourilor de Crăciun pentru cei dragi. Pentru mâncare și pregătirile de sărbătoare nu își pot face un buget, având în vedere scumpirile recente. „S-au scumpit toate în ultimul timp și este greu să te gândești la suma de bani necesară. Nu vedeți cum sunt prețurile?”, spun localnicii. Cu toate acestea, vor exista cadouri și întâlniri cu familia sau cu prietenii de sărbători.
Centrul Sibiului se pregătește de sărbătoare. De la primele ore ale zilei zeci de muncitori de la Electro-Con au început montarea bradul ce măsoară 24 de metri. S-a dat startul și pentru căsuțele din viitorul Târg de Crăciun. Prima montată este cea la care sibienii vor plăti bilet pentru patinoar și la care vor închiria patine. Sibienii și turiștii care au trecut astăzi prin Piața Mare s-au oprit, au admirat, au făcut poze și au încercat sentimente de tot felul. Dacă unii simt deja spiritul sărbătorilor de iarnă în pofida vremii, alții consideră că este mult prea devreme. Cu toții însă au fost de acord că, pregătirile pentru una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului, ar cam trebui să înceapă.
Maria are 21 de ani, este originară din Brașov și studiază dreptul la Sibiu. „O facultate pe cât de grea, pe atât de frumoasă”, spune ea. Fata privea fascinată cum bradul din Piața Mare prinde contur.
„Chiar acum mă uitam la dată și am văzut că e 6 noiembrie și nu înțelegeam de ce se pune bradul, dar abia aștept să fie plin pe aici de tarabe să simt spiritul Crăciunului în adevăratul sens al cuvântului”, spune ea.
De Crăciun nu are nimic planificat, dar va merge, cu siguranță, acasă. Încă nu poate să se gândească la un buget de sărbători, dar are câteva idei de cadouri.
„Am un buget de student” spune ea râzând. „Cu toate că nu sunt mulți bani, am ceva idei de cadouri și abia aștept să le așez sub bradul de acasă”, încheie fata.
Multe cadouri se vor cumpăra online
Ama Maria și Flori traversează ușor grăbite piața centrală a Sibiului, nu însă fără a observa bradul.
„Este totuși prea devreme. Nu ne-am gândit ce facem anul acesta. Probabil vom veni în târg, dar nu știm dacă chiar de Crăciun. Cred că este momentul în care facem schimb: sibienii pleacă și vin turiștii”, spune Ana Maria, care are 28 de ani și este director așezământ cultural. Spune că are obiceiul să facă cumpărăturile de Crăciun din timp și în mare parte online.
„Pregătim un buget înainte sau cel putin îl gândim cu unul, două salarii înainte. Să spunem că pentru familia foarte apropiată cam 100 – 150 de lei de persoană, iar pentru cei care nu sunt foarte apropiați, sub 100 de lei”, spune Ana Maria.
Prietena ei, Flori, are 38 de ani și este din București. Este doar în vizită prin Sibiu. Ea spune că nu organizează nimic din timp, dar se descurcă până la final.
Edit are 68 de ani și spune că simte deja spiritul de sărbătoare. Este de părere că montare bradului și startul Târgului de Crăciun creează o altă atmosferă în oraș. Crăciunul îl va petrece acasă, în familie.
„Cadourile se iau din timp ca să nu fie atunci, în preajma sărbătorilor o cheltuială mare. După pandemie m-am obișnuit și comand online ce se poate, iar ce nu, cotrobăim prin magazine. Pentru cadouri m-am gândit să aloc așa, undeva la 500 de lei, dar pentru mâncare nu știu ce să spun pentru că prețurile au explodat în ultimul timp și nu știi cum să te mai orientezi”, spune ea.
Undeva, pe o bancă, Nicolae urmărește strădania muncitorilor. Are 29 de ani și este din satul Motiș. Pentru el Crăciunul are o semnificație sfântă.
„Spiritul Crăciunului înseamnă pentru mine apropierea de biserică, de credință, de valori, de rădăcinile pe care le am. Eu locuiesc la sat și atunci sunt mai conectat cu partea spirituală a acestei sărbători. Este frumos și bradul și faptul că vine Moș Crăciun, dar se pare că în ultimii ani se pune accent mult mai mult pe partea comercială și pe chestiunile de ordin material și se uită esența acestei sărbători”, spune el. De sărbători va fi acasă, alături de mama lui care a rămas singură după ce tatăl și frații au plecat în Germania.
Și în Alămor se păstrează tradițiile. Ion, care 62 de ani și este pensionar spune că va petrece această sărbătoare acasă mâncând sarmale și carne de porc.
„De Revelion am închiriat o cabană cu încă patru familii și vom merge acolo”, spune el.
Încântați de munca pe care o depun sunt și muncitorii care ridică bradul. Ei își doresc să vină și ninsoarea.
„Ar fi extraordinar dacă de Crăciun ar ninge peste munca noastră. Vom veni și noi să vedem bradul în acea perioadă”, spun ei.
Spun că abia așteaptă să umble copiii cu colinda și să le umple casele de veselie.
„Trebuie să ai ceva bani în plus atunci, dar nu por spune cât. Cine e de la țară e mai avantajat, că mai este un ou, lapte, un vițel, dar la oraș e mai greu că toate prețurile au crescut. Sincer nici nu vreau să mă gândesc dacă ar fi să se facă un buget că tare-s scumpe toate”, spune Ion, unul dintre muncitori.
Bradul artificial din centrul Sibiului măsoară 24 de metri înălțime și este alcătuit din 2.400 de crenguțe artificiale, împodobite cu peste 5.000 de globuri şi ghirlande luminoase şi o stea în vârf. Acesta a fost montat prima dată în Piața Mare în anul 2019.
Cea de-a 16-a ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu începe în acest an pe 17 noiembrie 2023 și se va încheia pe 2 ianuarie 2024.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 2600
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Bambolero
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
VP
Acum 10 ore
Pintilie
Acum 10 ore
Emil