Duminică,
03.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

„Nu există ironie mai mare": Dan Barna, despre reluarea de la zero a dosarului reabilitării Palatului Justiției din Sibiu

„Nu există ironie mai mare

Proiectul reabilitării clădirii Palatului Justiției din Sibiu este o "rană pe fața orașului", a reacționat deputatul USR Dan Barna la recentele declarații ale președintelui PNL Sibiu și a ministrului Justiției, potrivit cărora lucările vor fi deblocate și reluată documentația după 21 de ani de stagnare.

Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, și Alina Gorghiu, ministrul Justiției au anunțat recent că guvernul a ajuns la un acord de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) pentru a obține finanțare pentru construirea și reabilitarea a 7 sedii de instanțe, inclusiv sediul Tribunalului Sibiu. Turcan a subliniat că alocarea de fonduri va urgenta etapele rămase, în timp ce Gorghiu a menționat că acest acord asigură finanțarea necesară pentru parcurgerea tuturor etapelor aferente obținerii autorizației de construire​​.

Ca reacție, Dan Barna a criticat, joi, într-o conferință de presă, modul de abordare al proiectului, sugerând că reînceperea lucrărilor de la zero după două decenii este un semn de administrare defectuoasă și o „ironie” majoră. El a comparat situația Tribunalului Sibiu cu cea a Spitalului Județean din Sibiu, ambele exemple ale promisiunilor guvernamentale neîndeplinite și ale stagnării proiectelor importante pentru comunitatea din Sibiu.

„Tribunalul din Sibiu este o rană pe fața orașului. Zilele trecute doamna Turcan, ministru culturii, în prezent deputat de Sibiu, ne spunea că proiectul Tribunalul Sibiu intră în linie dreaptă. Nu există ironie mai mare ca după 21 de ani să ni se spună că se evalua totul de la zero, că se caută un nou consultant care să facă alte studii de fezabilitate și alte proiecte pentru, repet, o clădire emblematică a orașului. Declarația doamnei Turcan o face pe Gabriela Firea să pară un epigon stângaci. Să le spui sibienilor că reluăm un proiect de la zero și să prezinți asta ca pe reușită sau ca pe o victorie este un lucru la fel de caraghios ca și cea de-a 2-a imagine”, a comentat Barna.

Pe 10 noiembrie Guvernul României a scos la licitație un contract de servicii de consultanță pentru actualizarea documentației necesare reabilitării Palatului de Justiție din Sibiu, clădirea monument istoric din centrul Sibiului rămasă în paragină după 21 de ani de încercări eșuate.  Actualizarea indicatorilor tehnico-economici, obținerea unei noi autorizații de construire și actualizarea proiectului tehnic fac obiectul contractului cu un bugetul estimat la maxim 398.000 de euro, cu TVA inclus. În primele 6 luni, consultantul angajar ar trebui să evalueze și să actualizeze studiul de fezabilitate și să obțină aprobările necesare, într-o lună ar trebui obținută autorizația de construire, iar timp de aproximativ 4 luni trebuie să acorde asistența tehnică pe durata licitației de lucrări. În total, contractul s-ar întinde pe durata a 13 luni, iar data licitației este stabilită pentru 27 noiembrie. 

Detalii - aici.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1200

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

5 comentarii

Un cititor

Acum 3 luni

Barnatreidoze nu ne spune nimic despre accesul în viitorul sediu al tribunalului: cu certificat verde sau doar cu mască dublă?
Raspunde

Sibian nehipster

Acum 3 luni

Asa o fi, dar in acelasi timp, nu exista ironie si ridicol mai mare decat USR si Dan Barna, impreuna cu toti spalatii lor pe creier, vegani, trotinetisti si autosuficienti!
Raspunde

Userici Pacalici

Acum 3 luni

Danut a uitat cand ne anunta ca a asigurat el banii de renovare, pe vremea cand era Vicepremier? Aveau si afise in geamul de vis-a-vis de Tribunal. E greu sa fi asa tern si totusi extrem de papagal...
Raspunde

Carcotel

Acum 3 luni

Se apropie alegerile si toti sar acum sa latre unii la altii...ani de zile ati dormit in post acuma "munciti" si voi cateva luni ca sa mai muste fraierii aceleasi vrajeli de ani de zile. Nea' Barna, de ce nu te-ai miscat tu mai repede, ca om politic cu influenta ce esti (ha-ha) astfel incat autoritatile sa faca ceva in privinta ruinarii acelei cladiri istorice? :) Adica vine botoxata cu vrajeli de campanie si repede sari si tu in schema...oricum rolurile puteau fi inversate la fel de bine, doar nu aveti timp sa o credeti pe "Ralu" ca va vrea sa faca ceva concret :D
Raspunde

HBomb

Acum 3 luni

La fel de ironic este faptul că USR vorbește despre administrații deficitare după ce în 2020-2021a avut miniștri la Sănătate, dar nu a mișcat un deget pentru proiectul noului spital de la Sibiu. Vlad Voiculescu era preocupat doar să renumere morții de covid ca să le dea la gioale liberalilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus