Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Accident în Călimănești: Trafic alternativ la ieșirea de pe Valea Oltului

Ștefan Dobre
0

Un accident de circulație a avut loc miercuri după-masă în localitatea Călimănești, traficul pe DN 7 fiind afectat.

Publicitate
Publicitate

”Din cercetările preliminare efectuate, s-a stabilit că, un bărbat de 30 de ani din Chișinău, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 7, în orașul Călimănești, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 51 de ani, din localitatea Lăpușata”, au informat polițiștii vâlceni.

În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto de 30 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Publicitate

”La locul evenimentului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, precum și o ambulanță SAJ. A fost trimis la fața locului și echipajul SVSU Călimănești.

În urma evenimentului rutier au rezultat 2 victime, șoferul unui autoturism care este inconștient, stare comatoasa, transportat de catre ambulanța SAJ la CPU Brezoi, precum și o persoană de sex feminin, care nu era pasager în autoturismele implicate în evenimentul rutier, dar la vederea accidentului a suferit un atac de panică, fiind asistată medical și ulterior transportată la CPU Brezoi, de către ambulanța SMURD”, au transmis și oficialii ISU Vâlcea.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate