Tudor Mihalache a anunțat oficial că nu va mai candida pentru un nou mandat de primar, iar în viitorul număr al revistei orașului Copșa Mică va apărea un text în care acesta scrie despre cum a găsit orașul, în primul an de mandat, și cum îl va lăsa, anul viitor.
”În 2005, când am ajuns în Primărie, șomajul era de 68% în oraș, școlile aveau gazul sistat pentru o datorie de 30.000 de euro și cu viceprimarul Cornel Comiza ne pregăteam să dotăm școlile din oraș cu sobe pe lemne și rumeguș, să putem trece iarna. Pentru iluminat public se făcea antecamera la Sometra, iar când se supărau „grecii” pe noi, facturile nu erau plătite și orașul rămânea în beznă. Dacă Sometra primea un control de la Agenția de Mediu, brusc se lua apa în oraș! Sometra a avut controlul Stației de apă și al rețelelor. Și a durat cam 5 ani să scăpăm de acest șantaj și să reușim să ne gestionam noi înșine resursa de apă. Bugetul de dezvoltare al orașului era de 30.000 euro, rata de încasare a impozitelor era la 45%. Pe vremea aceea, Primăria avea gratii la toate geamurile și un grilaj la ușă. Intrarea era păzită de un gardian public, nu exista hârtie igienică la baie, nici săpun și nu erau becuri peste tot (se furau). Orașul avea renumele de cel mai poluat oraș din Europa. Colosul industrial, care trebuia să asigure bunăstarea orașului, îl trăgea după el în prăbușirea economică. Nimeni nu prea respecta nimic, fiecare își făcea legea lui, că doar așa înțelegeau unii democrația, fenomenul era identic în toate orașele industriale, post revoluție.
Oamenii făceau grătare în fața blocurilor, sacrificau animale de tot felul: porci, oi, găini, vite și toate resturile de la animale erau împrăștiate de câini. Muzica dată la maxim și chefurile spontane erau un lucru cât se poate de firesc; să faci scandal, de asemenea, era firesc. Iarna, cei mai mulți oameni făceau foc cu lemne, astfel că toate pâraiele din jur au fost defrișate. În fiecare bloc erau burlane improvizate în coșuri de fum, de la parter și până la etajul patru. Prin acoperișul blocurilor curgea apa până la parter, la fiecare ploaie. Erau și două blocuri, care nu aveau nici canalizare și nici apă, iar mizeria de la etaje cădea prin gaura unde fuseseră cândva țevile de canalizare, până în subsolul blocului. Oamenii au vândut țevile de canalizare, au vândut caloriferele din case și țeava de apă care alimenta blocul. Capacele de canal erau furate și vândute, 85% din gurile de canal nu aveau capac, iar Primăria improviza capace din beton sau lemn. Într-o noapte, un cetățean a vrut să fure motorul electric al pompei, ce alimenta cartierul 1 Decembrie, iar vreme de două zile, 3.500 de oameni nu au avut apă. Mai nimeni nu plătea curentul electric, care era „gratis”, pentru că se fura ”, își amintește primarul din primul an de mandat, cel din 2004.
Citește și:
Nu lipsesc momente picante relatate din acei ani.
”Erau mulți infractori la ora aceea în oraș, unii ai noștri, alții în gazdă la infractorii noștri. Așa că, la prima oră au ajuns în oraș un camion cu jandarmi și multe mașini mici cu polițiști de mai multe specialități: criminaliști, judiciari, proximitate. Și după listă, în care Poliția localizase din timp cuiburile, oamenii de ordine au început să bată la uși și să-i legitimeze. Unii au sărit de la etaj, să scape, recordul de „salt în liber fără fractură” a fost de la etajul doi (mai știu și azi unul care a rămas cu sechele la coloană, de la săritul pe geam. Cei care au scăpat au fugit în pădure, ca haiducii și au stat acolo câteva zile. Veneau soțiile la mine și mă rugau să-i primesc pe bărbați în oraș. Orașul începea să fie nesigur, pentru infractori. Descinderea s-a lăsat și cu bătăi și fracturi, iar a doua zi era plin de presă, în oraș. Mulți urlau că „românii bat țiganii”, dar șeful Poliției locale era de etnie romă, viceprimarul jumătate, șeful Poliției Naționale cred că era și el. Infractorii înghesuiți erau multi-etnici. Deci, în concluzie românii cu țiganii băteau alte etnii. Am fost și la Tribunal cu descinderea aceasta, în calitate de martor. A fost ultima descindere de proporții în oraș, pentru că spre bucuria noastră, infractorii s-au mutat în locuri mai sigure, pentru ei”, își amintește el.
Despre canalizare:
”Canalizarea se înfundă mereu, pentru că sunt încă oameni care nu au deprinderea de a folosi canalizarea pentru ce e destinată și aruncă în toaletă varză, resturi de mâncare, oase, pampers, mingi de gumă, tricouri, cârpe, ce adună de prin casă, când mătură. Ce găsesc oamenii de la canalizare atunci când desfundă țevile, poate să facă invidios orice muzeu.
În blocurile cu 4 etaje care au pivniță, când aruncă un locatar ceva în toaletă și o înfundă, cel de la parter nu încearcă să desfunde țeava, ci merge în pivniță și sparge canalizarea. Apa se scurge în pivniță, și după ce inundă toată pivnița, oamenii merg la Primărie ,,să facă cineva ceva, că așa nu se mai poate! E focar de infecție!”. Și Primăria face din nou, ceea ce face de ani de zile. Aduce o vidanjă, scoate apa din subsol și repară țeava. După un timp, tot ciclul se repetă”.
Despre ”audiențe”:
”Dacă mergi prin oraș, mulți oameni te abordează , doar ca să se simtă importanți, nu că ar avea o problemă (abordarea e cam în felul acesta ,,auzi domn primar, știi la ce m-am gândit eu?). Alt cetățean mă sună la telefon și spune ,,Salut Dudu, domnul „cutare” la telefon (în ultimii ani de Primărie am început să închid telefonul noaptea). Altul m-a oprit pe o stradă și a zis ,,ce bine că te văd! Știi că nu am fost nicio dată la tine? Da, am răspuns. Cu ce pot să te ajut? Și omul spune ,,cu 20 de lei!”. Câteodată mă gândesc că mai bine mă făceam bancher. Dacă aș primi într-o zi banii, pe care i-am dat in toți anii în care am fost primar... aș cumpăra o mașină! Dar, ce mă frustrează la chestia cu banii e că în gând, sau cu voce tare, omul spune „dă-l dracului, că are de unde să-mi dea, că e primar! Cam așa e treaba cu audiențele, într-un oraș mic”.
Despre cum s-a cumpărat prima ambulanță din Copșa Mică:
”Nu înțelegea nimeni bine de ce trebuie ca o comunitate să cumpere o ambulanță. Că doar asta e treaba statului și noi, cu toții, plătim asigurări medicale. Adevărul tocmai acesta era, că statul era atât de slab, că nici măcar un serviciu de urgență nu era capabil să întrețină! Erau vremuri grele. Aveam 40.000 euro, bani de la bancă, iar o ambulanță costa peste 80.000 euro, deci ce facem, cum mergem mai departe? Oamenii au donat câte 0,50 bani - 1 leu. Și noi nu avem ambulanță ! Am mers la toate firmele care produc mașini și i-am rugat să ne vândă o ambulanță la 40.000 euro! Cu ajutorul lui Dan Grecu, de la Autoklass, am reușit să convingem importatorul Mercedes că planul nostru este bun și salvează vieți. Așa că am primit la 40.000 euro o ambulanță, care făcea 80.000 euro și care, tot pe cheltuiala Autoklass a fost trimisă la Barcelona, pentru a fi echipată. Doctorul Arafat ne-a mai dat echipament pe ambulanță de încă 10.000 de euro. Așa că, aveam mașina de salvat vieți! Era pregătită! Ambulanța noastră a fost prima mașină Vito, din România”.
Despre pompieri:
”Era o zi de duminică și m-au sunat pompierii din Mediaș, să facem ceva, era incendiu! Vicele era plecat la o nuntă, așa că am ajuns singur la incendiu. Am început să sting focul cu niște crengi, pe care le-am rupt dintr-un pom! Și asta, spre distracția unor oameni din Târnăvioara, care făceau mișto, de cât de prost pot sa fiu! După câteva ore, la o parte din ei li s-a făcut milă și au venit să mă ajute. La alt foc, un coleg de la Primărie, Marius Abrudeanu a adunat niște oameni care primeau ajutor social și am stins cu ei incendiul. Era clar că așa nu poate funcționa treaba și am început să pun în aplicație planul din sertarul fostului primar. Trebuia să înțeleg în esență cum funcționează un serviciu voluntar de urgență. Cei mai buni în domeniu sunt nemții, este parte din cultura lor să fie implicați în viața comunității. Și să fii pompier în localitatea ta e o recunoaștere a valorii tale. Am planificat o vizită la mai multe formațiuni de pompieri și am pornit la drum. După câteva zile și mii de kilometri, m-am întors acasă cu ideea foarte bine cristalizată. În prima ședință de Consiliu am înființat Serviciul voluntar de urgență: Pompierii Copșa Mică!”
”Pentru mine a fost o onoare să îmi reprezint comunitatea, să mă îngrijesc de binele ei și al locuitorilor ei, să visez la vremuri mai bune și la câte putem face împreună. Această onoare, de a fi reprezentant al comunității în care m-am născut m-a ajutat să mă șlefuiesc în fiecare zi, să lupt pentru a deveni mai bun, cu fiecare zi. Vă mulțumesc pentru încredere și pentru că împreună am reușit să facem din orașul nostru un loc mai bun, în care să merite să trăiești!
Mihalache Daniel Tudor
Primar al Oraşului Copşa Mică 2004 - 2024
Sursa foto: primăria Copșa Mică
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: scrisoarea de adio a unui prim , copsa mica in anii 90 , scrisoarea unui primar , primar , Copșa Mică , Tudor Mihalache
Vizualizari: 5391
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Sdfsd
Acum 4 ore
Hermannstädter
Acum 5 ore
Simona
Acum 5 ore
Rammstein
Acum 5 ore
Rammstein