”Urletul furtunii”, o pictură murală de 200 de metri pătrați, care aparține unui artist argentian, se numără printre cele care au ajuns în finala platformei Street Art Cities.
Oricine poate vota până la finalul acestei luni care sunt picturile preferate, iar în februarie va fi anunțat marele câștigător.
"Urletul furtunii" a fost realizată de artistul argentinian Julian Cruz pe fațada unui bloc de pe strada Fântânele din Sibiu. Lucrarea a fost desemnată în iulie 2023 cea mai cea mai frumoasă pictură a lunii.
“Una dintre cele mai respectate platforme de street art din lume se numeşte Street Art Cities. Ei sunt din Spania, dar au foarte mulţi urmăritori pe Facebook şi Instagram, este cea mai recunoscută platformă şi de către artişti. Este pentru a treia oară (n.r. când intrăm în selecţie), dar este pentru prima oară când ajungem în finală şi câştigăm locul întâi. Pentru Sibiu este o premieră şi o mândrie, pentru că nicio altă lucrare din România nu a fost apreciată la felul acesta”, a declarat atunci pentru Agerpres organizatorul Sibiu International Street ART Festival, Andrei Oltean.
O faţadă mucegăită a unui bloc de patru etaje din Sibiu s-a transformat anul trecut într-una dintre cele mai spectaculoase lucrări de street art din România şi din lume.
"Lucrarea se află în cartierul Valea Aurie, pe strada Fântânele. Este executată pe un bloc de locuinţe, unde toată faţada era mucegăită. Şi când am fost să strâng semnăturile ca să fac lucrarea acolo, s-au strâns toţi vecinii, au făcut şedinţă de scară şi au considerat că trebuie să facă o parte de acoperiş, inclusiv scocul, ca să nu se mai ajungă în situaţia asta. Deci, cumva, pentru că ne-am dus să facem lucrarea aceasta murală acum, s-au mobilizat, s-a schimbat scocul şi ce mai trebuia, pentru că acolo, când ploua, curgea apa în zona respectivă şi efectiv au crescut muşchi pe faţadă", a explicat Andrei Oltean pentru sursa citată.
În total, în Sibiu sunt acum 146 de lucrări de street art, care totalizează 13.600 de metri pătrați de pictură murală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4420
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Armata cu ciocolata la dos
Acum 10 ore
Contra
Acum 10 ore
Gigi
Acum 10 ore
Prestanta
Acum 10 ore
Ron