Pompierii militari vâlceni au intervenit, duminică dimineaţa, cu mai multe autospeciale pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o pensiune din staţiunea Călimăneşti, din primele informaţii fiind posibil ca un angajat să fi fost surprins de flăcări la nivelul mansardei, unde se manifestă focul. După intervenție, pompierii au transmis că angajatul a murit.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Sorin Albinaru, a precizat că mai multe persoane s-au autoevacuat din imobil înainte de sosirea forţelor de intervenţie, iar proprietarul a fost preluat şi transportat la spital de echipajul SAJ, prezentând tăieturi de lageamurile sparte, potrivit Agerpres.
„La sosirea echipajelor operative incendiul se manifesta la nivelul mansardei, la o clădire cu două etaje, cu degajări mari de fum. Din spusele proprietarului, care era în stare confuză şi foarte agitat, în pensiune erau cazate două familii – patru adulţi şi patru minori, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor – şi ar fi posibil ca la mansardă să mai fie o persoană – un angajat. S-a intervenit cu celeritate şi cu prioritate pentru căutarea persoanei respective, concomitent cu intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Ambulanţa SAJ ajunsă la locul evenimentului a preluat o victimă (proprietarul – prezenta tăieturi de la geamuri) şi a transportat-o la UPU Vâlcea”, a transmis reprezentantul ISU Vâlcea.
Ulteior, ISU Vâlcea a anunțat că angajatul pensiunii din staţiunea Călimăneşti a decedat. Potrivit sursei citate, bărbatul a fost găsit inconştient şi cu arsuri minore la nivelul membrelor superioare de către pompieri în mansarda imobilului. El a fost predat echipajelor medicale prezente la faţa locului, care însă au declarat decesul acestuia după ce au încercat minute în şir să-l resusciteze.
Totodată, un angajat al pensiunii care venise să ajute la stingerea focului a ajuns la spital. Potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea, acesta are arsuri uşoare la nivelul mâinilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Da,asta cu gardul proprietatii până în Olt e o problema.Nu cred că e legal să îngrădești și să interzici accesul…
Ce fotografie studiata are dl. bijutier. Zici ca-i Garry Cooper. Astept si o afacere care produce pene pentru palarie…
Felicitari la Mediu. Corecta reorganizarea .Fara atatia sefi. Nu ca la Preftura 4 demnitari la 35 oameni. Si nspe sefutzi.
Cred ca ia vreo 2-3 ani de inchisoare…
Buna initiativa. Asteptam si colaborarea cu firmele de asigurari













Lasă un răspuns