Ciprian Faraon, candidat din partea Forța Dreptei la postul de primar al Sibiului, a declarat într-o conferință de presă organizată joi că aproximativ 40% din proiectele anunțate de municipalitate pentru anul 2024 sunt în faze atât de incipiente încât au slabe șanse să ajungă să fie implementate.
Exemple în acest sens sunt modernizarea pieței Cibin sau noul aqua park.
”Suntem încă la stadiul de documente tehnico-economice pentru modernizarea pieței Cibin, care lasă mult de dorit din punct de vedere al funcțiunilor și esteticului. Și multe altele. Sunt șase etape prevăzute de lege în derularea unui proces investițional. Știți unde suntem noi cu circa 40% din proiectele bugetate pentru 2024? La început de etapă a doua. Ce șansă au să nu treacă în următoarea etapă? Pentru foarte multe dintre ele foarte mare! Eu vă pot asigura de un lucru, Aqua Park-ul nu va fi construit sub actuala conducere a primăriei Sibiu, și nu pentru că avem un an electoral și ar putea aduce schimbări la conducerea primăriei, ci pentru că nu se dorește în realitate a fi construit.
Conducerea primăriei nu va îndrăzni să creeze concurență mediului privat, pentru că acel mediu privat a fost și este un partener de încredere al primăriei. Nimic grav în acest lucru, dar măcar să nu mai fie folosită această intenție de dezvoltare a Aqua Park-ului ori de câte ori vin alegerile și în final nu se face niciodată nimic. Tot la nivel de studii vor rămâne, sau în cel mai bun caz vor depăși această etapă, însă fiind o investiție mare, nu vor identifica finanțări nerambursabile pentru acest proiect. Și se blochează!”, a declarat joi Ciprian Faraon, candidat la primăria Sibiu.
Faraon propune un parteneriat public-privat pentru construirea aqua park-ului, primăria să construiască baza, iar un administrator din mediul privat se ocupă de el, în baza experienței dovedită în domeniu.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1832
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Ion
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Badescu Constantin
Acum 12 ore
Fake
Acum 12 ore
R