Muzeul Național Brukenthal găzduiește începând de miercuri expoziția „Munca Patriotică. Scene timpurii ale regimului comunist. Expoziția conține lucrări de gravură semnate de artiști români activi în anii 1940-1960, printre aceștia aflându-se și artistul sibian Vasile Dobrian.
Expoziția a cărei curator este Nicoleta Niță scoate în evidență talentul artiștilor în ciuda restricțiilor și limitărilor oficiale din acea perioadă.
„Vă mulțumim că sunteți într-un număr atât de mare la debutul curatorial al colegei noastre Nicoleta Niță, este un proiect expozițional extraordinar, este foarte bine ales din punct de vedere tematic, este foarte bine documentat și și-a ales o foarte bună dublare a expunerii cu narațiunea, cu povestea pe care dorește să o spună. Este bine să observăm interesul pe care perioada comunistă îl suscită în ultimii 10 ani. Ne putem întreba de ce. Eu zic că din cauza faptului că persoanele în vârstă care au trecut prin comunism încep să se vindece, să-și depășească traumele, iar tinerii vor să învețe astfel încât aceste situații să nu se mai repete”, a spus dr. Dana Roxana Hrib, director general adjunct al Muzeului Naţional Brukenthal.
Comunismul surprins în lucrări de gravură
Munca voluntară organizată, implementarea reformei agrare sau procesul de naționalizare al industriei sunt doar câteva dintre aspectele pe care Nicoleta a vrut să le cuprindă în expoziție.
„Tematica propusă a rezultat din dorința valorificării unei părți din colecția de grafică românească pe care le considerăm inedite. Artiștii pe care i-am selectat în prima sală au absolvit aceeași facultate pe care am absolvit-o și eu, dar înainte de abdicarea regelui Mihai, când Universitatea de Artă din București se chema Academia de Belle-Arte. În a doua sală o să vedem altă generație, chiar ucenicii artiștilor din prima sală”, a spus Nicoleta Niță.
Lucrări ale unui artist sibian, prezentate și ele în cadrul expoziției
Expoziția cuprinde și lucrări de gravură ale artistului sibian Vasile Dobrian, expoziții care au ca tematică munca patriotică.
Absolvent al Academiei de Arte Frumoase din București în 1933, acest artist a fost o figură cheie din a doua jumătate a secolului XX, contribuind semnificativ la evoluția artei grafice în perioada interbelică și postbelică. Co-fondator al Grupului Grafic (1939-1947) alături de Aurel Mărculescu, el și-a afirmat prezența în mod distinctiv în contextul cultural al vremii. Între anii 1949 și 1956, artistul a împărtășit bogăția cunoștințelor sale și experiența dobândită ca profesor și director la Institutul de Arte Plastice din Iași. Opera sa, fie că este vorba de desene sau de gravuri, reprezintă o analiză profundă a realităților sociale, oferind o interpretare personală a idealurilor vremii, reflecții asupra condiției umane.
foto Silvana Armat/turnulsfatului.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: expoziție comunism brukenthal , nicoleta niță , expozitie brukenthal , foto , Muzeul Național Brukenthal
Vizualizari: 1396
Ultimele comentarii
Acum 16 minute
Sparrow
Acum 17 minute
Emil
Acum 21 minute
Sindicat
Acum 23 minute
Carcotasul de serviciu
Acum 26 minute
@Aci Dutu