Sâmbătă,
20.04.2024
Ceata
Acum
6°C

ACTUALIZARE ”O încropeală electorală” și ”Ne tratează ca pe cetățeni de mâna a doua”. Reacția oamenilor la stația de autobuz din Cartierul Arhitecților nu e cea așteptată. Șefii Tursib: „E un început”

ACTUALIZARE ”O încropeală electorală” și ”Ne tratează ca pe cetățeni de mâna a doua”. Reacția oamenilor la stația de autobuz din Cartierul Arhitecților nu e cea așteptată. Șefii Tursib: „E un început”

Începând de vineri, 1 martie, autobuzele Tursib ar trebui să ajungă, în premieră, până în Cartierul Arhitecților. La prima vedere este o veste bună, așteptată de mii de locuitori de ani de zile. Asta până stai de vorbă cu oamenii...

Actualizare 15:00 Turnul Sfatului a discutat despre stațiile noi și cu reprezentanții conducerii Tursib, după ședința Consiliului local în care amplasarea acestora și noul program de circulație au fost aprobate.

„Este un început pentru zona Arhitecților”, a arătat Zeno Sârbu, directorul tehnic al Tursib și persoana cu cea mai mare vechime și experiență la nivelul conducerii executive a societății de transport în comun a Sibiului. Alături de Ioan Rus, cel care de la începutul acestui an a devenit directorul general al companiei, Zeno Sârbu spune că stația de la Kaufland Arhitecților, care va reprezenta capăt de linie, urmează a fi amenajată corespunzător. „Am așteptat și votul din Consiliul local, pentru a fi siguri că acest proiect va fi adoptat, pentru a afișa programul de circulație, pentru a emite comunicate în acest sens”, declară Ioan Rus. Cei doi directori ai Tursib arată că situația oricum se va modifica în viitor, ca urmare a implementării transportului în comun la nivel metropolitan, fapt care va duce din nou la modificări în zona cartierului Arhitecților.

Articolul inițial

Reporter: Bună ziua! Ați văzut noua stație de autobuz? Credeți vă va fi folosită, vă este utilă?

Cetățean: Ce stație? Unde e?

Reporter: Uitați-o acolo, lângă Kaufland?

Cetățean: Unde, că nu se vede nimic?

Reporter: Acolo, unde se vede stâlpul acela.

Cetățean: Păi aia e stație? Așa arată o stație de autobuz? Ce autobuze o să vină?

Reporter: 11-le scrie pe pancartă.

Cetățean: Cât de des?

Reporter: Nu știu, că nu e trecut.

Cetățean: Și atunci de unde știi că o să vină?

Reporter: E ședință astăzi de Consiliu Local.

Cetățean: Și eu mă duc la Consiliul Local ca să văd când vine autobuzul?

Dialogul absurd de mai sus l-am purtat în această dimineață cu un domn, pensionar, care mergea pe jos dinspre Cartierul Arhitecților către Sibiu, în zona Cireșica. 90 la sută din cetățenii abordați astăzi pe stradă habar n-aveau că o să ajungă autobuzele Tursib în zona unde locuiesc ei și nici nu prea știau ce să spună despre asta. Adevărul este că nimeni nu i-a informat, ”stația” este ascunsă privirii de la drumul principal, iar stâlpul care o semnalizează a fost fixat în pământ cu o piatră bătută la bază. La o vijelie riscă să cadă pe cineva.

Este adevărat, la periferie și Sibiul mai are stații de autobuz fără bancă, fără copertină care să te protejeze de ploaie și vânt, dar la marginea Cartierului Arhitecților totul pare făcut pe repede înainte. În loc să fie un eveniment așteptat de toată lumea, care să decongestioneze cea mai aglomerată zonă a orașului nostru și să ajute mii de oameni, locatarii au impresia că este făcut în secret, doar să fie bifat.

În plus, zona din vecinătatea stației lasă mult de dorit din punct de vedere al curățeniei și bunului simț.

Un singur domn cu care am stat de vorbă s-a arătat mulțumit că va putea lua autobuzul 11 mai aproape de casă. ”Nu pot să mă pronunț pentru că nu am văzut orarul, dar bănuiesc faptul că o să pot merge cu autobuzul la serviciu, în Zona Industrială Vest, ceea ce este un beneficiu. Realmente mi-e util. Stau la cinci minute de noua stație, mie o să-mi fie utilă”, spune bărbatul referindu-se la stația de lângă magazinul Penny.

Cât privește noua stație de dreptul Penny, aceasta este amplasată într-o intersecție, una chiar foarte circulată la orele de vârf.

Alți locuitori ai Cartierului nu sunt atât de încântați. ”De ani de zile ne plângem de lipsa transportului în comun. În campania electorală trecută ne-au pus stații de autobuz în care n-a ajuns niciodată niciun autobuz. Au și ruginit între timp, acum trebuie făcute altele. Bani publici aruncați pe fereastră fără nicio utilitate pentru noi, cetățenii. Nu vreau să spun că și stațiile astea sunt la fel, probabil că o să vină autobuze, dar spuneți și dvs., că probabil sunteți mai informat decât mine, credeți că o ajute la ceva? Cât vezi cu ochii aici sunt blocuri, după blocuri. Toți oamenii ăștia o să vină pe jos până în stație să se urce într-un autobuz? Sau merg în continuare cu mașinile, peste câmp, care pe unde pot? E doar o coincidență că se întâmplă în campania electorală?”, a spus o femeie foarte sceptică.

Foto: Arhiva TS

Un alt domn s-a arătat la fel de lipsit de încredere în autorități. ”Ne-au spus ani de zile că e Cisnădie aici, că Tursib-ul nu poate circula, că e altă administrație. Acum, se pare că au rezolvat această problemă birocratică. Și atunci, vin eu și vă întreb, dacă voiau să facă un lucru bun, Sibiul lucrului bine făcut – cum spunea Iohannis, nu făceau ei stația asta de autobuz la Lidl, adică aproape de jumătatea Cartierului Arhitecților? Așa chiar ajutau oamenii, era utilă. Au făcut-o aici, la margine, ascunsă. Uneori am impresia, și eu și mulți alții, că suntem tratați ca niște cetățeni de mâna a doua”, a spus bărbatul.

Pentru a avea un termen de comparație, iată cum arată o stație de autobuz nouă, în Șelimbăr, tot într-o zonă comercială de la marginea Sibiului:

Reamintim că astăzi Consilierii locali ai Sibiului au pe ordinea de zi modificarea programului de circulație al Tursib prin introducerea a șapte noi stații. Probabil cele mai așteptate sunt cele de pe traseul 11, cel care leagă zona industrială vest de zona Cireșica. În acest din urmă capăt, traseul va fi prelungit până în zona noului magazin Kaufland, aflat în capătul dinspre Sibiu al cartierului Arhitecților, una din cele mai dense aglomerări urbane a județului în care nu există transport în comun.

Detalii pe acest subiect găsiți aici:

 Șapte stații noi de autobuz, pe Calea Cisnădiei, Tropinii Noi și spre Păltiniș, de la 1 martie. Locațiile propuse, mai multe autobuze spre muzeul Astra și o „eficientizare” a mai multor trasee

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

12 comentarii

Cisnadian

Acum 1 lună

Dupa atatia ani de "nu se poate" si un pas mic conteaza. Un pas de 600 de metri de la statia dinspre Plugarilor pana aici.
Raspunde

DB

Acum 1 lună

De ani de zile mă întreb: cum se poate face ditamai ocolul prin Viile Sibiului (știu, e in administrația municipiului) și pentru cei de pe Calea Cisnădiei nu?
Raspunde

Un sibian

Acum 1 lună

Primăria probabil ar răspunde: pentru că nu au dreptul să facă transport doar pe teritoriul municipiului Sibiu. Evident că soluții există de mult: (1) linie de transport intrajudețean, soluție la îndemâna Cons. Jud. Sibiu; (2) cooperarea UAT-urilor vecine prin structuri administrative specifice (care abia de curând au fost înființate și derulează licitații).De altfel, Consiliul Județean investește doar în Aeroportul Sibiu, transportul rutier intrajudețean fiind lăsat aproape să DISPARĂ. Cât privește cooperarea administrativă între primarii învecinați aceasta s-a lovit de orgoliile politice și interesele electorale.
Raspunde

Cisnadian

Acum 1 lună

Nu e vorba nici macar de orgolii. Primarul Ghitza Huja Nu are interes sa bage bani in Arhitectilor. Acesti bani ar fi pentru investitii/servicii pentru cetateni. El prefera sa gestioneze banii prin Gospodaria Oraseneasca sau Clubul Sportiv Magura de unde banuielile rezonabile sunt ca o parte semnificativa din bani dispar. Cu alte cuvinte: nu se baga bani de unde nu se pot sifona...
Raspunde

Cartierul primaverii

Acum 1 lună

Asta cu “nu e in Sibiu” e o falsa problema, va reamintesc ca strazile din cartierul primaverii ( strazile gentianei, branduselor, merisorului, sanzienelor etc.) fac parte administrativ din municipiul Sibiu si au acces doar prin cartierul arhitectilor din Cisnadie! Ar trebui sa le faca oamenilor o statie ca in Viile Sibiului! Daca nu inseamna ca sunt cetateni de mana a doua!!
Raspunde

Un sibian @Cartierul primaverii

Acum 1 lună

Evident că e o FALSĂ problemă. O linie a Tursib ar fi putut să oprească în ambele stații de curând amenajate de pe drumul județean, din apropierea străzilor care aparțin administrativ de Sibiu ( str. gentianei, branduselor, merisorului, sanzienelor etc.).
Raspunde

Sandokan

Acum 1 lună

Oleaca off-topic: sper ca aia care au umplut jumatate de strada cu saci de moloz si mobila veche (cum se vede in pozele din articol) sa fie cumva trasi la raspundere. Poate e vreo camera de supraveghere prin zona. In rest, statia aia nu e in CA , e in Sibiu. Atat timp cat primaria Cisnadie nu face nimic, Tursib nu poate aduce "cu forta" autobuze. Si toata lumea poate sa-si dea seama ca Huja n-are de gand sa se grabeasca sa ofere "confortul" asta locuitorilor din CA.
Raspunde

Sibianul

Acum 1 lună

Probabil e ceva temporar acea stație. Când se v.a merge mai departe spre capătul Arhitecților aceea stație nu va mai fi acolo. Ați făcut un articol care s.a dovedit un mare fas.
Raspunde

Fursib

Acum 1 lună

Facżeți mai bine cerere sa facă parte cartierul din municipiul Sibiu ca sa puteți plăti taxele și impozitele acolo unde ați vrut de la început să locuiți și unde beneficiați de toate serviciile ( medicale, educationale aeroport ) Asta ar trebui sa se întâmple și cu localitățile satelit ale Sibiului ( Surele și Selimbarul )
Raspunde

Adrian

Acum 1 lună

Exista aplicatia SibiuCityApp o gasiti pe GooglePlay o puteti descara gratuit, orice problema gasiti faceti poze si trimiteti primariei,am zeci de sesizari care au fost solutionate foarte repede datorita aplicatiei , este o aplicatie pusa la dispozitie de catre primarie pentru cei din Municipiul Sibiu , daca stati si dati din gura nu rezolvati nimic,descarcati aplicatia si o sa vedeti ca se rezolva si problemele din oras,numai prin implicare putem impreuna rezolva problemele , aplicatia este un mod usor si simplu de a trimite problemele intampinate celor de la primarie pentru a fi rezolvate.
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Am trimis si eu o sesizare Primariei Sibiu privind prelungirea traseului 11 pina in sensul giratoriu de la LIDL , care ar fi fost benefica pentru o mare parte a locuitorilor, dar inertia si cramponarea de o situatie administrativa absurda atit in Consiliul local cit si la Tursib sunt mai puternice decit dorinta de a face viata SIBIENILOR din acest cartier un pic mai buna.
Raspunde

Solomon

Acum 1 lună

Este 1 Martie și nu am văzut astăzi vreun autobuz care să întoarcă la Kaufland!Cred că au realizat penibilul situației și au dat-o la întors!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus