Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Brașov, a fost reținut de polițiștii sibieni, fiind bănuit că ar fi furat 3,600 de euro din două mașini parcate pe timpul nopții, în cartierul Veterani din munciipiul Sibiu.
„În fapt, în noaptea de 14/15 februarie a.c., bărbatul ar fi sustras din 2 autoturisme sumele de 2.100 euro și 1.500 lei, precum și o pereche de căști, respectiv un parfum. Faptele au fost comise în timp ce autoturismele erau parcate pe strada Aviator Gheorghe Bănciulescu din municipiul Sibiu. La momentul respectiv, fapta a rămas cu autor necunoscut” transmit joi reprezentanții IPJ Sibiu.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, la data de 28 februarie, a fost identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în județul Brașov, bănuit de săvârșirea acestor fapte.
În urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au dispus reținerea bărbatului pe o durată de 20 ore, pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat.
Astăzi, 29 februarie, bărbatul reținut urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luare unei măsuri preventive.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
mai sunt altii in spatele lui
eu nu am nici ca tine, nici ca ea si nu ma plîng.(avere)Eu am alte prioritați , prima ar fi…
Pai daca vine bolovan la noi acasa, noi ca si gazde bune ce am fost si suntem tot timpul, eu…
ce pute pe zona aia, numa’ a mancare ieftina, numa’ a cathering, numa’ behaituri de slujbe de pomeni si inmormantari,…
Toate hotiile si deciziile impotriva tarii au fost luate la unison in alianta PUPU (PSD-USR-PNL+partidul ilegal al etnicilor maghiari). La…













Lasă un răspuns