Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri ale primului weekend din luna martie.
47 de ani de la marele cutremur. Sibienii reconstruiesc Zimnicea și un fake-news din ”Epoca de aur”
Biblioteca ASTRA găzduia în dimineața zilei de 4 martie 1977 o expoziție de ilustrate și carte destinată răscoalei din 1907. La televizor, programul se deschidea de abia la 16: emisiunea în limba maghiară, vizita lui Ceaușescu în Africa, ultimul episod din „Dombey şi fiul“, iar la final o ”antologie lirică”. O bună parte din strada Vasile Aaron era închisă pentru ridicarea unui bloc, iar cei 26 de mii de abonați la rețeaua de gaz metan erau invitați să închidă mai des focul. Trebuia o reducere a consumului cu 30%, conform ”măsurilor preconizate pentru întronarea unui regim strict de economii de gaze naturale, în lumina prevederilor şedinţei comune a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.I. Biroului Permanent al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale şi a Consiliului de Miniştri, din 4 febr. 1977”.
Singura coreeancă stabilită la Sibiu și povestea afacerii pe care a deschis-o: „Am fost surprinsă că toată lumea vrea să mă ajute”
Ji-won Lee are 39 de ani, iar de șapte ani locuiește în Sibiu. A venit în țara noastră după ce s-a îndrăgostit de un sibian, care avea apoi să îi devină soț, iar în prezent administrează un restaurant cu specific coreean pe care l-a deschis în urmă de mai bine de un an alături de sora sa. Despre experiența pe care a avut-o până acum în orașul nostru, despre dificultățile pe care le-a întâmpinat, dar și despre oportunitățile pe care i le-a deschis Sibiul am vorbit cu coreeanca pe care am întâlnit-o chiar la Basak, micul restaurant de pe strada Turnului a cărui proprietară este.
Detalii aici.
Ce facem în luna martie la Sibiu? Concert Direcția 5 și Vița de Vie, drumeții, stand-up comedy și petreceri de 8 Martie
Prima lună de primăvară aduce la Sibiu mai multe evenimente la care suntem invitați să luăm parte. Concertele, petrecerile de ziua femeii, spectacolele și drumețiile întregesc peisajul evenimentelor care vor avea loc în oraș în luna martie.
Detalii aici.
Achiziția celor 30 de autobuze electrice pentru transportul metropolitan este scoasă din nou la licitație de Primăria Sibiu. Un eventual câștigător, la sfârșitul lui octombrie
Primăria Sibiu a scos pentru a doua oară la licitație achiziția a 30 de autobuze electrice în lungime de 12 m, vehicule destinate exclusiv transportului metropolitan între municipiul Sibiu și localitățile limitrofe. Valoarea estimată a contractului de 81.372.231 de lei, bani primiți prin PNRR, data licitației fiind stabilită pentru 10 aprilie 2024.
Detalii aici.
O tânără de 29 de ani a lăsat Bucureștiul ca să lucreze la Muzeul Național Brukenthal. „Sibiul nu e atât de liniștit pe cât se spune”
Nicoleta Niță are 29 de ani, iar de un an face parte din echipa Muzeului Național Brukenthal. Tânăra a avut debutul curatorial săptămâna aceasta, cu expoziția pe care a numit-o „Munca Patriotică. Scene timpurii ale regimului comunist. Nicoleta spune că Sibiul este un oraș plin de cultură și că echipa Muzeului Național Brukenthal este alături de ea și o sprijină pentru dezvoltarea profesională.
Detalii aici.
„Noi am văzut că se poate. Plusul cel mai mare este faptul că festivalul a reușit să facă cunoscută această piațetă”. Flori pe scări, festivalul din Orașul de Jos, revine în luna mai
Orașul de Jos revine din nou în atenția sibienilor și a turiștilor cu prima ediție de anul acesta a festivalului Flori pe scări. Tema din ediției cu numărul patru este Autentic, iar evenimentul este programat să se desfășoare între 10 și 12 mai, în Piața Aurarilor.
Detalii aici.
S-a închis restaurantul Union, deschis în centrul Sibiului din 1967. „Cererile de închiriere sunt foarte multe”
Unul din cele mai vechi restaurante din centrul Sibiului a devenit spațiu de închiriat.
Detalii aici.
De la începutul modulului 4, elevii sibieni primesc lapte, cornuri și mere. Licitație câștigată de firme din Timiș, Mureș și Alba
Elevii și preșcolarii din județul Sibiu vor primi de luni, 4 martie, când începe modulul 4 de studiu, porții de lapte, corn și măr, potrivit informațiilor transmise vineri de reprezentanții Consiliului Județean Sibiu.
Detalii aici.
Dosar de ucidere din culpă. Poliția Sibiu cercetează cazul pacientului care s-a aruncat de la o fereastră a Spitalului Județean Sibiu
Polițiștii sibieni desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în cazul pacientului care s-a auncat de la etajul 1 al secției Medicală 1 din cadrul Spitalului Județean Sibiu. IPJ Sibiu a fost sesizată în 25 februarie de medicul de gardă în privința incidentului, anunță sâmbătă pentru Turnul Sfatului, Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Detalii aici.
Șase copii cu deficiențe de auz din Sibiu au participat pentru prima dată la o competiție națională de robotică. Profesoara Alina Hoară: „Am învățat multe de la ei”
Asociația Științescu Hub a sprijinit anul acesta trei echipe pentru a participa la competiția de robotică First League, categoria Explore. Una dintre echipe este formată din șase copii atipici de la la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.2 din Sibiu. Alina Hoară, profesoara care i-a pregătit, spune că este o premieră ca în competițiile de robotică să participe copii atipici.
Detalii aici.
Descoperire arheologică la Mediaș, în timpul lucrărilor de extindere a rețelei de apă și canalizare: urmele unei construcții din cărămidă care „vor contura pagini din istoria orașului”
Muzeul de Istorie Casa Altemberger a anunțat că în timpul lucrărilor la apă și canalizare din Mediaș au fost descoperite „urmele unei construcții din cărămidă”, lucrările fiind sistate în perimetrul respectiv.
Detalii aici.
AUR Sibiu reclamă vandalizarea cortului de pe Mihai Viteazu: „Sibiu, oraşul bunelor maniere, şi-a dat arama pe faţă”
Reprezentanții AUR Sibiu reclamă vandalizarea cortului amplasat pe bulevardul Mihai Viteazul din muncipiul Sibiu. Printr-un comunicat de presă, intitulat „Sibiu, oraşul bunelor maniere, şi-a dat arama pe faţă,” reprezentanții partidului spun că au depus plângere la poliție, autoritățile urmând să fie verificate camerele video din zonă.
Detalii aici.
Vreme frumoasă săptămâna viitoare la Sibiu. Temperaturi maxime de 17 grade
Meteorologii sibieni anunță că vremea va fi frumoasă în săptămâna care urmează. Temperaturile maxime vor fi de 17 grade.
Detalii aici.
Startul sezonului polonez în România va fi dat cu o expoziție la Muzeul Brukenthal. Zeci de evenimente anunțate la Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025
Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025, care „va uni popoarele noastre prin cultură”, a fost anunţat, în avanpremieră, joi, la Castelul Regal din Varşovia, de oficiali din cele două ţări. Ziua s-a încheiat cu un concert festiv, susţinut de artişti români apreciaţi pe scenele internaţionale, în frunte cu violonistul Alexandru Tomescu, scrie Agerpres. Startul sezonului polonez în România va fi dat de vernisajul expoziţiei „Tatry. Wroblewski, Karlowicz, Wyczolkowski” la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Pregătită de Fundaţia A. Wroblewski, expoziţia cuprinde picturi, gravuri şi fotografii inspirate de frumuseţea peisajelor carpatice.
Detalii aici.
Ana și Ioana Negoiță, fiica și mama care au adus la Sibiu tradiția confecționării măștilor specifice dansului urâților. „Pot fi diferențiate ușor cele autentice față de cele fabricate în China”
Ioana și Ana Negoiță au ales să ducă mai departe tradiția confecționării măștilor specifice dansului urâților, o datină din nordul țării, satul Draxini, comuna Bălușeni, din județul Botoșani. Cele două sunt stabilite la Sibiu și creațiile lor vor putea fi admirate și cumpărate curând de la Casa Artelor. Povestea celor două a fost surprinsă într-un articol al wall-street.ro.
Detalii aici.
Cronică de restaurant
La pizzeria Izi D’oro de lângă casa împăratului se citește în italiană și se plătește ca în Italia
Detalii aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.













Lasă un răspuns